0.3 C
Paşcani
vineri, decembrie 13, 2024

Cum poţi deveni din absolvent manager de proiect

Tinerii absolvenţi de studii superioare cu domiciliul în mediul rural din Regiunea de Nord-Est pot participa la cursuri gratuite pentru a deveni manageri de proiect
Absolvenţii de studii superioare care au domiciliul stabil în mediul rural în regiunile Nord-Est, Centru şi Nord-Vest au oportunitatea de a participa la o serie de cursuri gratuite şi să înveţe ce înseamnă managementul de proiect, cu aplicaţii în finanţările europene. Participarea la curs este gratuită, în limita locurilor disponibile, doar pentru persoanele care îndeplinesc cumulativ condiţiile de eligibilitate înscrierile făcându-se pe principiul „primul venit – primul servit”.

O sesiune de instruire durează 5 zile, iar după examenul de absolvire tinerii vor primi un certificat recunoscut naţional de Autoritatea Naţională pentru Calificări şi Ministerul Muncii, certificatul fiind cunoscut şi la nivel european. Un alt beneficiu al participării la cursuri este legat de faptul că toate costurile legate de participarea la curs sunt asigurate de către organizator (transport, cazare, masă), precum şi o subvenţie în valoare de 500 de lei.

Organizatorii îşi propun să îi atragă pe tinerii absolvenţi cu activităţi de curs interactive. Pentru a fi eligibil trebuie ca tinerii să aibă vârsta de până în 24 de ani, să aibă domiciliul stabil în mediul rural într-unul din judeţele regiunilor menţionate, să fie absolvent de studii de licenţă, să nu aibă în prezent un loc de muncă şi să nu mai fi participat la un alt curs Manager de proiect finanţat prin fonduri publice.
Sursa: ziarulevenimentul.ro

Recomandări