Cum puteți să recuperați amenzile pentru „staționarea ilegală” de pe strada Grădiniței

Dacă ați parcat mașina pe strada Grădiniței din Pașcani, între sensul giratoriu de la Constructorul și parcarea de la marketul Penny, și ați fost sancționat de Poliția Locală pe motiv că ați încălcat legea, atunci sunteți victima unui abuz din partea salariaților Primăriei și aveți posibilitatea de a solicita să fiți despăgubiți.

Într-un răspuns transmis pentru BIT TV, Poliția Locală susține că în zona respectivă, pe o porțiune de 11,3 m, nu este interzisă oprirea/staționarea vehiculelor.

„Conform opiniei Biroului Rutier Pașcani, în prezent pe sensul de mers dinspre intersecția cu sensul giratoriu a Str. Moldovei cu Str. Grădiniței către magazinul Dedeman se află montat un indicator cu semnificația Oprirea Interzisă la o distanță de 57,8 m de colțul intersecției respective și de 36,3 m după trecerea de pietoni din zona imediat apropiată, existând astfel o diferență de 11,3 m după terminarea acestei ultime zone de interzicere a opririi vehiculelor, fără interzicere de oprire/staționare a vehiculelor.”

Precizările de mai sus sunt total diferite față de motivele scrise tot de polițiștii locali în procesele verbale de sancționare a șoferilor care au îndrăznit să parcheze acolo mașinile. În ultimii ani au fost date câteva zeci de somații și amenzi. Unul dintre șoferi a pus în discuție această problemă pe rețelele de socializare, după ce a văzut staționată în același loc mașina primarului.

Edilul nu a fost amendat, dar într-o conferință de presă el a susținut că ar fi parcat legal și i-a îndemnat pe cei în cauză să conteste amenzile.

Menționăm că nici de această dată răspunsul Poliției Locale nu este complet și lasă loc de interpretări sau de noi abuzuri. Într-un răspuns transmis pentru BIT TV, Poliția Rutieră susține că porțiunea de 11,3 m este inaccesibilă autovehiculelor din cauza liniei continue.

„De asemenea, menționăm faptul că distanța de 11,3 metri este inaccesibilă vehiculelor, conform semnificației marcajului linie continuă simplă, existent de-a lungul acestei porțiuni de drum public. Potrivit prevederilor art. 142 lit. a), e) și f) din H.G. nr. 1391/2006, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. 195/2002-R, privind circulația pe drumurile publice, se interzice oprirea voluntară a vehiculelor în zona de acțiune a indicatorului Oprirea interzisă, pe trecerile pentru pietoni ori la mai puțin de 25 de metri înainte și după acestea, în intersecții, inclusiv cele cu circulație în sens giratoriu, precum și în zona de preselecție unde sunt aplicate marcaje continue, iar în lipsa acestora la o distanță mai mică de 25 de metri de colțul intersecției.”

Raspuns-28286

Subiectul a fost discutat și în cadrul Comisiei Tehnice de Organizare a Circulației, convocată pe 13 mai a.c. Pentru clarificarea situației s-a stabilit ca în zona respectivă să fie făcute marcaje de interzicere a staționării vehiculelor, precum și mutarea indicatorului la 25 m distanță de sensul giratoriu.

CITESTE SI

Avem voie să parcăm sau nu? Mai multe amenzi, nu și pentru primar 

Clarificări privind locul de parcare cu dublu standard

PULSUL ZILEI

A început goana după vaccinul antigripal. Cel mai prescris ser se găsește tot mai greu în plin sezon al gripei

Cel mai prescris dintre serurile de imunizare nu se mai găseşte, iar stocurile viitoare sunt incerte. Sunt disponibile însă alte variante, pe care fie medicii nu le scriu pe reţetă, fie pacienţii le refuză. Între timp, au apărut şi...

Incendiu puternic în Moțca. Mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări – FOTO

Un incendiu a izbucnit vineri seara, 9 octombrie, în jurul orei 17:30, la o anexa din Moțca. Flăcările s-au extins și la alte anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise...

