Conducerea județului Iași, venită la Pașcani pentru a-i convinge pe medicii de familie să-i vaccineze pe pășcăneni

Conducerea județului Iași a ajuns luni, 31 mai, la Pașcani și a participat la o ședință de lucru, alături de medicii de familie și de primarii din apropierea municipiului. În cadrul discuțiilor s-au identificat problemele de care se împiedică vaccinarea și s-a vorbit despre modul în care poate fi învinsă reticența medicilor de familie de a se implica în campania de vaccinare.

Astfel, la întâlnire au luat cuvântul pe rând, prefectul Județului, Marian Grigoraș, Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, deputatul Sorin Năcuță, primarul municipiului, Marius Pintilie, directorul DSP Iași, Vasile Cepoi și director CJAS Iași, Radu Țibichi.

Precizăm că presa nu a avut voie să filmeze, iar în cadrul ședinței, accentul a căzut pe modul în care medicii de familie, dar și primarii din comunele din apropierea Pașcaniului au reușit să facă eforturi pentru a-i convinge pe cetățeni să se vaccineze. Astfel, discuțiile au fost purtate pe două fronturi de analiză, pe de o parte s-au situat reprezentanții județului, iar pe altă parte s-au situat primarii și medicii de familie aflați în sală.

La discuție a participat si edilul municipiului Pașcani, Marius Pintilie, care este de pare că pășcănenii care refuză să se vaccineze și care se îmbolnăvesc trebuie să suporte cheltuilile pentru tratament și îngrijiri medicale.

Deși medicii ar fi trebuit să înceapă vaccinarea și în cabinete, campania s-a cam împotmolit, mai ales la Pașcani, acolo unde se observă un trend descrescător al numărului de vaccinuri administrate.

Conform directorului CJAS Iași, Radu Țibichi, nu există probleme de finanțare cu privire la campania de vaccinare și sunt fonduri suficiente ca toți medicii să fie plătiți. Cu toate acestea, la nivelul Pașcaniului și a comunelor din apropiere, figurează 52 de medici de familie dintre care doar 15 au încheiat contracte pentru vaccinare.

Pe de o parte, medicii de familie se plâng că pacienții sunt adesea cei care refuză imunizarea, mai ales din  cauza efectelor adverse sau din cauza tipul de vaccin folosit în cabinet, o cerere mult mai populară fiind pentru serul Pfizer.

Pe de altă parte, reprezentanții instituțiilor ieșene nu înțeleg reticența medicilor de a vaccina, mai ales în condițiile în care au fost deschise centre de vaccinare, au fost puse la dispoziție echipe mobile de vaccinare, iar în lunile iulie – august se așteapă o creștere a numărul de infectări, mai ales ca urmare a întoarcerii românilor din străinătate.

La sfârșitul întâlnirii a avut loc și o declarație de presă, susținută de prefectul Județului. Conform spuselor acestuia, în continuare se așteaptă mai multă implicare în procesul de vaccinare, mai ales la nivelul mediului rural, acolo unde caravana poate fi cea mai bună soluție.

Menționăm că în perioada următoare aceste intalniri vor continua la Hârlau, la Târgu Frumos și la Raducaneni.

PULSUL ZILEI

A început goana după vaccinul antigripal. Cel mai prescris ser se găsește tot mai greu în plin sezon al gripei

Cel mai prescris dintre serurile de imunizare nu se mai găseşte, iar stocurile viitoare sunt incerte. Sunt disponibile însă alte variante, pe care fie medicii nu le scriu pe reţetă, fie pacienţii le refuză. Între timp, au apărut şi...

Incendiu puternic în Moțca. Mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări – FOTO

Un incendiu a izbucnit vineri seara, 9 octombrie, în jurul orei 17:30, la o anexa din Moțca. Flăcările s-au extins și la alte anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise...

Ajutorul pentru încălzire 2026–2027. Cine poate primi bani de la stat, ce acte sunt necesare și până când se depun cererile

Românii cu venituri mici pot solicita ajutor de la stat pentru încălzirea locuinței și în sezonul rece 2026–2027, cuprins între 1 noiembrie 2026 și 31 martie 2027. Sprijinul se acordă în funcție de veniturile familiei sau ale persoanei singure...

