Consilierul Raznic, autodenunt la Poliţie. Secretarul Comisiei ANL, imputernicit sa reclame falsul si uzul de fals, organelor de ancheta

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Consilierul liberal Andrei Raznic,  acuzat de fals şi uz de fals pentru obţinerea unei locuinţe ANL, s-a autodenuntat, astăzi, la Poliţia Paşcani. El a recunoscut ca declaraţia dată în fata notarului, din care reiese că nu a deţinut nici o locuinţă până acum, este falsă, dar a fost făcută din greşeală, nu cu intenţia de a profita de pe urma ei.
Anunţul a fost făcut chiar de avocatul acestuia, colegul său de partid, consilierul Eduard Conachi, în şedinţa de astăzi a Comisiei ANL. Conachi a precizat că se va abţine de la vot, în acest caz, pentru a nu fi în situaţie de incompatibilitate.
Comisia s-a întrunit pentru a redacta rapoartele în urma analizei dosarelor solicitanţilor şi stabilirii punctajelor, documente care vor fi inaintate spre aprobare Consiliului Local. Totodată secretarul comisiei, juristul Bogdan Lungu a fost mandatat să sesizeze organele de anchetă privind cazul de fals şi uz de fals al consilierului liberal.
Cazul va fi analizat şi de conducerea PNL Paşcani, conform unor surse neoficiale. În următoarele zile este programată o şedinţă unde va fi analizată această situaţie şi se va decide prin vot, dacă consilierul acuzat de fals şi uz de fals îşi va păstra mandatul sau va fi schimbat, cu următorul de pe listă.
Andrei Raznic susţine că nu a folosit niciodată apartamentul cu care apare în evidenţele Serviciului Taxe şi Impozite Locale, pe motiv că imobilul ar fi fost cumpărat în rate şi nu au fost toate achitate, iar mai apoi a fost vândut altei persoane. El a recunoscut că a greşit în declaraţia dată în fata notarului, când a susţinut că nu a deţinut nici o locuinţă dar  că nu a făcuto intenţionat.
Consilierul liberal şi îşi cere scuze pentru acesta situaţie! El spune că îşi va retrage dosarul de la Primărie pentru a nu mai fi pe lista solicitanţilor.

În momentul de faţă consilierul păşcănean locuieşte împreună cu familia într-un apartament pus la dispoziţie de părinţi. În anul 2013 el a depus o cerere la Primărie pentru a primi o locuinţă ANL. Dosarul a fost actualizat în acest an iar comisia de verificare a constatat că Andrei Raznic a deţinut o locuinţă, în perioada iulie 2010 – aprilie 2011, conform datelor de la Finanţe. În acelaşi timp consilierul a pus la dosar o declaraţie notarială pe proprie răspundere din care reiese că nu ar fi deţinut nici o locuinţă.
In astfel de situaţii, funcţionarii publici sau reprezentanţii administraţiei locale trebuie să înştiinţeze organele de anchetă.

PULSUL ZILEI

Accident grav în Scobinți: a fost chemat elicopterul SMURD

Din primele informații, se pare că în camion se aflau șoferul și un pasager, care, înainte de impact, au sărit din autovehicul. Un accident rutier s-a produs în această după-amiază în localitatea Scobinți, unde, din primele informații, este implicat un...

Monitor nou pentru funcții vitale la CPU Pașcani

Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Pașcani ar putea avea un nou monitor pentru funcții vitale. Echipamentul medical, în valoare de 30.000 de lei, ar urma să fie achiziționat în urma unui proiect de hotărâre inițiat de consilierul...

Două seri de muzică și tradiții, la Tătăruși – VIDEO

Comuna Tătăruși a fost, în weekend, locul de întâlnire pentru muzică, tradiții și distracție. Evenimentul „Seri culturale la Tătăruși în Bucovina Mică” s-a desfășurat sâmbătă și duminică, pe terasa Centrului Cultural „Alexandru Vasiliu”. https://www.youtube.com/watch?v=VwdfzMlYm40 Prima seară a fost dedicată în special...

Regulamentul cimitirelor pe masa consilierilor 

Regulamentul privind administrarea cimitirelor din municipiul Pașcani a fost pus pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local de vineri, 28 august. Dacă va obține numărul de voturi necesar și va fi aprobat, regulamentul va deveni obligatoriu pentru...

Stadionul din Târgu Frumos intră în modernizare. Primăria vrea echipa în grupele competițiilor – VIDEO

Lucrările de modernizare a Stadionului „Neculai Rățoi” din Târgu Frumos ar urma să înceapă în această toamnă. Administrația locală își propune ca stadionul să fie pregătit pentru meciuri începând din primăvara anului viitor, iar în paralel are planuri ambițioase...

Zeci de meșteri populari s-au întâlnit la Hârlău. Spectacol folcloric și tradiții în Parcul Tineretului

Zeci de meșteri populari, producători locali și artizani s-au întâlnit, la sfârșitul săptămânii trecute la Hârlău, la cea de-a IX-a ediție a Zilelor Meșterilor Populari. Evenimentul s-a desfășurat în perioada 22–23 august, în Parcul Tineretului, unde vizitatorii au putut descoperi...

Bărbat arestat preventiv după ce a atacat un rival pe o stradă din Târgu Frumos

IPJ IASI: La data de 21 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Frumos au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 36 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de amenințare, lovirea sau alte violențe și portul...

Camioanele care depășeșc tonajul, în atenția autorităților

Direcția Județeană de Administrare a Drumurilor și Podurilor (DJADP) Iași, alături de Poliția Rutieră, va intensifica verificările de tonaj pe toate șoselele din județ. 📊 Bilantul de până acum: • Amenzi de peste 250.000 de lei aplicate deja în acest an. •...

Comunicat de presă: Lansare proiect Modernizare Colegiul Național Mihail Sadoveanu Pașcani

Municipiul Pașcani anunță lansarea proiectului Modernizare Colegiul Național Mihail Sadoveanu Pașcani. 

Acoperișuri verzi obligatorii și parcări ecologice în România. Noile reguli din Codul Urbanismului intră în vigoare săptămâna aceasta

Una dintre cele mai importante modificări va intra în vigoare la 1 ianuarie 2027 și vizează clădirile de birouri, spațiile comerciale, industriale și de depozitare, precum și parcajele acoperite cu suprafețe mai mari de 1.000 de metri pătrați. Pentru autorizarea...
Paşcani
câțiva nori
27.5 ° C
27.5 °
27.5 °
32%
2.1m/s
20%
lun
26 °
mar
28 °
mie
19 °
J
26 °
vin
27 °

Niciun articol afișat