Conferință de presa la Palatul Cantacuzino. Cladirea va fi transformată într-un muzeu si va face parte dintr-un circuit turistic

Conferinta săptămânală de presa susținută de primarul municipiului Pașcani a avut loc, de acesta data, in curtea Palatului Cantacuzino, edificiul cultural aflat in renovare printr-un proiect finanțat din fonduri europene.
Edilul a precizat ca lucrările sunt in grafic si ca societatea care a câștigat licitație este serioasă. Investiția in valoare de peste 2,7  milioane de lei trebuie finalizată pana in anual 2023. Pana acum au fost făcute si decontate lucrări de peste 800 000 lei iar municipalitatea trebuie sa asigure de la bugetul local peste 1,4 milioane de lei, cheltuieli neeligibile si cofinantarea de 2%.

Palatul Cantacuzino a fost construit între anii 1640 – 1650 de vistiernicul Iordache Cantacuzino, ca loc de adăpost pentru vanatoare, dar din clădirea veche nu a mai rămas decât foișorul, restul fiind reconstruita pe fundația inițială. In anul 1812 ajunge in posesia lui Iordache Rosetti Roznovanu iar in secolul următor a fost preluat de familia Bratianu. Mai târziu clădirea a fost expropiata de comuniști si transformată in Casa Pionerilor din Pașcani, apoi Palatul Copiilor, iar in anul 2012 a fost cumpărată de Primăria Pașcani, de la ultimii mostenitori, pentru suma de 180 000 euro.
Primarul Marius Pintilie a refuzat sa vorbească despre istoria clădirii pe motiv ca specialistii ar trebui sa o facă. Edilul a făcut precizari insa privind importanta acestei clădiri storice. El a spus ca la Pașcani ar trebui organizat un circuit turistic in care sa fie incluse mai multe obiective printre care Palatul Cantacuzino, Biserica “Sfinții Voievozi” si un muzeu al Cailor Ferate Romane care ar urma sa fie amenajat la fosta societate Remar, din fonduri europene.

Conform contractului, la Palatul Cantacuzino urmeaza sa fie reabilitata cladirea palatului, cu respectarea elementelor arhitecturale, a cailor de acces si a spatiilor verzi din imprejurimi. Dupa finalizarea lucrarilor, Palatul Cantacuzino va fi transformat in Muzeul Municipal al Pascaniului si va fi introdus in circuitul turistic.
Proiectul a fost demarat de fosta administratie locala iar in anul 2018 a fost semnat contractul de finantare.

PULSUL ZILEI

Deputatul Maricel Popa: Pe Calea Sfinților, pașii ne sunt călăuziți de credință, iar sufletele, de speranță! – VIDEO

Deputatul Maricel Popa: "🙏 𝐏𝐞 𝐂𝐚𝐥𝐞𝐚 𝐒𝐟𝐢𝐧ț𝐢𝐥𝐨𝐫, 𝐩𝐚ș𝐢𝐢 𝐧𝐞 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐜ă𝐥ă𝐮𝐳𝐢ț𝐢 𝐝𝐞 𝐜𝐫𝐞𝐝𝐢𝐧ță, 𝐢𝐚𝐫 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭𝐞𝐥𝐞, 𝐝𝐞 𝐬𝐩𝐞𝐫𝐚𝐧ță!Am trăit momente de profundă emoție și înălțare sufletească, participând, alături de mii de credincioși și zeci de preoți, în frunte cu Înaltpreasfințitul...

La Pașcani, mutatul unor centrale vechi costă mai mult decât altele noi! Banii publici ajung în buzunarul unui coleg de partid al primarului

Firma unui fost consilier județean a primit în ultimii trei ani prin încredințare directă peste 50 de contracte publice cu o valoare de 1,5 milioane lei de la două autorități locale: Primăria Pașcani și Primăria Moțca @ GP Creativ...

După 22 de ani în Italia, s-au întors acasă, la Todirești și au dat lovitura! Andreea și Lucian Movileanu fac furori cu afacerea lor...

Andreea și Lucian Movileanu au locuit în Italia timp de 22 de ani, dar au decis să revină la Iași și să deschidă o fabrică de peleți și un magazin. Au obținut fonduri europene pentru a deschide afacerile în...

Simboluri creștine și piese de port popular din zona Pașcaniului, expuse la Roman

Muzeul Municipal Pașcani este partener într-o expoziție organizată de Muzeul de Istorie Roman, iar vernisajul este organizat pe 14 octombrie. Este vorba despre expoziția "Simboluri creștine pe obiecte și piese de port popular", unde se vor regăsi o serie...

Încrederea în știință s-a prăbușit, după pandemie. Unul din cinci europeni spune că nu se vaccinează

Încrederea oamenilor în știință este în scădere la nivel mondial, la câțiva ani după pandemia de Covid-19. Un raport internațional bazat pe răspunsurile a peste 140.000 de persoane din 140 de țări arată că tot mai mulți oameni privesc...

Spitalizările de zi au crescut de peste patru ori, la Iași, în ultimii cinci ani

Sistemul medical ieșean a înregistrat o creștere spectaculoasă a spitalizării de zi. În doar cinci ani, numărul cazurilor contractate a sărit de la 138.156 în 2020 la 555.118 în 2025. Practic, volumul s-a multiplicat de peste patru ori, iar...

Liber pentru elevii și profesorii din Iași de Sfânta Parascheva! Școlile se închid pe 14 octombrie

Elevii și profesorii din învățământul preuniversitar din județul Iași vor avea liber miercuri, 14 octombrie 2026, cu prilejul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, unul dintre cele mai importante evenimente religioase ale anului pentru capitala Moldovei. Decizia este legată de hramul...

Ce semnificație are sărbătoarea din 13 octombrie pentru credincioși. Povestea evenimentului care a marcat ortodoxia românească

Sărbătoarea Aducerii moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași, marcată anual la 13 octombrie, amintește de evenimentul din 1996, un moment de referință pentru viața religioasă a Moldovei și istoria recentă a ortodoxiei românești. Pentru credincioși, aceasta păstrează o semnificație...

Ce drepturi au persoanele cu handicap în 2026, în funcție de grad. Cine primește card de carburant și reduceri de impozite

Persoanele încadrate într-un grad de handicap beneficiază de facilități pentru transport și asistență medicală, precum și de reduceri de impozite și, în anumite condiții, ale vârstei de pensionare. Drepturile diferă în funcție de încadrare, iar acordarea lor presupune îndeplinirea...

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 6,61% în luna septembrie. Topul scumpirilor

Rata anuală a inflaţiei, în septembrie 2026, comparativ cu luna septembrie 2025, a fost 6,6%, informează, marţi, Institutul Naţional de Statistică (INS). În august, rata anuală a inflaţiei, faţă de august 2025, a fost 6,2%.„Indicele preţurilor de consum în...
Paşcani
ploaie ușoară
12.3 ° C
12.3 °
12.3 °
72%
4.8m/s
0%
mar
15 °
mie
17 °
J
12 °
vin
12 °
S
10 °

Niciun articol afișat