Sfântul Gheorghe. În cărţile sfinte ale ortodoxiei, Sfântul Gheorghe aste amintit ca fiind un conducător de oaste în garda împăratului Diocleţian. Când acesta din urmă a început prigonirea împotriva creştinilor, Sfântul Gheorghe şi-a mărturisit „credinţa în Hristos“ în faţa împăratului, iar pentru asta a fost prigonit şi asuprit: a fost lovit cu suliţa, bătut la tălpi, i s-au pus lespezi de piatră pe piept, a fost tras pe roată, îngropat în var, încălţat în ghete de metal cu cuie în talpă, otrăvit şi bătut cu biciuri făcute din vine de bou.
În final, fiindcă nu a vrut să renunţe la credinţa sa, sfântului i-a fost tăiat capul. În România este cunoscut ca fiind ocrotitorul oştirii şi al armatei, icoana cu el înfăţişându-l călare pe un cal omorând cu suliţa un balaur, iar Statul Major al Forţelor Terestre din Armata Română îl are ca patron spiritual.
În ceea ce priveşte tradiţiile şi obiceiurile, Sfântul Gheorghe a fost considerat în popor un zeu al vegetaţiei, al naturii înverzite, dar şi al vacilor şi oilor. Există mai multe tradiţii în care fetele tinere de la sate împletesc coroniţe de flori şi se uită în ulcele mari cu apă în căutarea peţitorilor.
În dimineaţa acestei zile, tradiţia spune că un bărbat, de regulă capul familiei, aşază la stâlpii porţilor şi ai caselor ramuri verzi pentru a proteja de forţe malefice. Totodată, cine doarme în ziua de Sfântul Gheorghe va fi somnoros tot anul.