Consilierul Enea candidează pentru funcţia de primar

Un consilier local din păşcănean candidează pentru funcţia de primar al comunei Stolniceni-Prăjescu, conform unor surse neoficiale. Decizia a fost luată săptămâna trecută cu acordul conducerii judeţene a partidului după ce a avut în intenţie să se înscrie în cursa electorală pentru Primăria Paşcani. Este vorba despre liberalul Neculai Enea, vicepreşedinte al organizaţiei PNL Paşcani, fost viceprimar în mandatul 2008 -2012.
Chiar dacă a luat acesta decizie consilierul liberal rămâne în legislativul păşcănean până la sfârşitul acestui an, când ar urma să îşi facă mutaţia în comună unde s-a născut şi urmează să candideze. Neculai Enea are 55 de ani şi este în PNL din anul 2000. Principalul său contracandidat va fi actualul primar, Costel Hugeanu, care a plecat de la PC la PDL, PNL apoi la PSD.
Consilierul păşcănean a confirmat informaţia dar a refuzat să o comenteze pe motiv că ar urma să facă un anunţ oficial pe acesta tema.

PULSUL ZILEI

Primăria Miroslovești a primit un microbuz școlar nou 

Veste bună pentru comunitatea din Miroslovești. Primăria a primit un microbuz școlar nou achiziționat cu fonduri de la Consiliul Județean Iași. Susținerea educației și asigurarea unor condiții optime de transport pentru elevii din județ rămân priorități constante ale administrației județene.„Încă...

„Datinile la români”, festival dedicat tradițiilor de iarnă, organizat de Liceul Teoretic Miron Costin Pașcani 

Tradițiile și obiceiurile românești de Crăciun și Anul Nou vor fi aduse în prim-plan la Pașcani, în cadrul celei de-a XIV-a ediții a proiectului educațional „Datinile la români”. Evenimentul este organizat de Liceul Teoretic „Miron Costin” Pașcani, în parteneriat...

Cât costă focul de artificii pentru Revelion

Primăria Pașcani se pregătește deja pentru Revelion. La sfârșitul săptămânii trecute au fost demarate procedurile de achiziție pentru focul de artificii care va marca trecerea dintre ani. Potrivit caietului de sarcini, municipalitatea a alocat 25.000 de lei din bugetul local...

Trafic supravegheat din elicopter, în perioada 11 – 19 noiembrie

TRAFIC RUTIER SUPRAVEGHEAT DIN ELICOPTER În perioada 11 – 19 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene, cu sprijinul unui echipaj din cadrul Inspectoratului General de Aviație al M.A.I., vor desfășura, pe drumurile naționale...

Duminică, 15 noiembrie, începe Postul Crăciunului

Potrivit calendarului bisericesc, postul Crăciunului începe pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. În cele 40 de zile de post, credincioșii ortodocși vor avea 14 zile cu dezlegare la pește.Postul Crăciunului, cunoscut în Biserica...

BIT TV LIVE – SEDINTA CONSILIULUI LOCAL PASCANI – 10 NOIEMBRIE 2026

BIT TV LIVE - SEDINTA CONSILIULUI LOCAL PASCANI - 10 NOIEMBRIE 2026 Vezi în direct aici proiectele de hotărâre dezbătute și votul consilierilor locali. https://www.youtube.com/watch?v=ZyJRVN035cQ

Atenție șoferi! Cod galben de ceață în zona Pașcani, Târgu Frumos, Hârlău și comunele din împrejurimi – VIDEO

Cod galben de ceata Sursa : Administrația Națională de MeteorologieCOD : GALBENData emiterii : 10-11-2026 ora 8:52Nr. mesajului : 3Valabil de la : 10-11-2026 ora 9:00 până la : 10-11-2026 ora 11:00 Județul Iaşi: Pașcani, Târgu Frumos, Hârlău, Belcești, Deleni, Cotnari,...

Doi pădurari din aceeași familie au murit în mod misterios în pădurile deținute de IKEA, în județul Iași. Omerta în cazul tragediei de la...

Un pădurar a fost ucis în 2019 de un hoț de lemne. Șapte ani mai târziu, fratele său a fost găsit mort în aceeași zonă forestieră. Fiul acestuia a preluat postul tatălui, însă a fost oprit de superiori atunci...

Încă 54 de medicamente compensate până la jumătatea lui decembrie, dacă iese calculul ministrului

Pe lista de medicamente compensate ar putea intra 54 de medicamente noi până la jumătatea lui decembrie, a anunțat miercuri, 4 noiembrie, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Pe lângă ele, 16 tratamente deja existente ar urma să poată fi folosite...

Alarmă economică: România a ajuns la cel mai mare deficit comercial din istorie!

Economistul Radu Georgescu avertizează: consumul se prăbușește, dar importurile continuă să înghită economia România se afundă într-o situație economică tot mai îngrijorătoare! Deși consumul intern s-a prăbușit, deficitul comercial continuă să crească, iar cifrele pentru anul 2026 arată o imagine...
Paşcani
cer fragmentat
9.3 ° C
9.3 °
9.3 °
75%
3.7m/s
83%
mar
8 °
mie
12 °
J
9 °
vin
20 °
S
7 °

Niciun articol afișat