Comunitatea din Blăgești și-a luat rămas bun de la părintele paroh, Octavian Pantelimon. Momente emoționante după 30 de ani de păstorire – VIDEO

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Momente încărcate de emoții, la slujba de duminică, 29 ianuarie, în biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din Blăgești. Comunitatea și-a luat rămas bun printr-o surpriză inedită de la părintele, Octavian Pantelimon, cel care a oficiat ultima slujbă în calitate de paroh, după 30 de ani de păstorire a enoriașilor. Oamenii au apelat la serviciile unei îndrăgite artiste de muzică populară, Ancuța Corlățean, care i-a adus un tort și o șampanie și i-a cântat „La mulți ani”, în lăcășul de cult.

Apoi, ea a citit un mesaj de mulțumire deosebit de frumos din partea enoriașilor adresat părintelui paroh, dar și soției acestuia.

Și noul părinte care a preluat funcția, Costel Hroștea, a primit un mesaj de întâmpinarea din comunitate.

Artista a cântat și o priceasnă în fața Sfântului Altar, momente în care preotul care a slujit timp de 30 de ani în biserica din Blăgești a lăcrimat.

De precizat este faptul că din februarie va mai fi o schimbare în parohiile din Protopopiatul Pașcani. Este vorba despre un nou preot coslujitor la Biserica Înălțarea Domnului, și anume, părintele, Ioan Leonardo Atudorei, care va fi alături de actualul preot, Marius Tabarcea.

PULSUL ZILEI

Deputatul, Bogdan Cojocaru: „Am pierdut – noi ieșenii – 6 ani. Promisiunile sunt tot acolo!”

Deputatul, Bogdan Cojocaru: "Am pierdut - noi ieșenii - 6 ani. Promisiunile sunt tot acolo!": Să-l aducem pe omul de acum doi ani și să-l întrebăm...” 😄 La Iași, ar trebui să-l scoatem la tablă pe Costel Alexe de acum...

Restricții și /sau taxe pentru mașinile poluante. De azi începe numărătoarea inversă. Primăriile, obligate ca în maximum 12 luni să stabilească zonele cu emisii...

Codul Urbanismului a fost promulgat de președinte la începutul lunii, a fost publicat în Monitorul Oficial la 10 august și a intrat în vigoare pe 25 august. Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe...

Amendamentele care îi scapă pe consilierii locali de incompatibilitate, discutate de urgență în Parlament

Mobilizare miercuri în Parlament pentru modificarea de urgență a unei legi care lasă fără mandat p parte importantă a consilierilor locali și județeni. Comisiile juridică, de muncă și administrație ale Camerei Deputaților s-au întrunit de urgență pentru a adopta o...

26 august, Ziua internațională a câinelui, cel mai iubit tovarăș al omului. Opt povești cu protagoniști blănoși

Este un moment în care să ne amintim toate dovezile de dragoste pe care ni le oferă prietenii noştri patrupezi, un prilej să facem donaţii adăposturilor sau să adoptăm un prieten blănos. În lume, există nenumărate rase de câini, peste...

Lege nouă privind TVA, promulgată de Nicușor Dan. Ce contribuabili pot scăpa de obligațiile fiscale

Președintele Nicușor Dan a anunțat promulgarea unei legi care modifică regimul unor obligații de TVA stabilite retroactiv pentru contribuabili cărora le-a fost anulat codul de TVA. Potrivit președintelui, în cazurile prevăzute de lege vor fi anulate atât obligațiile fiscale principale, cât și dobânzile...

Reguli noi la vânzarea mașinilor

Schimbări importante pentru românii care cumpără sau vând o mașină. Noul model al contractului de vânzare-cumpărare auto a fost introdus printr-un ordin publicat în Monitorul Oficial, iar una dintre cele mai importante modificări vizează termenul pentru transcrierea dreptului de...

Medicul a asistat la naștere la domiciliu, a luat 2.300 de lei în plic și a plecat. Practică și acum, copilul a murit după două zile

Practica de mai mulți ani nașteri la domiciliu, contra cost, nefiscalizat A acceptat să asiste acasă nașterea unei paciente cu risc, a șaptea sarcină, două sarcini oprite în evoluție, febrilă cu șase zile înainte În România, medicii nu au voie să...

Unde au dispărut candidații? În contextul exploziei AI numărul de candidați la admitere la Informatică și Automatică și Calculatoare s-a prăbușit cu 50%. Pentru...

Moment istoric și recorduri negative înregistrate la admiterea de anul acesta de cele mai performante facultăți de la universitățile din Iași. Informatica, Automatica și Calculatoare și alte specializări care în alți ani înregistrau cele mai mari concurențe sunt aproape...

Film pentru copii și familie, duminică, 30 august, la Casa de Cultură Târgu Frumos

Dacă îți place distracția și voia bună DUMINICĂ 30.08.2026 începând cu ora 16:30 te invităm și te așteptăm la film! Rio (2011) este un film de animație spumos, muzical și plin de culoare, regizat de Carlos Saldanha (creatorul seriei Ice...

ADIS Iași continuă campania de colectare a bateriilor uzate

Campania de colectare a bateriilor uzate continuă în județul Iași, iar reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate fac apel la responsabilitate din partea cetățenilor. Acțiunea vizează bateriile de mici dimensiuni, precum cele folosite la telecomenzi, ceasuri sau alte...
Paşcani
cer acoperit de nori
19 ° C
19 °
19 °
87%
1.1m/s
100%
mie
21 °
J
19 °
vin
23 °
S
30 °
D
29 °

Niciun articol afișat