Criză de sânge fără precedent la Iaşi: zile cu nici măcar o treime din necesar

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

În ultimele două săptămâni, Centrul Regional de Transfuzie Sanguină (CRTS) a tras de mai multe ori alarma atât în mediul online, cât şi offline, anunţând că stocul de sânge al unităţii este îngrijorător de scăzut.

„Avem mare nevoie de dumneavoastră, oameni cu inimi mari. Stocul de sânge al unităţii este insuficient“, era mesajul pe care l-au postat ieri cei de la CRTS pe pa­gina lor de Facebook. Repre­zen­tanţii CRTS spun că, în prezent, resursele sanguine se bazează doar pe donatorii zilnici, pentru că nu mai există un stoc de care să dispună.

Spre sfârşitul săptămânii trecute, spre exemplu, numărul celor care au donat sânge a oscilat de la o zi la alta. Dacă vineri au reuşit să se urce pe scaunele de donare 41 de oameni, un număr considerat îmbucurător pentru perioada aceasta, dar tot insuficient, din moment ce necesarul ar fi de 80 de donatori pe zi, joi au fost aproape jumătate, adică în jur de 24 de donatori. Adică sub o treime din cât ar trebui.

CONTINUARE PE ZIARUL DE IASI

PULSUL ZILEI

Sute de copii la urgențe după accidente cu trotineta – VIDEO

Tot mai mulți copii ajung la Urgențe după accidente produse în timp ce merg cu trotinetele electrice. Medicii de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași trag un semnal de alarmă după ce, de la începutul anului, 178...

Primarul Pașcaniului „se luptă” cu birocrația și documentele de pe birou

Primarul municipiului Pașcani este tot mai prezent pe rețelele de socializare cu postări justificative privind activitatea sa. Asta deoarece valul de nemulțumire din partea cetățenilor este tot mai mare din cauza lipsei unor investiții importante, mai ales în infrastructura...

Consilierul județean Mihai Dediu dezminte informațiile aparute în presă

Comunicat: S.C. ALISEB TOURS S.R.L. și MIHAI DEDIU dezmint ferm informațiile false publicate de Dezvăluirea.ro, NewsPascani.com și Actualitatea TV Pașcani Pașcani, 2026 — Ca urmare a articolelor de presă denigratoare publicate recent de platformele Dezvăluirea.ro, NewsPascani.com și Actualitatea TV Pașcani,...

Exemplu de mobilizare! Directoarele și profesorii de la Miron Costin au făcut curățenie în corpul B al liceului

Exemplu de mobilizare! Cu două săptămâni înainte de începerea școlii, directoarele și profesorii de la Miron Costin au făcut curățenie în corpul B al liceului, mult așteptat pentru redeschidere după modernizare. Cu sloganul "Ne-am luat corpul B înapoi!", cadrele...

REVIZIA „SĂGEȚILOR ALBASTRE” ARE LOC LA PAȘCANI – VIDEO

Una dintre puținele uzine din România care se ocupă cu reconstrucția și modernizarea vehiculelor feroviare are sediul la Pașcani, în județul Iași. Aici lucrează aproape 500 de oameni, iar activitatea este intensă. De curând, compania a finalizat modernizarea a...

„Toamnă în Târgu Frumos”, în septembrie. Spectacol și târg cu meșteri populari, timp de două week-end-uri consecutive

Toamna aduce evenimente cu tradiții la Târgu Frumos, timp de două weekenduri consecutive. Legislativul local din oraș va supune aprobării în ședinta de Consiliul Local de joi, 27 august, un proiect de hotărâre în acest sens. Manifestările sunt reunite...

Liceul Tehnologic Nicolae Iorga Pașcani, după modernizare. Cum începe noul an școlar – VIDEO

Veste bună pentru elevii Liceului Tehnologic Economic Nicolae Iorga din municipiul Pașcani. După doi ani plini de provocări cauzate de lucrările de eficientizare energetică, în acest an școlar, toți elevii revin în școala proaspăt modernizată. Spațiile au fost pregătite,...

Platforma „e-SănătateaMea”, disponibilă din 1 septembrie. Cum poate fi accesată

Vești bune pentru pacienți: platforma „e-SănătateaMea” va fi disponibilă la nivel național începând cu 1 septembrie 2026. Anunțul a fost făcut de președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Horațiu-Remus Moldovan. Noul portal le va permite pacienților să își acceseze...

Au transformat plasticul reciclat în biscuiți. Cercetătorii pregătesc un aliment pentru viitor

Un grup de cercetători din Statele Unite a găsit o modalitate neobișnuită de a transforma deșeurile din plastic în ingrediente pentru alimente. Echipa de la Southern Illinois University Carbondale a creat biscuiți experimentali numiți „µBites”, folosind carbon provenit din...

Școlile vor prelua cheltuielile de transport, cazare și masă pentru profesorii și elevii lor calificați la etapele județene, regionale și naționale ale olimpiadelor și...

Ministerul Educației și Cercetării a pus în consultare publică un proiect de hotărâre de guvern care modifică Normele metodologice aprobate prin HG 1616/2024, actul care stabilește cine plătește cheltuielile de organizare a olimpiadelor, concursurilor școlare, extrașcolare și extracurriculare, taberelor de profil,...
Paşcani
cer fragmentat
27.8 ° C
27.8 °
27.8 °
38%
2.6m/s
100%
mar
30 °
mie
21 °
J
23 °
vin
21 °
S
30 °

Niciun articol afișat