Consilier de rea credinţă. Preşedintele Comisiei de Urbanism susţine, în continuare, ca o clădire cu 4 etaje din centrul Pascaniului, nu există

 


Preşedintele Comisiei de Urbanism din legislativul păşcănean, consilierul liberal Claudiu Bodoasca- foto, continua să susţină că o clădire cu patru etaje, aflată în construcţie chiar în centrul Pascaniului, peste drum de sediul Primăriei, nu există. Din acest motiv consilierul liberal, alături de colegii săi din opoziţie, au votat, de două ori, împotriva unei cereri de concesiune din partea societăţii Aprodex SRL, blocând astfel o investiţie de peste 3,5 milioane de lei. Societatea a solicitat concesionarea a 210 mp de teren, din domeniul public, aflat între sediul Parchetului şi clădirea Munca Colectivă pentru amenejarea unei căi de acces de la clădirea unde vor fi amenajate birourile spre strada „Ştefan cel Mare”.
Subiectul a fost comentat pe larg în cadrul emisiunii ” Pulsul Zilei”. Consilierul PMP Sorin Olariu a reproşat liberalilor că blochează investiţiile pe motive politice, unui om de afaceri din PSD.
În replică, într-un comentariu postat pe Facebook, Claudiu Bodoasca susţine că respecitva clădire nu exista pe motiv că a expirat autorizaţia de construcţie, nu a fost făcută recepţia lucrărilor şi nu este înregistrată la Serviciul Local de Taxe şi Impozite locale. (Se înţelege că în cazul construcţiilor ilegale, de exemplu, nu pot fi aplicate sancţiunile legale, pentru că ele nu ar exista.)
„… S-a adus în discuţie faptul că firma APRODEX nu a primit concesiunea directă a unui teren deoarece proprietarul ar fi membru PSD (d-nul Olariu a sustinut în plenul CL ca domnul respectiv este membru PSD). Fals! Concesiunea terenului nu a fost aprobată deoarece în prima fază era un abuz iar în a doua fază era o licitaţie trucată. Mai mult anul trecut firma respectiva a avut parte de înţelegere şi a primit ajutor din partea CL pentru a putea să-şi finalizeze investiţia, din păcate aceasta nu şi-a onorat promisiunile lucrarea aflându-se în acelaşi stadiu ca şi anul trecut. O altă acuza venită din partea „ziaristului” la adresa mea, în calitate de preşedinte al Comisiei de Urbanism, este că nu vreau să văd că acolo se afla o clădire. D-nule „ziarist” actul administrativ nu se face pe bază de poze, vorbe sau păreri iar în prezent, din punct de vedere legal, acea clădire nu există (are autorizaţia de construcţie expirată de mai mult de 4 ani, nu are Proces Verbal de recepţie nici măcar parţială şi nu este înregistrată la taxe şi impozite locale)…”

În realitate situaţia juridică a construcţiei este cu totul alta. Administratorul societăţii spune ca respectiva clădire, deşi nu este finalizata, a fost intabulata de câteva luni de zile. De asemenea a fost făcută recepţia parţială a lucrărilor.

„Situaţia este cunoscută de consilieri. Clădirea a fost recepţionata şi intabulata acum câteva luni de zile. Mi-au cerut să le prezint documentele, însă nu am avut timp să ajung cu ele. Credeau că vreau să vând investiţia însă le-am spus că interesul nostru este să finalizăm lucrările şi să ne mutăm acolo cu birourile. Mi-au spus că proiectul va fi aprobat în şedinţa următoare” a spus pentru BIT TV, reprezentantul societăţii, Neculai Lupu.

Amintim că Primăria Paşcani a propus în şedinţa din luna mai, un proiect de hotărâre privind concesionarea prin negociere directă. La acea vreme consilierii PNL au blocat aprobarea cererii, pe motiv că ar trebui organizată o licitaţie.
Administraţia locală s-a conformat şi în şedinţa care a avut loc marţi 26 iunie a propus spre aprobare un proiect de hotărâre pentru concesionarea aceleiaşi suprafeţe de teren, de acesta dată prin licitaţie publică, nu încredinţare directă. Nici acum consilierii liberali nu l-au aprobat pe motiv că municipalitatea a stabilit deja destinaţia terenului şi anume amenajarea unei căi de acces. Ei au solicitat că terenul să fie concesionat prin încredinţare directă deşi exact acesta variantă a fost criticată şi respinsă, chiar de ei, în şedinţă trecută.
Pentru aprobarea cererii de concesiune sunt necesare 2/3 din cele 19 voturi din Consiliul Local Paşcani, unde sunt 10 consilieri PSD, 1 PMP şi 8 de la PNL. Până în prezent au fost realizate lucrări de peste 1,2 milioane de lei, la clădirea noului sediu al societăţii Aprodex. Unitatea are cca 100 de salariaţi şi contribuie anual la bugetul local şi cele centrale cu peste 4 milioane de lei, taxe şi impozite.

