Comunicat de presă: Amenajarea Hidroenergetică Pașcani (P)

 

Cel mai mare proiect de investiții din Județul Iași, de după 1989, Amenajarea Hidroenergetică Pașcani, ar trebui să fie fi finalizat până la finalul anului 2026.

Încă de la începutul mandatului de parlamentar am făcut demersurile pentru reluarea acestui proiect și găsirea surselor de finanțare. În toate aceste demersuri, către S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A, Ministerul Energiei și Guvernul României, un rol important l-au avut și Consiliul Județean, prin președintele Costel Alexe și președintele PNL Iași, colegul deputat, Alexandru Muraru.

Oportunitatea fondurilor europene, prin Planul de Redresare și Reziliență (PNRR) a făcut ca proiectul Amenajarea Hidroenergetică Pașcani să fie reconsiderat de S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A și instituțiile statului, să fie stabilit de CSAT și Guvern ca obiectiv de interes public major și propus de România pentru a fi finanțat cu bani de la UE, prin componenta REPowerEU.

Valoarea estimată pentru finalizarea proiectului de la Pașcani este de 123 milioane de euro, iar Uniunea Europeană a acceptat ca în cadrul secțiunii de energie regenerabilă să fie finanțat un singur proiect pilot, privind energia hidro, început și nefinalizat până în 2023.

Aceste detalii au fost comunicate în discuțiile avute la Ministerul Energiei și Ministerulul Investițiilor și Proiectelor Europene, dar și în scris, prin răspunsurile la solicitările oficiale adresate acestor instituții.

Ca urmare a răspunsului Nr.15499/28.07.2023, a Ministerului Energiei, aduc la cunoștință ieșenilor interesați, următoarele:

  • prin OUG nr.175/2022, obiectivul de investiții  ,,Amenajarea Hidroergetică Pașcani” a fost desemnat ca fiind de inters public major; 
  • în data de 01.03.2023, proiectul investiții denumit ,,Creșterea ponderii producției de energie electrică  din surse regenerabile prin finalizarea lucrărilor  și asigurarea monitorizărilor permanente a impactului asupra mediului la ,,Amenajarea Hidroenergetică Pașcani pe râul Siret” a fost analizată în cadrul ședinței CAT, organizată  de Ministerul Mediului, Apelor  și Pădurilor. Urmare a dezbaterii proiectului a fost admis ,,Îndrumarul pentru elaborarea raportului privind impactul asupra mediului, a studiului de evaluare adecvat  și a studiului de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă”; 
  • la nivelul S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. au fost elaborate documentațiile necesare lansării  și organizării procedurilor de achiziție publică pentru contractarea serviciilor de specialitate, având obiect realizarea Studiului de impact asupra mediului (r.i.m.), a Studiului de evaluare adecvat  (E.A.) și a Studiului de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă  (S.E.I.C.A.);
  • sunt în curs de finalizare caietele de sarcini penru achiziția echipamentului hidromecanic care va echipa Barajul Pașcani și caietele de sarcini necesare contractării instalațiilor și dotărilor electrice ale Centralei Hidroenergetice Pașcani;
  • pentru semestrul I al anului 2024 sunt programate acțiuni în vederea emiterii Hotărârii de Guvern de expropriere, pentru cauză de utilitate publică, a terenurilor aferente Amenajării Hidroenergetice Pașcani, prin aplicarea prevederilor Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică; 
  • continuă execuția lucrărilor, rest de executat, necesare punerii în funcțiune a Amenajării Hidroenergetice Pașcani până la finalul anului 2026.

Răspunsul Nr.15499/28.07.2023 al Ministerului Energiei poate fi consultat în documentul atașat.

