Consultații gratuite de la viitorii asistenți medicali. Cortul de la Postliceală din Pașcani este amplasat la Kaufland

Consultații gratuite de la viitorii asistenți medicali. Cortul de la Postliceală din Pașcani este amplasat la Kaufland

Centrul de Studii Ștefan cel Mare din Pașcani oferă tuturor cetățenilor consultație minimă gratuită dar și informați utile despre cum să ne protejăm împotriva caniculei, de exemplu. Cortul cu viitorii asistenți medicali care oferă aceste servicii este amplasat în acest an, în parcarea unui supermarket din oraș, pentru o mai bună viziblitate spune reprezentanții școlii. Numai astăzi, în câteva ore, “prin mâna” cursanților au trecut zeci de persoane, cele mai multe dintre ele de vârsta a treia.

Și în acest an, cortul de la Postliceala din Pașcani este amplasat pe raza orașului pentru a veni în întâmpinarea cetățenilor. În acest an zona aleasă a fost mai aproape de sediul lor, pe strada Moldovei în parcarea unui supermarket – Kaufland. Pacienții nu s-au lăsat așteptați. În numai câteva ore, zeci de oamenei și-au luat tensiunea, s-au cântărit, au băut un pahar cu apă sau au primit un biscute.

Nu au lispit nici sfaturile prețioase venite din partea viitorilor asistenți medicali, mai ales cele privind protejarea în fața temperaturilor ridicate de afară.

Oamenii care au trecut prin acest consult se arată mulțumiți și spun că mai rar vezi pe cineva să facă astfel de servicii gratuite.

Cursanții de la Centrul de Studii Ștefan cel Mare și Sfânt din Pașcani vin zilnic, programul fiind de dimineață până spre orele prânzului.

Amintim că în această perioadă au loc și înscrieri la Postliceală.

PULSUL ZILEI

Accident rutier cu trei victime în Iorcani, comuna Tătăruși

ISU Iasi: În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, Dispeceratul Integrat ISU-SMURD-SAJ Iași a fost anunțat despre producerea unui accident rutier în localitatea Iorcani, comuna Tătăruși. Din primele informații, un autoturism s-a răsturnat...

Deputatul Sorin Năcuță:Pași importanți pentru implementarea Programului SAFE!

Pași importanți pentru implementarea Programului SAFE! S-au semnat : - toate contractele de achiziție pentru dotarea Armatei Române și MAI; - contractele de proiectare și execuție pentru două tronsoane din Autostrada A8: Moțca - Pașcani - Târgu Frumos și Lețcani - Iași; -...

Creștinii sărbătoresc în acest weekend Rusaliile

Rusaliile, cunoscute și sub numele de Pogorârea Sfântului Duh, reprezintă una dintre cele mai importante sărbători creștine, celebrată la 50 de zile după Paște. În 2026, această sărbătoare are loc pe 31 mai. Conform credinței ortodoxe, în ziua Rusaliilor, Duhul...

Moșii de vară 2026 – astăzi sunt pomeniți cei adormiți

Moșii de vară sau Sâmbăta Morților este una dintre cele mai vechi rânduieli ale calendarului ortodox prin care credincioșii români îi pomenesc pe cei adormiți. În această zi, în toate bisericile se oficiază Sfinte Liturghii, urmate de slujbe de...

CJ Iași anunță încheierea achiziției microbuzelor electrice școlare. În urmă au rămas multe întrebări fără răspuns și o anchetă la nivel european

Ieri a fost anunțată oficial încheierea proiectului pentru achiziția microbuzelor electrice școlare la CJ Iași, în valoare de 31,3 milioane de lei. Pe lângă acestea, CJ a amintit și despre achiziționarea a încă cinci microbuze – „după o economie...

Sindromul Stokholm la Iași. O soție a cerut clemență pentru soțul ei după ce a fost lovită cu sălbăticie cu o rangă peste picioare

Magistrații Curții de Apel au respins declarația unei femei bătute, care își retrăsese plângerea, iar acum își apăra soțul, contrazicându-și propriul avocat. Nu au luat în seamă nici argumentul bărbatului, că toată familia trăiește din banii pe care el...

PSD Pașcani: 1 Iunie – Ziua Copilului sărbătorită prin culoare, joc și bucurie la Pașcani

Comunicat: 1 Iunie – Ziua Copilului sărbătorită prin culoare, joc și bucurie la Pașcani Organizația PSD Pașcani, împreună cu echipa de tineret din cadrul TSD Pașcani, invită copiii și părinții din municipiu să participe la evenimentul dedicat Zilei Internaționale a...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Al doilea contract pentru Autostrada A8 – pe zona județului nostru- a fost semnat

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Al doilea contract pentru Autostrada A8 - pe zona județului nostru- a fost semnat. Pentru Iași, nu mai vorbim despre promisiuni, ci despre pași concreți. Tronsonul Lețcani – DN24 va însemna: ✔️ conectare mai rapidă ✔️ trafic mai fluid în...
Paşcani
cer acoperit de nori
13.8 ° C
13.8 °
13.8 °
84%
2.4m/s
100%
D
18 °
lun
17 °
mar
14 °
mie
21 °
J
23 °

Niciun articol afișat