Consilierii din opoziţie au pierdut procesele deschise împotriva legislativului din care fac parte

 

Opoziţia din legislativul păşcănean a pierdut procesele deschise împotriva Consiliului Local din care fac parte.
Este vorba despre două acţiuni în instanţă de contencios administrativ a Tribunalului Iaşi de anulare a unor hotărâri aprobate în anul 2016, doar cu votul consilierilor PSD.
Liberalii au cerut anularea hotărârii Consiliului Local nr 109 din 7 iulie 2016 prin care a fost aprobată bugetarea retroactivă a unor activităţi culturale organizate de Casă Municipala de Cultura în perioada alegerilor locale. Acţiunea a fost respinsă de magistraţii ieşeni în şedinţa publică din 2 martie.
O zi mai târziu tot la Tribunalul Iaşi a fost respinsă şi cea de-a doua cerere, de anulare a hotărârii 119 aprobată doar de consilierii PSD în şedinţă din 26 iulie 2016. La acea vreme primarul Dumitru Pantazi a cerut anularea metodologiei de repartizare şi facturare individuală pe bază de convenţie a consumurilor de apă, document aprobat chiar înainte de alegerile locale, pentru a fi propusă dezbaterii şi aprobării o altă metodologie. În replică consilierii PNL au votat împotriva pe motiv că hotărârea anulată ar fi produs deja efecte juridice.
Menţionăm că cele două hotărâri ale magistraţilor ieşeni nu sunt definitive şi pot fi atacate cu recurs în 15 zile de la comunicare.

consilieri-pnl-respinge
consilieri-pnl-2

PULSUL ZILEI

Se pregătesc noi reguli pentru maternități. Femeile vor avea dreptul la însoțitor în sala de naștere și la intimitate în timpul travaliului

Ce se schimbă pentru viitoarele mame În multe maternități din România, momentul nașterii - unul dintre cele mai intime și vulnerabile din viața unei femei - se desfășoară încă după reguli neuniforme, stabilite mai degrabă de fiecare spital în parte decât de...

Cutremur în instituțiile de cultură: salarii uriașe pentru șefi, nesiguranță pentru angajați

Cutremur în instituțiile de cultură. O ordonanța care promite reformă aprinde un nou scandal și adâncește discrepanța între actori sau alți angajați și manageri. Un proiect de ordonanță care promite reformă riscă să adâncească haosul din acest domeniu și-așa destul...

Reguli actualizate pentru călătoria cu animale de companie în Uniunea Europeană. Ce trebuie să știe proprietarii înainte de plecare

Călătoria cu animale de companie în Uniunea Europeană este reglementată printr-un set clar de norme sanitare și administrative, stabilite pentru a preveni răspândirea bolilor și pentru a asigura un standard comun de siguranță. Regulile vizează în principal câinii, pisicile...

Ei sunt indivizii care au furat, din magazia unui bătrân dintr-o comună de lângă Târgu Frumos 120.000 de lei și 4.000 de euro. Au...

În noaptea de 31 martie spre 1 aprilie a.c., trei bărbați cu vârste cuprinse între 39 și 46 de ani, ar fi pătruns în curtea locuinței persoanei vătămate, un bărbat de 80 de ani din comuna Ion Neculce, și...

Programări mai rapide la examenul auto în județ

Procesul de obținere a permisului de conducere în județul Iași devine mai rapid, după măsurile recente de eficientizare a programărilor la proba practică. Timpul de așteptare a scăzut semnificativ, iar locuri sunt disponibile chiar și în cursul lunii mai. Autoritățile...

CJ Iași împarte 8 milioane de lei către comune. Criteriile: 80% suprafață și 20% populație

CJ Iași a aprobat repartizarea a 8 milioane de lei către toate UAT urile din județ, sumă provenită din cota de 6% din impozitul pe venit. Alocările se fac după criteriul 80% suprafață și 20% populație, pe baza datelor...

Șoferul unei brutării a făcut accident mortal și a fugit. Poliția Pașcani l-a prins la 10 km distanță, distribuind pâine

Șoferul unei brutării din Pașcani a pus datoria înaintea milei, continuându-și drumul după ce a lovit un pieton, aruncându-l în șanțul drumului. Poliția l-a găsit la 10 km distanță, distribuind în continuare pâine, de parcă nimic nu se întâmplase....

Au început înscrierile la concursul de Titularizare 2026. Candidații își pot depune dosarele online până luni

Înscrierile la Concursul Național de Titularizare 2026 au început miercuri, 6 mai. Prin această procedură, cadrele didactice pot ocupa un post sau o catedră vacantă ori rezervată în învățământul preuniversitar. Proba scrisă este programată pentru data de 21 iulie. Inspectoratul...

Record judecătoresc la Hârlău într-o cauză penală: rechizitoriul Parchetului a fost făcut în două săptămâni, agresorul a fost condamnat de la primul termen

Magistrații din Hârlău au stabilit un veritabil record de soluționare a unei cauze penale. Fapta a fost comisă la sfârșitul lui februarie. În două săptămâni, rechizitoriul era trimis de procurori instanței. Spre deosebire de majoritatea dosarelor penale, de această dată...

Un nou director interimar la Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Hârlău, după demisia fostei conduceri

Un nou director interimar la Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Hârlău, după demisia fostei conduceri. Inspectoratul Școlar Județean Iași a numit, începând de marți, 5 mai 2026, un nou director interimar la unitatea de învățământ. Este vorba despre profesorul de...
Paşcani
cer senin
14.2 ° C
14.2 °
14.2 °
64 %
3.1kmh
0 %
mie
27 °
J
23 °
vin
20 °
S
14 °
D
20 °

Niciun articol afișat