Concurs pe teme europene, la Casa de Cultura „Mihail Sadoveanu” din Pascani

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Joi 11 aprilie,la Casa de Cultură ”Mihail Sadoveanu” Pascani s-a desfasurat concursul de comunicare pe teme europene „Europa, MAI aproape 9- EU votez!”

In cadrul evenimentului, tinerii care susțin cunoașterea și exercitarea drepturilor pe care le au ca cetățeni români și europeni, au avut prilejul de a susține scurte prezentări referitoare la dreptul de a vota și de a fi votat, într-un exercițiu de creativitate, care a fost jurizat chiar de ei înșiși , în efortul de a-și perfecționa stilul de comunicare și de persuasiune.

Prin implicarea în acest concurs, elevii și profesorii participanți s-au documentat despre statele membre ale Uniunii Europene, istoria lor separată și istoria UE și a ideilor ce o fac ceea ce este, evoluția sa în timp, simbolurile, valorile sale, învățând, în același timp, despre drepturile cetățenilor europeni și oportunitățile pe care le au tinerii în UE.

”Participarea la viața democratică a unei comunități reprezintă unul dintre modurile prin care tinerii – cetățeni europeni – își pot face auzită vocea în comunitate. Apropierea alegerilor pentru Parlamentul European este pretextul prin care tinerii se implică civic și pot dialoga deschis pentru a transmite mesajul că ei sunt cei care pot modela viitorul nostru și al Europei în care trăim”, subliniază Paul Matei, coordonatorul Centrului de Informare Europe Direct Iași.

Mentionam ca acest eveniment a fost organizat de Centrul de Informare Europe Direct Iași in parteneriat cu Liceul Teoretic ”Miron Costin”Pașcani, Colegiul Tehnic CF „Unirea”, Colegiul National „Mihail Sadoveanu” si  Casa de Cultură din Pascani.

Aceasta competitie se desfășoară la nivelul județului Iași de 7 ani consecutiv, în ultimii ani având loc de mai multe ori în municipiul Pașcani, în parteneriat cu școlile din oras.

 

PULSUL ZILEI

România se sufocă sub un nou val de caniculă. Meteorologii au însă și o veste bună

După câteva zile mai răcoroase, canicula a revenit în mare parte din țară. ANM a emis coduri portocalii de temperaturi foarte mari, se vor atinge chiar 4o de grade la umbră. Ziua, aerul va deveni irespirabil, iar nopțile vor fi...

GRILE Salarii profesori pe fiecare funcție, grad didactic și gradație de vechime, din noua Lege a salarizării 2026 – simularea sindicatelor pe baza propunerii de...

Noile salarii de bază care ar rezulta pentru profesori, educatori, învățători, institutori și personalul didactic universitar din ultima variantă a legii salarizării 2026 au fost calculate într-o simulare realizată de sindicate pe baza propunerii Guvernului, potrivit surselor Edupedu.ro. Documentul,...

e-Terra, din nou funcțională pentru plăți. ANCPI avertizează că pot apărea întârzieri

Funcționalitatea „Link de plată” din aplicația e-Terra a fost reactivată joi, 20 august, anunță Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Prin acest serviciu, persoanele autorizate și notarii pot trimite beneficiarilor, prin e-mail sau SMS, un link unic...

Plățile în euro între firme românești intră sub verificări mai stricte. Când sunt permise și ce documente vor putea cere băncile

Banca Națională a României (BNR) pregătește extinderea verificărilor aplicate operațiunilor în valută realizate de companii, inclusiv prin controale ulterioare efectuate asupra unor eșantioane de tranzacții. Cu toate că regulile de fond rămân aceleași, adică vânzările de bunuri și prestările...

Când vine momentul să depui dosarul de pensie. Luna nașterii poate schimba data ieșirii din activitate

Data ieșirii la pensie nu se stabilește doar după numărul anilor lucrați. Pentru pensia pentru limită de vârstă trebuie îndeplinite două condiții: atingerea vârstei standard și realizarea stagiului minim de cotizare contributiv. În cazul femeilor, data exactă diferă în...

Angajări masive în transportul de mărfuri: aproape 200 de posturi pentru șoferi. Peste 1.000 de locuri de muncă disponibile în județ

Transportul rutier de mărfuri este motorul angajărilor din județ, la acest moment fiind la mare căutare șoferii. În total sunt raportate peste 1.000 de locuri de muncă, cele mai multe în servicii și construcții. Recrutările continuă și în zona...

Festivalul INIMO revine la Iași: două zile de concerte pentru 16.176 de copii

INIMO 2026 aduce, în weekend, două zile de muzică, activități pentru familii și solidaritate în Piața Palatului Culturii din Iași. Festivalul Internațional al Familiei, al Vieții și al Faptelor Bune, ajuns la cea de-a V-a ediție, se desfășoară pe...

Angajări în spitale. Mai multe posturi disponibile la Târgu Frumos și Hârlău

Mai multe posturi sunt scoase la concurs în sistemul medical, printre acestea numărându-se posturi de asistent medical, infirmieră, brancardier și statistician la Spitalul de Boli Cronice din Târgu Frumos. Candidații interesați trebuie să îndeplinească cerințele specifice fiecărui post și...

Noul PUG al Pașcaniului a fost aprobat, cu multe semne de întrebare

Noul Plan Urbanistic General al municipiului Pașcani a fost aprobat de legislativul local în regim de urgență și cu multe semne de întrebare. Documentul cuprinde coordonatele și regulile de dezvoltare urbanistică pentru următorii 10 ani de zile, actualizarea fiind...

Când ar putea deveni funcțional transportul public în Târgu Frumos – VIDEO

Locuitorii din Târgu Frumos ar putea avea, în aproximativ un an și jumătate, un serviciu de transport public local. Anunțul a fost făcut de primarul orașului, Neculai Zugravu, în cadrul emisiunii „Pulsul zilei” de la BIT TV. https://www.tiktok.com/@bittvpascani/video/7676043945725463830 Proiectul prevede achiziționarea...
Paşcani
cer senin
25.9 ° C
25.9 °
25.9 °
50%
4.2m/s
0%
vin
38 °
S
40 °
D
30 °
lun
31 °
mar
28 °

Niciun articol afișat