Coroane de flori la Monumentele Eroilor, de Ziua Nationala

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Coroane de flori la monumentele eroilor din Pascani, de Ziua Nationala a Romaniei. Manifestarile au inceput de la ora 08.30 la Biserica din suburbia Lunca si au continuat la Blagesti, Sodomeni, Gastesti, Troiță Fântânele, Biserica „Înălțarea Domnului”, Biserica „Sfinții Voievozi” și monumentul de pe strada Ștefan cel Mare din municipiu.
Au participat oficialitatile locale, reprezentanti de institutii si politicieni precum si numerosi cetateni.

Astfel de actiuni au avut loc si in orasul  Targu Frumos. Ziua a fost marcata prin depuneri de coroane,o slujbă religioasă și momente artistice oferit de copiii unităților de învățământ din localitate.

Totodata si in centrul orasului Harlau au fost organizate activitati prilejuite de Ziua Nationala a Romaniei. A avut loc o ceremonie religioasa, depuneri de coroane la monumentele eroilor si spectacole artistice.

In aceeasi zi,au fost premiate cuplurile din oras care au implinit 50 de ani de casatorie.

La Scobinti, în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Naționale a României, administrația locală a comunei a  inaugurat un monument în onoarea eroilor neamului care s-au jertfit  pentru apărarea ţării. Este vorba despre o statuie de trei metri, a unui stegar din Regimentul 52 Infanterie, echipat în ținută de campanie a anului 1916, care are în mâna dreaptă drapelul de luptă al regimentului și în mâna stângă o icoană cu chipul lui Iisus Hristos. Totodata, au fost montate  plăci de marmură cu numele eroilor satelor din comuna Scobinți.  Evenimentul a fost marcat şi de organizarea unei ceremonii militare.

Mentionam ca de 1 Decembrie – Ziua Nationala a Romaniei, in aproape toate localitatile din judetul Iasi ziua a fost marcata prin depuneri de coroane la Monumentele Eroilor, parade militare sau spectacole.

PULSUL ZILEI

Începe Festivalul Tradițional de la Târgu Frumos 

De vineri, 4 septembrie, Târgu Frumos intră în atmosfera de festival. Pe esplanada orașului încep spectacolele folclorice pregătite în cadrul festivalului tradițional, iar localnicii și cei care vor ajunge în oraș sunt așteptați să petreacă împreună câteva zile în...

Concurs pe biciclete pentru copiii din Pașcani și Premii pentru câștigători

Copiii din municipiul Pașcani și împrejurimi sunt invitați, în acest weekend, la mișcare și competiție. Sâmbătă, 5 septembrie, cu doar câteva zile înainte începerea noului an școlar are loc cea de-a treia ediție a „Concursului pe biciclete PROdan Kids”,...

Vara nu se termină în august. Românii iau cu asalt vacanțele din septembrie: cererea a crescut cu 12%

Românii își prelungesc vara și în septembrie. Cererea pentru vacanțele din această perioadă a crescut semnificativ față de anul trecut, iar Antalya, insulele grecești și Egiptul se află printre cele mai căutate destinații pentru o ultimă escapadă la mare. Cererea...

FOTBAL | Pașcaniul a revenit după patru ani în Liga a III-a. Primul meci acasă din actualul sezon. Când joacă „pepenii verzi”?

Al doilea municipiu al județului, Pașcani, va respira din nou aer fotbalistic de Liga a III-a. Promovată în vară în eșalonul trei, după un baraj cu gruparea nemțeană Cimentul Bicaz, CSM Pașcani se va confrunta vineri, de la ora...

Guvernul îi premiază pe absolvenții cu media 10 la Bac și Evaluarea Națională. Câți bani vor primi cei 99 de elevi

Absolvenţii de liceu care au obţinut media 10 la examenul naţional de Bacalaureat vor primi un premiu de 5.000 de lei, în baza unei hotărâri aprobate, joi, de Guvern.De asemenea, absolvenţii clasei a VIII-a care au obţinut media 10...

28 de cupluri de aur, sărbătorite la Deleni. Au împlinit 50 de ani de căsnicie – FOTO

Zi de sărbătoare, joi, în comuna Deleni. 28 de cupluri care au ajuns la 50 de ani de căsnicie au fost sărbătorite în cadrul unei noi ediții a evenimentului dedicat familiilor care au construit împreună o viață. Momentul festiv a...

Prelungire excepțională a mandatelor managerilor de la salubritate

Administrația locală din Pașcani găsește tot mai greu specialiști interesați să preia conducerea societății locale de salubritate si transport public.  Întrunit în ședință extraordinară, joi, 3 septembrie, de la ora 10:00, legislativul local a aprobat prelungirea excepțională a mandatelor celor...

Bătrân transferat cu elicopterul SMURD de la Pașcani spre Iași, în stare gravă

Un pacient în vârstă de 78 de ani, din Muncelu de Sus, a fost transferat cu elicopterul la Iași, după ce a ajuns la Spitalul Municipal Pașcani cu stare generală alterată, febră și valori scăzute ale tensiunii arteriale. Bărbatul este...

De la pasiune la excelență: Doi medici veterinari, tată și fiu, au inaugurat la Lespezi una dintre cele mai moderne ferme de vaci din...

Eveniment important pentru zootehnia din regiunea Moldovei. Joi, 3 septembrie, a avut loc inaugurarea oficială a celei mai moderne ferme de vaci de lapte din județul Iași, amplasată în comuna Lespezi. Proiectul, coordonat de doi medici veterinari – Vicențiu...

Electroputere VFU Paşcani a finalizat revizia unei noi „Săgeți albastre”, din lotul de 50 pentru CFR Călători

Electroputere VFU Paşcani a finalizat revizia unei noi "Săgeți albastre", din lotul de 50 pentru CFR Călători "Electroputere VFU Pașcani, membru Grampet Group, a finalizat cu succes serviciile de revizie capitală de tip R9 la automotorul AM2018. Este vorba despre unitatea...
Paşcani
câțiva nori
26.4 ° C
26.4 °
26.4 °
45%
2.3m/s
100%
J
26 °
vin
28 °
S
31 °
D
23 °
lun
24 °

Niciun articol afișat