COVID-19 nu a dispărut, ci s-a transformat. Zeci de cazuri în Iaşi, de la începutul anului. A apărut şi vaccinul mono-doză. Cui îi este recomandat?

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Infecţiile cu COVID-19 au dispărut doar din îngrijorările şi discuţiile publice, însă sute de ieşeni sunt afectaţi în continuare. Din informaţiile obţinute de „Ziarul de Iaşi”, pe raza judeţului Iaşi, de la începutul anului au fost efectuate circa 1.500 de teste pentru depistarea COVID-19 la diferite structuri, în special unităţi medicale, care au raportat apoi datele către DSP. Tot de la începutul anului, au fost depistate aproximativ 80 de cazuri în urma acestor testări, persoanele fiind tratate fie la domiciliu, fie la Spitalul de Boli Infecţioase.

De altfel, creşterea constantă a numărului de cazuri depistate şi de prezentări în Urgenţe cu COVID-19 a fost constatată şi de către managerul unităţii medicale, dr. Florin Roşu. Acesta a explicat că simptomatologia poate fi uşor confundată cu cea a virozelor, chiar şi cu gripa, şi că persoanele cronice sunt încă vulnerabile, la fel şi cele de peste 65 de ani. A fost găsit la Iaşi şi primul caz de coinfecţie, gripă + COVID-19, un bărbat care a fost tratat şi este acum la domiciliu.

Vestea bună pentru ieşeni este că Direcţia de Sănătate Publică se află în aşteptarea unor vaccinuri anti COVID-19 care sunt livrate în mono-doză. Asta înseamnă că cei care doresc să se imunizeze pot merge la medicul de familie pentru a face asta, fără a mai fie nevoie să se strângă şase persoane doritoare pentru a se deschide un flacon, pentru a se evita risipa. Există, de altfel, conform informaţiilor furnizate pentru publicaţia noastră de către DSP Iaşi, 52 de astfel de doritori care aşteaptă vaccinurile mono-doză.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Film pentru copii și familie, duminică, 30 august, la Casa de Cultură Târgu Frumos

Dacă îți place distracția și voia bună DUMINICĂ 30.08.2026 începând cu ora 16:30 te invităm și te așteptăm la film! Rio (2011) este un film de animație spumos, muzical și plin de culoare, regizat de Carlos Saldanha (creatorul seriei Ice...

ADIS Iași continuă campania de colectare a bateriilor uzate

Campania de colectare a bateriilor uzate continuă în județul Iași, iar reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate fac apel la responsabilitate din partea cetățenilor. Acțiunea vizează bateriile de mici dimensiuni, precum cele folosite la telecomenzi, ceasuri sau alte...

Comună în comă din cauza orgoliilor politice

Luptele politice dintre actualul și fostul primar al comunei Mircești au blocat aproape în totalitate activitatea administrației locale. Legislativul local nu mai poate funcționa după ce șase din cei 13 consilieri locali au fost suspendați din funcție prin ordinul...

Modernizări în Compartimentul de Primiri Urgențe din Pașcani. Cum arată după primele renovări din ultimii 15 ani – FOTO

Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Pașcani a primit un sprijin important pentru renovarea unor spații care nu au mai fost modernizate de ani buni. Printr-o sponsorizare oferită de societatea Rompak, au fost renovate patru saloane, dintre...

Trei investiții importante, recepționate la Miroslovești

Trei investiții importante din comuna Miroslovești au fost finalizate și recepționate. Este vorba despre un centru de zi pentru consiliere și sprijin destinat părinților și copiilor, locuințe pentru personalul din sănătate și învățământ și amenajarea unor piste pentru biciclete. Anunțul...

Incompatibilități în consiliile locale și județene

Situație confuză în legislativele locale și județene din România. Consilierii din comune, orașe si municipii trebuie să aleagă fie să rămână în funcțiile în care au fost aleși, fie să rămână angajați ca funcționari publici sau personal contractual la...

Sute de copii la urgențe după accidente cu trotineta – VIDEO

Tot mai mulți copii ajung la Urgențe după accidente produse în timp ce merg cu trotinetele electrice. Medicii de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași trag un semnal de alarmă după ce, de la începutul anului, 178...

Primarul Pașcaniului „se luptă” cu birocrația și documentele de pe birou

Primarul municipiului Pașcani este tot mai prezent pe rețelele de socializare cu postări justificative privind activitatea sa. Asta deoarece valul de nemulțumire din partea cetățenilor este tot mai mare din cauza lipsei unor investiții importante, mai ales în infrastructura...

Consilierul județean Mihai Dediu dezminte informațiile aparute în presă

Comunicat: S.C. ALISEB TOURS S.R.L. și MIHAI DEDIU dezmint ferm informațiile false publicate de Dezvăluirea.ro, NewsPascani.com și Actualitatea TV Pașcani Pașcani, 2026 — Ca urmare a articolelor de presă denigratoare publicate recent de platformele Dezvăluirea.ro, NewsPascani.com și Actualitatea TV Pașcani,...
Paşcani
ploaie moderată
21.6 ° C
21.6 °
21.6 °
74%
1.6m/s
100%
mie
22 °
J
21 °
vin
23 °
S
29 °
D
19 °

Niciun articol afișat