Ministerul Educației și Cercetării a pus în consultare publică, pe 11 martie, proiectul privind Profilul profesional al managerului școlar, document care ar urma să stea la baza organizării viitoarelor concursuri pentru ocuparea funcțiilor de director în unitățile de învățământ.
Documentul descrie un profil complex al directorului de școală, care trebuie să combine competențe pedagogice, manageriale, financiare și de comunicare, dar și abilități de leadership și gestionare a schimbării.
Directorii spun că profilul propus surprinde în mare măsură complexitatea funcției, însă ridică și unele întrebări legate de realismul cerințelor sau de autonomia reală a directorilor în sistemul educațional românesc.
Corespunde sau nu profilul managerului realității din școli?
Camelia Gavrilă, directoarea Colegiului „Costache Negruzzi” din Iași, a explicat că documentul „sună bine ca lectură teoretică, ca aspect pedagogic și de competențe profesionale la modul general, însă sunt foarte multe competențe solicitate și foarte puține modalități de susținere și de încurajare a profesorilor să devină directori”.
Directoarea a atras atenția că rolul unui director presupune o încărcătură profesională mare: predare la clasă, gestionarea proiectelor și a documentelor administrative, coordonarea echipei și luarea deciziilor pentru întreaga instituție.
