Consilierii păşcăneni vor să se judece cu ARSACIS . Redevenţa trebuie încasata în totalitate, pentru achitarea creditului!

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Apa Vital trebuie să plătească municipiului Paşcani revedenta, îndestulător pentru acoperirea ratelor la împrumutul contractat pentru reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare. Comisia economică din cadrul Consiliului Local Paşcani a avizat astăzi proiectul iniţiat de edilul municipiului Paşcani privind respingerea demersurilor făcute de asociaţia judeţeană ARSACIS pentru anularea prevederilor hotărârii aprobate de consilieri în acest sens.

Aleşii locali au ajuns la concluzia ca operatorul ieşean trebui să găsească soluţii pentru respectarea hotărârii, fără ca preţul apei să fie majorat la Paşcani şi că sunt de acord că problema să fie rezolvată de instanţele de judecată, dacă nu este o alte soluţie.
Directoarea economică a Primăriei a prezentat consilierilor situaţia la zi a demersurilor făcute pentru încasarea redevenţei. Ea a precizat că Apa Vital nu a achitat nici măcar factura pentru redeventa calculata până în vara anului 2015, în valoare de un milion de lei si ca nu ar mai fi motive de neplata.

Totuşi un proces cu Apa Vital ar bloca încasarea facturilor până la soluţionarea cauzei. Mai mult, directorul economic al Primăriei a recunoscut că Pascaniul nu poate primi mai mult de 1 milion de lei redeventa, pe an, în actualele condiţii de calcul, în raport cu valoarea bunurilor de retur şi a cantităţii de apă vândută. Asta deoarece celelalte localităţi din ARSACIS nu vor să renunţe în favoarea Pascaniului la sumele care li se cuvin şi au cerut să le încaseze.
Menţionăm că în momentul de faţă sunt două variante de calcul a redevenţei la apă pentru Paşcani, ambele aprobate de consilieri. Prima este cea stabilită prin contractul de delegare, în raport cu bunurile de retur şi cantitatea de apă vândută, şi alta, în totalitate -1,8 milioane de le pe an, până în 2026, pentru rambursarea creditului BEI.
Apa Vital refuza să achite integral acesta obligaţie şi a declanşat procedura administrativa pentru anularea hotărârii Consiliului Local dar nu a plătit nici redevenţa calculată după formula aplicată în tot judeţul. Nici fostul operator Prest Serv Apa nu a achitat integral acesta datorie motiv pentru care Primăria Paşcani a deschis o acţiune în instanţă pentru recuperarea a peste 2 milioane de lei. În acest timp creditul este rambursat de la bugetul local. Redevenţa este încasata tot de la populaţie ca o componenta în preţul apei, pentru reparaţii şi investiţii în reţelele de apă şi canalizare.

PULSUL ZILEI

Subiecte grele, unele cu repetiție. Consilierii pașcăneni, convocați pe 30 septembrie

Legislativul local este convocat în ședință ordinară pe 30 septembrie, de la ora 10:00. Pe ordinea de zi sunt 17 proiecte de hotărâre. Ședința va începe cu două rectificări bugetare, la Spitalul de Urgență Pașcani și la Primărie, aprobarea...

CSM Pașcani, ciuruită cu șapte goluri la Putna! Directorul „s-a ascuns”, antrenorii nu își dau demisia!

Echipa de fotbal CSM Pașcani a pierdut un nou meci. Al cincilea din acest sezon, în deplasare la Putna. De această dată cu scorul de 7 - 2, după 1-1 la pauză. Unul dintre antrenorii echipei, Cătălin Damian, spune...

Primarul Pașcaniului, despre săpunul și hârtia igienică de la o grădiniță

Dacă aveți copii la școală sau grădiniță, iar cadrele didactice vă solicită bani pentru săpun și hârtie igienică, ar trebui să nu achitați niciun leu. Este sfatul primarului Pașcaniului, Marius Pintilie. În prima sa postare după o săptămână de...

„Educația nu se repară la croitorie”. Elevii sunt chemați să vină îmbrăcați în negru la școală, pe 28 septembrie. Protest față de uniforma obligatorie

Consiliul Național al Elevilor îi îndeamnă pe elevii din întreaga țară să vină îmbrăcați în negru la școală luni, 28 septembrie, în semn de protest față de proiectul privind uniforma școlară obligatorie. Organizația reclamă că elevii nu au fost...

Polițiștii i-au învățat pe seniori cum să se ferească de fraudele de pe internet. Întâlnire la Biblioteca Municipală Leonard Gavriliu Pașcani 

După ce au învățat să folosească telefonul, aplicațiile și internetul, seniorii din Pașcani au trecut la o altă lecție importantă: cum să se ferească de cei care încearcă să-i înșele în mediul online sau prin telefon. Joi, 24 septembrie, în...

Noi reguli pentru alocațiile și indemnizațiile acordate copiilor și tinerilor. Ce modificări anunță ANPIS

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță noi reguli privind alocația de plasament și drepturile bănești acordate copiilor și tinerilor. Modificările privesc continuarea măsurii de protecție după majorat, acordarea indemnizației celor care studiază sau lucrează și menținerea...

Pensiile se pot verifica online. Ce servicii sunt deja disponibile în noul sistem CNPP

Noul portal al Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) este deja funcțional, iar persoanele asigurate și pensionarii își pot verifica online o serie de informații din sistemul public de pensii. Prin contul din Spațiul Privat Virtual pot fi consultatestagiile...

Somații la blocuri pentru schimbarea contoarelor de apă

ApaVital a început să îi someze pe pășcănenii care locuiesc la bloc să schimbe contoarele de apă de pe casa scărilor. Este vorba mai ales de cei care au încheiate contracte individuale cu operatorul regional de apă și canalizare,...

BIT TV LIVE – SEDINTA CONSILIULUI LOCAL HARLAU – 24 SEPTEMBRIE 2026

BIT TV LIVE - SEDINTA CONSILIULUI LOCAL HARLAU - 24 SEPTEMBRIE 2026 Vezi în direct aici proiectele de hotărâre dezbătute și votul aleșilor locali. https://www.youtube.com/watch?v=MJXsh3zbYQ4

Licitație pentru aparatură medicală de 3,7 milioane de lei la Spitalul de Urgență Pașcani – DOC

Primăria Pașcani a lansat licitația pentru furnizarea echipamentelor medicale necesare cabinetelor și spațiilor medicale amenajate în noul ambulatoriu - licitația de pe SEAP poate fi văzută AICI. Valoarea estimată a achiziției este de 3,68 milioane de lei, fără TVA,...
Paşcani
cer acoperit de nori
10.1 ° C
10.1 °
10.1 °
70%
1.4m/s
0%
vin
18 °
S
19 °
D
20 °
lun
19 °
mar
17 °

Niciun articol afișat