PULSUL ZILEI

Ce se ascunde în supat? Explicația Institutului de Lingvistică al Academiei Române

În urma dezbaterilor intense generate de cuvântul „supat”, Institutul de Lingvistică al Academiei Române, „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, a publicat, sâmbătă, un comunicat referitor la încadrarea gramaticală a acestui cuvânt. Este un cuvânt vechi, preluat de dicționar și...

Articolele de Crăciun au apărut pe rafturi, printre decorațiunile de Halloween. Ce este fenomenul „Christmas Creep”

Mai e mult până la Crăciun, dar pe rafturile unor magazine și-au făcut loc elfii, globurile, beteala și renii. La fel și pe internet.  Reprezentanții Asociației Magazinelor Online spun că este vorba despre un fenomen internațional, cu efect de domino...

Coadă de peste 5 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva. Zeci de mii de pelerini au venit la Iași. 20 au ajuns la spital

Credinţa fierbinte, dar şi weekend-ul și vremea frumoasă i-au adus pe credincioși în număr mare la Iași.  Sâmbătă, 10 octombrie, a fost cea mai aglomerată zi a pelerinajului de Sfânta Parascheva. Au fost aproximativ 25.000 de oameni la rând, care...

Incendiu la o anexă gospodărească din Sticlăria. Un animal a fost salvat de pompierii militari

ISU IASI: Incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Sticlăria, comuna Scobinți. Un animal a fost salvat de pompierii militari În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași, pompierii...

Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc – FOTO

ISU IAS: Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc Un incendiu a izbucnit la un apartament situat într-un bloc de locuințe cu patru etaje din orașul Hârlău, județul Iași....

Protocol medical la Iași pentru depistarea HIV și a hepatitelor B și C

Iașul face un pas important în prevenția bolilor transmisibile! Spitalul de Neurochirurgie din Iași și Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” au încheiat un protocol de colaborare pentru testarea, diagnosticarea și tratarea pacienților cu infecții transmisibile. Sunt vizate...

Autostrada A8, un pas important înainte! Segmentul de 5,5 km ar putea lega Moldova de A7 în doar 12 luni

Compania Națională de Investiții Rutiere a organizat, joi, 8 octombrie, la sediul Primăriei Pașcani, o ședință de lucru pentru facilitarea accesului în teren pe tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca)-Târgu Frumos al Autostrăzii ,,Unirii”-A8. În cadrul întâlnirii de lucru la care...

Mii de părinți cer blocarea proiectului de lege privind drogurile. Medicii avertizează asupra riscurilor. Specialiștii antidrog contestă modificările

Mii de părinţi au semnat o petiţie lansată în urmă cu două zile menită sa blocheze un nou proiect de lege privind consumul şi traficul de droguri în România. Propunerea senatoarei Victoria Stoiciu continuă să trezească reacţii de dezaprobare...

A început goana după vaccinul antigripal. Cel mai prescris ser se găsește tot mai greu în plin sezon al gripei

Cel mai prescris dintre serurile de imunizare nu se mai găseşte, iar stocurile viitoare sunt incerte. Sunt disponibile însă alte variante, pe care fie medicii nu le scriu pe reţetă, fie pacienţii le refuză. Între timp, au apărut şi...

Incendiu puternic în Moțca. Mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări – FOTO

Un incendiu a izbucnit vineri seara, 9 octombrie, în jurul orei 17:30, la o anexa din Moțca. Flăcările s-au extins și la alte anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise...
Paşcani
nori împrăștiați
20.8 ° C
20.8 °
20.8 °
54%
2.4m/s
83%
S
19 °
D
27 °
lun
16 °
mar
13 °
mie
12 °

Niciun articol afișat