Cum aranjăm masa de Paşte. Ce culori sunt în tendinţe în acest an

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

De sărbători, e important ce avem pe masă, dar la fel de important este şi cum aranjăm masa. Designerii au decis: albastru royal şi auriu sunt culorile în tendinţe pentru aranjamentele de la mesele festive. Fie că alegem o masă modernă atent decorată sau una simplă, important este ca totul să fie asezonat cu optimism şi bucuria de a fi împreună.

Începem cu prima compoziție în care avem un auriu dominant paleta totală este cu acest albastru, baby blue cu pata de metalic auriu care cu siguranță oferă un aspect de lux. În interior un șervet de mătase cu acel inel decorativ care leagă totul foarte frumos.

Simplitatea este cuvântul de ordine pentru masa de Paşte din acest an.

„Simplificăm puțin ideea renunțam la platoul auriu de la baza și la șervet, dar păstram ideea de albastru dominant auriul îl avem încă pe bordura fiecărei farfurii și înlocuim serverul cu o creanga decorativă”.

Fiecare serviciu de masă trebuie să includă cel puțin 3 farfurii în culori neutre, la care se adaugă o nuanță contrastantă.

Aranjarea mesei de Paşte, de la 300 de lei în sus

Laurentiu Paicu, designer de interior: „Acest albastru baby blue cer proaspăt senin e o pată care după părerea mea merge foarte bine și rezonează foarte bine cu anotimpul primăvara”.

Bugetul pentru aranjarea unei mese festive pornește de la 300 de lei și poate ajunge până la 10 mii de lei, în funcție de numărul invitaţilor şi de cât de creativi doriți să fiți.

Laurentiu Paicu – designer de interior: „Nu este nevoie sa investești foarte mulți bani ca sa ai o masa frumoasa. Poți sa achiziționezi un set frumos de farfurii și vesele și poți accesoriza aceste farfurii cu niște plante frumoase, cu niște servete și inele, adică fără ceva care sa coste extraordinar de mult dar cu siguranța va arăta foarte frumos pentru impact”.

Ideile nu lipsesc şi sunt gratis. Internetul e plin de sugestii pentru toate gusturile şi pentru toate buzunarele.

Sursa Observator

PULSUL ZILEI

Schimbări majore pe Facebook şi Instagram pentru copii: limită de două ore pe zi şi acces blocat noaptea

Facebook şi Instagram se vor schimba semnificativ pentru cei mici, al căror acces va fi restricţionat nu doar în funcţie de vârstă, ci şi la nivel de funcţionalităţi oferite de cele două platforme, scrie news.ro. Meta s-a angajat să opereze...

S-au încheiat lucrările la Castelul Sturdza. Sâmbătă va fi redeschis pentru vizitatori

Dacă nu aveți planuri pentru weekend, apare unul nou pe hartă: Castelul Sturdza de la Miclăușeni se redeschide sâmbătă, după ample lucrări de reparații. Monumentul neogotic revine în circuit cu fațade refăcute și interioare restaurate. Întregul proiect de reabilitare...

Unde se mai poate intra la UAIC în această toamnă. Peste 2.500 de locuri disponibile, inclusiv premiera ultimilor ani: 48 de poziții la Informatică

La Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), mai multe facultăți organizează admitere la studiile de licență în sesiunea de toamnă, cu locuri rămase la specializări din economie, psihologie, matematică, geografie, științe, informatică, litere și teologie. Față de septembrie...

Liber la construit: case de până la 150 de metri pătrați la sat, doar cu notificarea primăriei. Ce schimbă noul Cod al urbanismului la...

Noul Cod al urbanismului nu ajută la dezvoltarea orașelor mari precum Iașul, dar nici nu încurcă. În localitățile mici, construirea fără autorizație, care nu mai este necesară pentru casele cu cel mult două niveluri și suprafața de 150 mp,...

SURSE | Toți inspectorii școlari generali adjuncți iau în calcul să demisioneze din funcție. Schimbări majore la ISJ Iași din toamnă

Din septembrie, Inspectoratul Școlar Județean se „scutură” de inspectori. Sursele „Ziarul de Iași” au precizat că sunt șanse mari ca cei trei inspectori generali adjuncți, Gabriela Nedelcu, Sergiu Enea și Florentin Ciobotaru, să plece de la inspectorat. Unora le...

Cine urcă pe scena festivalului tradițional de la Târgu Frumos, din perioada 4-6 septembrie

Trei zile de muzică, dans și tradiție sunt pregătite la începutul lunii septembrie, la Târgu Frumos. În perioada 4-6 septembrie, pe scena amenajată în Parcul Central, pe esplanada din fața Primăriei, vor urca artiști de muzică populară și ușoară,...

Mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa a fost reamenajat

Mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa a fost reamenajat. "La Palatul „Alexandru Ioan Cuza" Ruginoasa au fost finalizate lucrările de reamenajare a mormântului Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, aflat lângă Biserica Domnească. Reamintim că, după cel de-al Doilea Război...

Proiectul pilot de la Colegiul Unirea, succes la admiterea în liceu

Proiectul pilot lansat la Colegiul Tehnic CF „Unirea” din Pașcani începe cu un semnal bun. Cele două clase pilot propuse pentru noul an școlar au atras mai mulți elevi decât numărul de locuri disponibile, iar toate locurile au fost...

Grădinița cu Program Prelungit nr.2 Pașcani, modernizată și pregătită pentru deschidere – FOTO

Peste 150 de copii se întorc, din toamnă, la Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 și Creșa nr. 1, după patru ani în care activitatea a fost relocată. Unitatea a fost reabilitată și modernizată, iar noul an școlar îi...

Tânăr din Ruginoasa, arestat pentru pornografie infantilă. S-a răzbunat pe iubita adolescentă după ce a rupt relația

TÂNĂR CERCETAT PENTRU PORNOGRAFIE INFANTILĂ Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași, au documentat activitatea infracțională a unui tânăr, de 18 ani,...
Paşcani
cer acoperit de nori
19.1 ° C
19.1 °
19.1 °
86%
3.2m/s
100%
J
21 °
vin
25 °
S
29 °
D
28 °
lun
33 °

Niciun articol afișat