Concurs județean de desene la Liceul Economic ”Nicolae Iorga”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Moş Nicolae este unul dintre sfinţii cei mai iubiţi de copii, motiv pentru care astăzi 130 de elevi din judeţ s-au străduit să-i reprezinte chipul şi personalitatea prin tehnici diferite, fie că a fost vorba de grafică, pictură sau tehnici combinate, în cadrul unui concurs deosebit. Drept recompensă pentru străduinţa lor, cu toţii au primit dulciuri.
Concurs judeţean de desene cu tematică religioasă la Paşcani: Astăzi la Liceul Economic ”Nicolae Iorga” începând cu orele 13.00, 130 de elevi de gimnaziu şi liceu au expus în culori şi linii armonioase, personalitatea Sfântului Nicolae. Competiţia face parte din proiectul judeţean interdisciplinar ” Sfântul Nicolae- văzut prin ochi de copil”.

Pe lângă acest concurs, în cadrul proiectului vor mai fi organizate 2 evenimente: o conferinţă şi o expoziţie cu cele mai frumoase lucrări ale copiilor. La concursul de astăzi au participat 130 de copii din tot judeţul şi 45 de profesori de religie şi artă plastică, iar scopul competiţiei a vizat cultivarea valorilor morale ale sfinţilor prin exprimări plastice.

Tema concursului , aşa cum arată şi titlul proiectului, l-a avut în centru pe Sfântului Nicolae, iar elevii care au mai participat şi în anii anteriori au revenit cu drag pentru a reprezenta din nou chipul Sfântului Nicolae.

Copiii care au participat sunt conştienţi de faptul că icoanele nu sunt simple reprezentări ale sfinţilor, ele fiind menite să transmită privitorilor emoţii şi valori, dincolo de expresie artistică, aşa cum afirmă şi eleva care primit anul trecut premiul de excelenţă în cadrul acestui concurs.

Precizăm că toţi participanţii vor primi dulciuri în avans de la Moş Nicolae, prin bunăvoinţa Protopopiatului Paşcani, însă doar 25 % dintre ei vor avea şi distincţii, în urmă evaluării juriului, aşa cum prevede metodologia organizării unui astfel de concurs. Lucrările cele mai frumoase vor fi expuse pe dată de 5 decembrie în cadrul unei expoziţii, la Casă de Cultură ”Mihail Sadoveanu”.

PULSUL ZILEI

Codul Urbanismului a fost publicat și intră în vigoare în 15 zile. Ce lucrări vor putea fi făcute fără autorizație

Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC) a fost publicat în Monitorul Oficial și va intra în vigoare în 15 zile calendaristice de la publicare, a anunțat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Noile reguli simplifică procedurile pentru o serie de...

Primăria Târgu-Frumos face angajări

Primăria orașului Târgu-Frumos angajează un inspector. Concursul este programat pe 14 septembrie .c. de la ora 11.00 la sediul instituției.

Zilele Meșterilor Populari la Hârlău

Comunicat: În perioada 22-23 august 2026, în orașul Hârlău, va avea loc ,,Târgul Meșterilor Populari" ediția a IX-a.Deschiderea evenimentului va avea loc sâmbătă, 22 august la ora 10:30, în Parcul Tineretului, unde vor evolua: Ioan Ursache, Pamfil Roată, Fanfara...

Activități de prevenire a corupției la Secția de Pompieri Pașcani

Comunicat: În perioada 6–10 august 2026, ofițerii de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Iași au desfășurat mai multe activități de prevenire a corupției în municipiile Pașcani și Iași, adresate atât personalului Ministerului Afacerilor Interne, cât...

Tichetele sociale, disponibile din această lună. Luna trecută, parțial fără hrană

Tichetele sociale în locul meselor calde vor fi disponibile pentru unii dintre pășcănenii cu venituri mici abia din a doua jumătate a lunii august a.c. Pe 10 august a.c., primarul municipiului, Marius Pintilie, a emis o dispoziție „privind stabilirea...

Atelier de pictură pe vase ceramice

Invitație la un atelier de pictură pe vase ceramice. Acțiunea este dedicată mai ales copiilor și tinerilor la Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” Pașcani. „În zilele de 25 august (orele 11:00-13:00 și 17:00-19:00) și 26 august 2026 (orele 10:00-12:00), vă...

A7 înaintează spre Bacău, dar întârzie drumul spre Pașcani

Autostrada A7 avansează spre Bacău, însă legătura cu județul Iași se îndepărtează tot mai mult. Autoritățile speră ca, până la sfârșitul acestui an, șoferii să poată circula pe A7 cel puțin până în zona Bacău. Loturile dintre Adjud și...

Senatorul Lucian Rusu: România are nevoie de un Guvern care să livreze, nu de un Guvern care doar să împartă funcții

Pentru Partidul Naţional Liberal, reformele nu sunt negociabile. Stabilitatea economică, disciplina fiscală și respectarea angajamentelor României trebuie să fie priorități clare ale viitorului Executiv. Nu funcțiile sunt criteriul nostru. Reformele și rezultatele sunt. Vom susține un Guvern care își asumă modernizarea...

Cursuri gratuite de AutoCAD și matematică la Biblioteca Pașcani

Biblioteca Municipală „Leonard Gavriliu” din Pașcani face înscrieri pentru două cursuri gratuite care se adresează elevilor. Este vorba de un curs de pregătire la matematică pentru Evaluarea Națională dar si pentru Bacalaureat și un curs de învățare a programului...

Se schimbă regulile pentru românii care vin din alte țări ale UE cu țigări sau alcool în portbagaj

ANAF și Autoritatea Vamală Română au introdus, pentru prima dată, limite clare nu doar de cantitate, ci și de frecvență, pentru a face diferența dintre cumpărăturile pentru uz propriu și cele făcute, de fapt, pentru revânzare. Concret, un român nu...
Paşcani
cer fragmentat
28.1 ° C
28.1 °
28.1 °
38%
4.4m/s
0%
mar
28 °
mie
27 °
J
28 °
vin
28 °
S
32 °

Niciun articol afișat