Ajutorul pentru încălzire 2026–2027. Cine poate primi bani de la stat, ce acte sunt necesare și până când se depun cererile

Românii cu venituri mici pot solicita ajutor de la stat pentru încălzirea locuinței și în sezonul rece 2026–2027, cuprins între 1 noiembrie 2026 și 31 martie 2027. Sprijinul se acordă în funcție de veniturile familiei sau ale persoanei singure...

Vremea se răcește puternic în toată țara. În ce zone apar primele ninsori și unde se vor înregistra ploi însemnate cantitativ

România trece, în doar câteva zile, de la temperaturi apropiate de cele de vară la o vreme mult mai rece decât în mod obișnuit pentru această perioadă. Meteorologii anunță maxime de până la 30 de grade în sudul țării,...

Deputatul Maricel Popa: P𝐍𝐋, 𝐔𝐒𝐑 ș𝐢 𝐩𝐫𝐞ț𝐮𝐥 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐢𝐞𝐢: 𝐜𝐢𝐧𝐞 𝐫ă𝐬𝐩𝐮𝐧𝐝𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐢𝐧𝐯𝐞𝐬𝐭𝐢ț𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐞𝐭𝐢𝐜𝐞 𝐚𝐛𝐚𝐧𝐝𝐨𝐧𝐚𝐭𝐞?

𝐑𝐨𝐦â𝐧𝐢𝐚 𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐢𝐞 𝐦𝐚𝐢 𝐢𝐞𝐟𝐭𝐢𝐧ă, 𝐝𝐞 𝐢𝐧𝐯𝐞𝐬𝐭𝐢ț𝐢𝐢 𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐞𝐠𝐢𝐜𝐞 ș𝐢 𝐝𝐞 𝐝𝐞𝐜𝐢𝐳𝐢𝐢 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜𝐞 𝐥𝐮𝐚𝐭𝐞 î𝐧 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐞𝐬𝐮𝐥 𝐫𝐨𝐦â𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫! Prețul ridicat al energiei afectează direct nivelul de trai al românilor, competitivitatea companiilor și dezvoltarea economiei naționale. Din păcate, România plătește astăzi...

Omagiu pentru cei peste 600 de soldați îngropați în cimitirul eroilor din Maxut, comuna Deleni – VIDEO

Peste 600 de soldați ai Regimentului 48 Infanterie Buzău, răpuși de epidemia de tifos în timpul Primului Război Mondial, au fost comemorați joi, 8 octombrie, în cimitirul militar din Maxut, comuna Deleni. La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților...

Toamna, sărbătorită prin cântec și dans la Grădinița Nr. 3 din Pașcani

Curtea Școlii nr 2  din Fântânele, acolo unde a fost relocată Grădinița cu Program Prelungit Nr. 3 din Pașcani s-a umplut de culoare și voie bună, vineri 9 octombrie. Cadrele didactice au pregătit un decor cu anotimpul cel bogat, ...

Scandal la PSD Pașcani între pesediștii „liberali” si pesedinștii „auriști”

PSD Pașcani se face țăndări, pe zi ce trece! După excluderea lui Sorin Olariu din partid și legislativul local, conducerea organizației a luat decizia de a înlocui doi colegi de partid în Consiliul de Administrație al clubului sportiv CSM...

Centrul municipiului Pașcani va fi închis duminică, 11 octombrie, pentru Crosul Toamnei

Centrul municipiului Pașcani se închide duminică, 11 octombrie, pentru a lăsa loc sportului și mișcării.  Mai exact, strada Moldovei va fi închisă de la semafoarele vechi pe ambele sensuri și până la Casa de Cultură. De asemenea, va fi închisă...

Dragoș Ionescu, președinte PSD Pașcani: 𝐀devăratul blat este Prodan–𝐀𝐔𝐑!

Comunicat: Vreau să fiu foarte clar: nimeni nu are nimic personal cu domnul Ionuț Prodan. Însă funcțiile publice pe care le deține le-a obținut cu sprijinul PSD, iar astăzi comportamentul său ridică serioase semne de întrebare. De luni de zile,...
Paşcani
cer senin
10.1 ° C
10.1 °
10.1 °
75%
1.5m/s
0%
S
25 °
D
27 °
lun
14 °
mar
13 °
mie
9 °

Niciun articol afișat