SORIN NĂCUȚA, Deputat de IAȘI

PULSUL ZILEI

Femeile care își rup coastele ca să își reducă talia. O nouă metodă de remodelare a corpului stârnește îngrijorare în rândul experților

Experții din domeniul medical avertizează în legătură cu o nouă procedură controversată de „remodelare a coastelor”, despre care spun că este periculoasă și insuficient studiată, după ce tot mai mulți influenceri au început să apeleze la această tehnică și...

„Desenele animate nu se utilizează ca modalitate de liniștire a copiilor”. Ce le cere Ministerul Educației educatoarelor în acest an școlar: zero ecrane sub...

Copiii sub 2 ani nu ar trebui să folosească deloc dispozitive cu ecran în creșe, iar cei între 2 și 6 ani nu ar trebui să petreacă în fața ecranelor mai mult de o oră pe parcursul întregii zile...

Asociația de proprietari are voie să intre în apartamentul tău? Ce spune legea despre țevi și instalații

Mulți proprietari de apartamente cred că tot ce se află între pereții lor le aparține și refuză să lase asociația să verifice sau să repare instalațiile. Legea spune altceva. Ce este al blocului Potrivit articolului 649 din Codul civil, instalațiile de...

Zile libere pentru români în 2027. Sărbătorile care pică în weekend și zilele de concediu care salvează minivacanțele

Anul 2027 vine cu un total de 17 zile libere legale prevăzute de Codul Muncii pentru sărbătorile religioase și naționale. Cu toate acestea, distribuția lor în calendar aduce o veste mai puțin bună pentru angajați: aproape jumătate dintre ele...

De ce ne apropiem mai ușor de Dumnezeu atunci când ne este greu? Pr. Ion Vicovan: „Aproape instinctual ne îndreptăm spre Dumnezeu”

Boala, problemele familiei, pierderea controlului asupra propriei vieți sau sentimentul că soluțiile omenești s-au terminat îi apropie adesea pe oameni de credință mai mult decât perioadele în care lucrurile merg bine.  Este una dintre temele discutate cu pr. prof. univ....

Capitalul nu are sentimente. De ce vin investițiile străine și de ce ajung atât de puține în Moldova

Raportul Băncii Naționale a României privind investițiile străine directe în 2025 pune una lângă alta trei cifre care merită citite împreună: 134,8 miliarde de euro – stocul investițiilor străine directe din România; aproape 69% – partea din exporturile românești...

Ce se ascunde în supat? Explicația Institutului de Lingvistică al Academiei Române

În urma dezbaterilor intense generate de cuvântul „supat”, Institutul de Lingvistică al Academiei Române, „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, a publicat, sâmbătă, un comunicat referitor la încadrarea gramaticală a acestui cuvânt. Este un cuvânt vechi, preluat de dicționar și...

Articolele de Crăciun au apărut pe rafturi, printre decorațiunile de Halloween. Ce este fenomenul „Christmas Creep”

Mai e mult până la Crăciun, dar pe rafturile unor magazine și-au făcut loc elfii, globurile, beteala și renii. La fel și pe internet.  Reprezentanții Asociației Magazinelor Online spun că este vorba despre un fenomen internațional, cu efect de domino...

Coadă de peste 5 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva. Zeci de mii de pelerini au venit la Iași. 20 au ajuns la spital

Credinţa fierbinte, dar şi weekend-ul și vremea frumoasă i-au adus pe credincioși în număr mare la Iași.  Sâmbătă, 10 octombrie, a fost cea mai aglomerată zi a pelerinajului de Sfânta Parascheva. Au fost aproximativ 25.000 de oameni la rând, care...

Incendiu la o anexă gospodărească din Sticlăria. Un animal a fost salvat de pompierii militari

ISU IASI: Incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Sticlăria, comuna Scobinți. Un animal a fost salvat de pompierii militari În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași, pompierii...
Paşcani
cer acoperit de nori
11.9 ° C
11.9 °
11.9 °
85%
4.2m/s
100%
lun
16 °
mar
16 °
mie
12 °
J
12 °
vin
10 °

Niciun articol afișat