Cu cât se va scumpi energia electrică de la 1 ianuarie 2021

De la 1 ianuarie se scumpește energia electrică. Facturile se vor majora ca urmare a propunerii Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei de a crește tarifele de distribuție pentru toate cele opt companii de distribuție zonale.

Astfel, la un consum de 100 de KWh pe lună, factura achitată de consumatorii crește cu aproximativ 2 lei. La această scumpire se adaugă o a doua, venită din liberalizarea pieței energiei programată tot la 1 ianuarie.

„Justificarea pe care Autoritatea o dă este că în 2020 s-au făcut multe investiții, s-au montat contoare inteligente, s-au dezvoltat rețele și toate acestea trebuie plătite de consumatorul final. În ceea ce privește creșterea tarifului de distribuție, din valoarea totală, creșterea ar putea fi între 1,31 și 2,84% din calculele noastre, în funcție de mărimea consumului. O factură ar trebui să scumpească la un apartament cu 1,3, la o casă cu 2,8. Din perspectiva evoluției prețului și a tarifului de distribuție, calculele pe care le-am făcut la asociație arată că aceste creșteri vor fi de cel puțin 4-5%”, a explicat Dumitru Chisăliță, expert în energie.

Sursa DIGI 24

PULSUL ZILEI

Iașiul si Bacăul interzic păcănelele. Primarul Pașcaniului le protejează!

  Deși suntem in Postul Paștelui la distanță de câteva zile de cea mai mare sărbătoare a creștinătății, principală tema de dezbatere din municipiul Pascani este despre soarta „păcănelelor„. Primarul Marius Pintilie a ințiatiat un proiect de hotarare prin care propune...

Bărbatul care a încercat să violeze două femei în sălile de jocuri din Pașcani, a fost arestat

Bărbatul care a încercat să violeze două femei în sălile de jocuri din Pașcani a fost arestat preventiv. Procurorii Parchetului din municipiu l-au dus în fața judecatorilor care au admis propunerea de a-l trimite după gratii pe indivi. "La data...

Rezultate afișate la Spitalul Pașcani: nota 9,69 pentru Ion Câmpeanu, actualul manager interimar

A fost afișat rezultatul probei de susținere a proiectului de management,  la Spitalul Municipal de Urgență din Pașcani. Ion Câmpeanu, singurul candidat rămas în cursa pentru conducerea instituției, a obținut punctajul final de 9,69. Rezultatul este public pe site-ul unității...

Scriitorul Leonard Gavriliu – 99 ani de la naștere. Patronul spiritual al Bibliotecii Municipale Pașcani

Miercuri, 1 aprilie, se împlinesc 99 de ani de la nașterea scriitorului păşcănean, Leonard Gavriliu. Biblioteca Municipala din Pașcani îi poartă numele și îl omagiază pe scriitorul, psihologul, publicistul și traducătorul Leonard Gavriliu (1 aprilie 1927 – d. 30...

Bacăul scoate păcănelele din oraș. Activitatea interzisă prin votul Consiliului Local

Bacăul scoate păcănelele din oraș. Activitatea a fost interzisă prin votul Consiliului Local, în ultima ședință a legislativului. "Am reușit! Activitatea de jocuri de noroc este interzisă în locații fizice pe raza municipiului Bacău.Este un pas uriaș pentru comunitatea noastră,...

Program special în zilele următoare la Casa de Cultură Târgu Frumos. Filme și serbare cu tematica sărbătorilor pascale. Intrarea gratuită

Program special în zilele următoare la Casa de Cultură Târgu Frumos. Vineri, 3 aprilie, de la ora 16.30, la instituția de cultură va rula filmul "Patimile lui Hristos", iar intrarea este gratuită. Apoi, sâmbătă, 4 aprilie, de la ora...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Inflație, prețuri enorme la combustibili, disponibilizări atât la stat, dar mai ales la privat, majorări de taxe și impozite – acestea...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Inflație, prețuri enorme la combustibili, disponibilizări atât la stat, dar mai ales la privat, majorări de taxe și impozite – acestea sunt efectele așa-ziselor reforme ale lui Ilie Bolojan Românii au nevoie de măsuri urgente, nu de...

Se caută urgent 1.800 de angajați în toată România: „Nu sunt pentru oricine, dar sunt joburi sigure”

România duce lipsă reală de oameni în tot mai multe domenii, iar problema e din ce în ce mai gravă. Companiile caută urgent 1.800 de angajați în toată țara, însă unele posturi rămân neocupate luni întregi iar angajatorii încearcă...

Valoarea ajutorului de deces crește, începând de astăzi, la peste 9.000 de lei

Ajutorul de deces, acordat în cazul decesului unui asigurat sau unui pensionar, a crescut la peste 9.000 de lei, potrivit Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026, apărută recent și care se aplică de astăzi. Mai exact, după...
Paşcani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
10.6 °
10.6 °
80 %
6.1kmh
100 %
mie
10 °
J
11 °
vin
10 °
S
14 °
D
16 °

Niciun articol afișat