Crește contribuția la sistemul de pensii. Un an de vechime costă cât 5 salarii minime nete

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Condițiile de pensionare în România impun existența a minimum 15 ani de contributivitate pentru cei care ies la pensie la limita de vârstă și cel puțin 35 de ani de contribuții pentru cei care vor să se pensioneze anticipat. Însă sunt mulți români cărora le lipsesc ani de vechime, mai ales că au existat perioade în care angajatorii nu au plătit contribuțiile către stat.
Așa se face că unii români află abia când vor să depună cererea de pensionare că nu întrunesc condițiile, mulți dintre ei nemaiputând să-și tragă la răspundere foștii angajatori care au închis de mult timp firmele. Așa că, persoanele care se află în prag de pensionare mai au doar două variante pe care le pot pune în practică: în cazul pensionării anticipate, dacă persoana nu are cei minim 35 de ani de contribuții, mai poate aștepta până la împlinirea vârstei de pensionare pentru care sunt necesari doar 15 ani de contributivitate sau poate cumpăra perioada de contributivitate de la casa teritorială de pensii.
În prezent, sistemul de pensii publice este susținut aproape integral de contribuțiile salariaților, care virează către stat 25% din venitul brut, din care o parte – 4,75% – se duce către pensiile private obligatorii (Pilonul 2).

Sursa: Adevarul

PULSUL ZILEI

Poezia revine în prim-plan la Pașcani. Seară dedicată artei și emoției, joi, la CAF Coffee Addict

Pășcănenii sunt invitați joi, 23 iulie, începând cu ora 18:30, la CAF Coffee Addict, pentru o seară în care poezia, muzica și dialogul vor crea un spațiu de întâlnire și reconectare prin emoție și autenticitate. https://www.facebook.com/profile.php?id=61586539434702 Evenimentul, organizat în colaborare cu...

Cât mai valorează echipamentele din fostele centrale termice. Urmează să fie casate

Echipamentele și instalațiile din centralele termice din Pașcani ar urma să fie trecute din domeniul public în cel privat al municipiului, apoi casate și valorificate. Un proiect de hotărâre în acest sens se află deja pe ordinea de zi a...

Filmul de vineri seara de la Pașcani: „Ferdinand”, pe 24 iulie în fața Primăriei

Filmul de vineri seara de la Pașcani: "Ferdinand", pe 24 iulie, de la ora 21:10, în fața Primăriei. "Vineri transformăm din nou centrul Pașcaniului într-un cinematograf în aer liber! Vă invităm la proiecția filmului de animație „FERDINAND”, o poveste...

Salariile primarilor cresc și cu 58%. Cât vor încasa anual până la maximul din 2031

Cea mai mare creștere va fi în cazul primarilor de municipii, ale căror salarii vor urca de la 15.600 de lei brut în prezent la 24.600 de lei brut în 2031.Edilii de municipii, orașe și comune vor trece și...

CFR Marfă a intrat în faliment. Sindicaliștii cer măsuri pentru protecția celor 1.700 de angajați care sunt în pericol să rămână fără niciun venit

Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane cere Guvernului măsuri urgente pentru protejarea celor aproximativ 1.700 de angajați ai CFR Marfă, după intrarea companiei în faliment și pierderea licenței de transport feroviar. Sindicaliștii solicită un program de concedieri colective cu...

Adio telefoane și liste de așteptare. Noua platformă prin care pacienții își vor face programările la medic

Pacienții din România vor putea face programări la medic printr-o platformă online națională, iar accesul la propriile informații medicale va deveni mult mai simplu. Noua lege promulgată de președintele României introduce portalul „e-SănătateaMea”, o platformă digitală care va reuni...

Sute de mii de bugetari care câștigă peste noile grile ar putea rămâne ani întregi fără majorări. Ce înseamnă „venitul tranzitoriu”

Noua lege a salarizării din sectorul public, aflată în forma publicată de Ministerul Muncii, aduce una dintre cele mai importante schimbări din ultimii ani pentru angajații statului. Potrivit estimărilor realizate la nivelul Guvernului, între 33% și 35% dintre...

Criză de sânge la Iași: medicii prioritizează cazurile și fac apel la donatori

Prof. univ. dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași, transmite un apel urgent către ieșeni, după ce stocurile de sânge ale Unității de Transfuzie au ajuns la un nivel foarte scăzut. „Stocul de sânge al unității de transfuzie este foarte scăzut....

Cu cât cresc lefurile politicienilor pe noua lege a salarizării. Președintele țării, 8.000 de lei în plus

Noua formă a legii salarizării crește treptat lefurile politicienilor, în primul an al aplicării cu aproximativ 5% până la forma finală care ajunge la 31%, ceea ce înseamnă un brut de 32.800 în 2031 în cazul președintelui Nicușor Dan,...

Se schimbă radical vremea în România. Un val de aer rece ajunge în Balcani. Cât vor scădea temperaturile

După o perioadă prelungită de caniculă care a afectat mare parte din Europa, un val de aer rece aduce o schimbare semnificativă a vremii în Europa Centrală și de Est, inclusiv în România. Temperaturile vor coborî spre valori apropiate...
Paşcani
cer senin
26.9 ° C
26.9 °
26.9 °
43%
2.5m/s
0%
mar
30 °
mie
19 °
J
24 °
vin
23 °
S
25 °

Niciun articol afișat