Vremea se răcește puternic în toată țara. În ce zone apar primele ninsori și unde se vor înregistra ploi însemnate cantitativ

România trece, în doar câteva zile, de la temperaturi apropiate de cele de vară la o vreme mult mai rece decât în mod obișnuit pentru această perioadă. Meteorologii anunță maxime de până la 30 de grade în sudul țării,...

Deputatul Maricel Popa: P𝐍𝐋, 𝐔𝐒𝐑 ș𝐢 𝐩𝐫𝐞ț𝐮𝐥 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐢𝐞𝐢: 𝐜𝐢𝐧𝐞 𝐫ă𝐬𝐩𝐮𝐧𝐝𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐢𝐧𝐯𝐞𝐬𝐭𝐢ț𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐞𝐭𝐢𝐜𝐞 𝐚𝐛𝐚𝐧𝐝𝐨𝐧𝐚𝐭𝐞?

𝐑𝐨𝐦â𝐧𝐢𝐚 𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐢𝐞 𝐦𝐚𝐢 𝐢𝐞𝐟𝐭𝐢𝐧ă, 𝐝𝐞 𝐢𝐧𝐯𝐞𝐬𝐭𝐢ț𝐢𝐢 𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐞𝐠𝐢𝐜𝐞 ș𝐢 𝐝𝐞 𝐝𝐞𝐜𝐢𝐳𝐢𝐢 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜𝐞 𝐥𝐮𝐚𝐭𝐞 î𝐧 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐞𝐬𝐮𝐥 𝐫𝐨𝐦â𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫! Prețul ridicat al energiei afectează direct nivelul de trai al românilor, competitivitatea companiilor și dezvoltarea economiei naționale. Din păcate, România plătește astăzi...

Omagiu pentru cei peste 600 de soldați îngropați în cimitirul eroilor din Maxut, comuna Deleni – VIDEO

Peste 600 de soldați ai Regimentului 48 Infanterie Buzău, răpuși de epidemia de tifos în timpul Primului Război Mondial, au fost comemorați joi, 8 octombrie, în cimitirul militar din Maxut, comuna Deleni. La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților...

Toamna, sărbătorită prin cântec și dans la Grădinița Nr. 3 din Pașcani

Curtea Școlii nr 2  din Fântânele, acolo unde a fost relocată Grădinița cu Program Prelungit Nr. 3 din Pașcani s-a umplut de culoare și voie bună, vineri 9 octombrie. Cadrele didactice au pregătit un decor cu anotimpul cel bogat, ...

Scandal la PSD Pașcani între pesediștii „liberali” si pesedinștii „auriști”

PSD Pașcani se face țăndări, pe zi ce trece! După excluderea lui Sorin Olariu din partid și legislativul local, conducerea organizației a luat decizia de a înlocui doi colegi de partid în Consiliul de Administrație al clubului sportiv CSM...

Centrul municipiului Pașcani va fi închis duminică, 11 octombrie, pentru Crosul Toamnei

Centrul municipiului Pașcani se închide duminică, 11 octombrie, pentru a lăsa loc sportului și mișcării.  Mai exact, strada Moldovei va fi închisă de la semafoarele vechi pe ambele sensuri și până la Casa de Cultură. De asemenea, va fi închisă...

Dragoș Ionescu, președinte PSD Pașcani: 𝐀devăratul blat este Prodan–𝐀𝐔𝐑!

Comunicat: Vreau să fiu foarte clar: nimeni nu are nimic personal cu domnul Ionuț Prodan. Însă funcțiile publice pe care le deține le-a obținut cu sprijinul PSD, iar astăzi comportamentul său ridică serioase semne de întrebare. De luni de zile,...
Paşcani
cer senin
9 ° C
9 °
9 °
77%
0.5m/s
0%
S
25 °
D
27 °
lun
14 °
mar
13 °
mie
12 °

Niciun articol afișat