Consilieri locali convocați în ședințe la Târgu Frumos și Hârlău

Legislativul orașului Târgu Frumos este convocat în ședință ordinară pe 30 iulie 2025 începând cu ora 14:00. Pe ordinea de zi sunt 18 puncte, dintre care 14 proiecte de hotărâre, inițiate de primarul, Neculai Zugravu. Ședința va începe cu depunerea jurământului de către doi noi consilieri locali, Mihai Condurache de la PSD și Lucian Gheorghiță Știrbu de la PNL.

 

Ședința va continua cu un proiect de reorganizare a aparatului de specialitate al primarului, precum și cu noul regulament de organizare și funcționare al primăriei și al serviciilor subordonate.

 

Pe ordinea de zi se mai află un proiect de prelungire a termenului de valabilitate al planului urbanistic general, precum și aprobarea formei de gestiune pentru serviciile de salubritate ale orașului. Ședința se va încheia cu o serie de proiecte privind unele investiții precum și gestionarea domeniului public și privat al comunității.

 

Și legislativul orașului Hârlău este convocat în ședință ordinară pe 31 iulie, de la ora 10:00. Pe ordinea de zi sunt zece puncte, dintre care 7 proiecte de hotărâre inițiate de primarul, Radu Curcă. Ședința va începe cu un raport de activitate pe primul semestru al anului al administratorului societății locale de salubritate. Urmează aprobarea unui schimb de terenuri precum și trecerea din domeniul public în domeniul privat al orașului a unei suprafețe de teren. În aceeași ședință va fi supusă aprobării prelungirea delegării serviciilor de salubritate, precum și acordarea mandatului reprezentantului orașului pentru aprobarea ajustării tarifelor de colectare a deșeurilor în cadrul ADIS.

 

Ședința se va încheia cu aprobarea unor documentații tehnice pentru un parc fotovoltaic și alegerea președintelui de ședință pentru luna august.

 

PULSUL ZILEI

Deputatul Sorin Năcuță: România–SUA: ce înseamnă concret Parteneriatul Strategic pentru securitatea României?

Miercuri, 7 octombrie, la Parlamentul României, am participat la întâlnirea cu delegația de consilieri americani, pe probleme de securitate și experți ai unor importante think-tank-uri americane, alături de colegi din comisiile parlamentare de politică externă și apărare. Întâlnirea a avut...

Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni: ședință la Pașcani pentru facilitarea proiectării

Comunicat: În data de 8 octombrie 2026, ora 10:00, la sediul Primăriei Municipiului Pașcani a avut loc o ședință de lucru privind facilitarea accesului pentru investigațiile arheologice de pe Tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca) – Târgu Frumos al Autostrăzii...

PSD Pașcani solicită înlocuirea consilierilor PSD din CA-ul CSM Pașcani

Doi consilieri locali de la PSD ar urma să fie schimbați din Consiliul de Administrație al clubului sportiv CSM Pașcani. Este vorba despre Ionuț Prodan și Andrei Vârlan, numiți în această funcție prin votul legislativului local. Solicitarea a fost...

LIVE BIT TV – COMEMORAREA A EROILOR ROMANI LA DELENI

LIVE BIT TV - COMEMORAREA A EROILOR ROMANI LA DELENI

A doua consultare publică pe tema Noului Bauhaus European

Primarul municipiului Pașcani, Marius Pintilie anunță o năuă consultare publică pentru realizarea unui proiect de modernizare a Parcului Municipal, mai ales a versantului împădurit.

Explozie în apartamentul unei familii de români din Italia. Nouă oameni au fost răniți, iar anchetatorii au o ipoteză șocantă

Doi români, soț și soție, ( n.r. - din Pașcani ) au suferit arsuri grave în urma unei explozii produse într-un apartament din Bergamo, în Italia. Femeia se află în stare critică la spital, în timp ce soţul ei...

Deputatul Maricel Popa: Responsabilitate în afirmațiile publice ale demnitarilor

Declarație politică: Vreau să aduc în atenția dumneavoastră o problemă care depășeste un caz anume și care este valabilă pentru toate declarațiile pe care noi, oamenii politici, le facem în spațiul public și despre responsabilitatea pe care trebuie...

Orășanu la o conferință despre inteligența artificială: IA trebuie să fie o bicicletă pentru minte, nu un taxi

Profesoara Daniela Orășanu, directoarea Colegiului CF „Unirea” Pașcani a participat, in calitate de speaker, la o conferință despre inteligență artificială. Evenimentul a fost organizat de Ziarul de Iași. „IA trebuie să fie o bicicletă pentru minte, nu un taxi.Un profesor...

Măsuri de prevenire la Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva și Sărbătorile Iașului,

Comunicat:În contextul manifestărilor prilejuite de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva și Sărbătorile Iașului, polițiștii ieșeni vor fi la datorie și vor lua măsuri pentru siguranța cetățenilor și fluidizarea traficului rutier. Astfel, în perioada 08 – 15 octombrie a.c., zilnic, polițiștii ieșeni,...

Preţul apei în România, pe luna octombrie. Diferenţe de peste 130% între localităţi. Unde se plătesc cele mai mari şi cele mai mici tarife

Românii plătesc tarife diferite pentru apă şi canalizare, în funcţie de localitatea în care trăiesc. În octombrie, costul cumulat al celor două servicii porneşte de la 10,02 lei pentru un metru cub în Ploieşti (Apa Nova Ploieşti) şi ajunge...
Paşcani
nori împrăștiați
13.6 ° C
13.6 °
13.6 °
69%
2.3m/s
47%
vin
25 °
S
24 °
D
24 °
lun
13 °
mar
12 °

Niciun articol afișat