10 investigaţii de omor îi pun în mare dificultate pe procurorii ieşeni, care nu reuşesc să desluşească cine a fost criminalul. Cum nu există corelaţii între cele 10 crime pe care anchetatorii încearcă să le rezolve ceea ce înseamnă că printre noi ar putea fi, în continuare, cel puţin încă tot atâtea persoane care au curmat violent viaţa unor semeni. Cele mai vechi crime nerezolvate din Iaşi datează tocmai din 1999, iar şansele ca acestea să fie rezolvate scad odată cu trecerea timpului. În cazul altor crime din preajma anilor 90’, investigaţiile au fost oprite urmare a prescripţiei faptei. Acei asasini pot ieşi acum în plină stradă şi să strige „sunt criminal!” fără ca justiţia să le poată face ceva. În prezent, aceste fapte nu se mai prescriu.
Pe 26 aprilie 1999, ieşeanca Margareta Creţu, în vârstă de 53 de ani, era găsită fără suflare şi cu cadavrul hăcuit într-un chioş al „Lactis” de pe strada Primăverii. Femeia a fost descoperită chiar de soţul ei, care a mers la locul de muncă al femeii îngrijorat că soţia sa nu mai ajunge acasă. Legiştii care au investigat, ulterior, cazul aveau să afle că femeia fusese bătută, strangulată şi lovită cu capul de pereţii chioşcului. Înainte de a-i înfinge un cuţit sub bărbie, criminalul, cel mai probabil un psihopat, i-a rupt coastele femeii.
Au trecut 17 ani şi 3 luni de la acea crimă ce a zguduit Iaşul la acel moment. În ciuda investigaţiilor şi a numeroşilor martori audiaţi, procurorii ieşeni nu au reuşit nici până acum să descopere cine a fost criminalul.
Cazurile „AN” din Iaşi
Dosarul în care victimă e Margareta Creţu nu este singurul de acest gen care îi bântuie pe procurorii ieşeni. Potrivit unui răspuns oferit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, unitate care instrumentează cazurile de omor, 10 dosare cu autor necunoscut – aşa-zisele „AN-uri”, zac în sertarele instituţiei. Sunt revizuite de două ori pe an, sunt căutate indicii noi, însă odată cu trecerea anilor şansele ca asasinii să mai fie descoperiţi vreodată scad simţitor.
„În evidenţele Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi figurează un număr de 14 dosare în care se fac cercetări pentru identificarea autorilor unor infracţiuni de omor, respectiv tentativă de omor. Dintre cele 14 cauze, 10 au ca obiect infracţiuni consumate de omor (inclusiv omor calificat), iar 4 cauze au ca obiect infracţiuni de omor în formă de tentativă. Cele mai vechi dosare de omor consumat sunt din anul 1999”, precizează reprezentnţii Parchetului de pe lângă Tribunal, într-un răspuns oficial.
Alte exemple
Nu doar familia Margaretei Creţu se mai agaţă de speranţa că, la un moment dat, ucigaşul femeii va fi prins. Din acelaşi fatidic an 1999, procurori ieşeni mai au în lucru alte două dosare penale. Într-unul dintre acestea victimă a fost taximetristul Daniel Tudose, cel care, pe 17 septembrie 1999, pe când avea 24 de ani, a fost descoperit mort în maşina personală. Tânărul a fost împuşcat în cap cu un pistol artizanal, iar cel care a apăsat pe trăgaci nu a fost descoperit nici până astăzi.
Un alt caz care îi frământă pe anchetatori este cel al unei persoane fără adăpost, din vara anului 2000, ucise de indivizi necunoscuţi, cel mai probabil după ce victima îi surprinsese în timpul unui jaf la o terasă.
Începând din 2012, infracţiunile de omor nu se mai prescriu, aşa că dosarele de acest gen nu vor mai putea fi clasate din acest considerent.
Criminalii care se pot lăuda cu fapta fără să păţească ceva
Până ca infracţiunea de omor să devină imprescriptibilă, dosarele se închideau la minimum 15 şi maximum 22 de ani şi jumătate, în funcţie de modul în care decurgea ancheta. Mai multe cazuri terifiante au ajuns astfel istorie, fiind închise după ce aceste termene au fost depăşite.
Unul dintre ele este cel al fotografului Adrian Mardare, ucis în 1993. În primăvara acelui an, Adrian Mardare era găsit de anchetatori legat de mâini şi picioare de un scaun şi cu un căluş în gură. Victima avea la acea vreme 65 de ani, iar legiştii au concluzionat că moartea i-a fost provocată de multiple fracturi costale şi asfixie. Zeci de persoane au fost audiate în acest dosar de-a lungul vremii, mai ales că Mardare era cunoscut că aducea în locuinţa sa mai multe fete din Republica Moldova, care pozau goale pentru el. Făptaşul nu a fost prins nici până astăzi, dosarul fiind închis. Aceeaşi soartă a avut-o şi dosarul Alinei Lucaci, ucisă în 1989. E vorba de poate cea mai odioasă crimă rămasă fără autor din istoria recentă a Iaşului. Dosarul a fost clasat în 2004, fără niciun suspect. Fetiţa Alina Lucaci, de nouă ani, din Paşcani a fost dată dispărută pe 27 aprilie 1989. A ieşit din casă să arunce gunoiul şi nu s-a mai întors. Câteva zile mai târziu, pe 5 mai 1989, capul şi trunchiul fetiţei au fost găsite pe un şantier din Roman. Mâinile şi labele picioarelor, precum şi muşchii de pe picioare, au fost găsite după alte două zile în pungi, aruncate într-o fântână din Todireşti. Gâtul copilei şi oasele picioarelor nu au fost găsite niciodată. La fel ca asasinul care, poate, bântuie şi astăzi printre noi.
Continuarea pe Ziarul de Iasi