Cum recunoşti un ou stricat: cele mai bune metode de testare a prospeţimii înainte de a vopsi ouăle de Paşte

Cum recunoşti un ou stricat. Tradiţia pascală a vopsirii ouălor prespune cumpărarea unei cantităţi mai mari de ouă, pe care nu o vom consuma atât de repede. De aceea, este necesar să ne asigurăm că alegem de la bun început ouă cât mai proaspete, înainte de a le colora.

Cum recunoşti un ou stricat. Testul din magazin Exisă şi o variantă prin care puteţi controla ouăle chiar în timp ce vă aflaţi în magazin, şi anume să agitaţi câteva pentru a vă asigura că aţi ales o duzină sau un carton cu ouă bune. Oul se ţine între degetul mare şi arătător, apoi se agită. Veţi şti că oul este proaspăt dacă în interior conţinutul nu se mişcă dintr-o parte în alta. Dacă simţiţi acest lucru, atunci în ou a pătruns aer şi acesta s-a învechit. Acest test poate oferi însă o informaţie eronată dacă şi alte persoane au scuturat ouăle înaintea noastră, pentru că există posibilitatea ca gălbenuşul să se fi desprins chiar dacă este proaspăt. Cum recunoşti un ou stricat. Detalii la care trebuie să fim atenţi Există şi o serie de indicii după care vă puteţi ghida, referitoare la aspectul oului proaspăt. Astfel, dacă are coaja aspră, cu porii evidenţi şi fără pete de culoare există şanse mari să aveţi un produs proaspăt. Conform Codex Alimentarius este de preferat să nu cumpăraţi ouă care au coaja lucioasă, care au o culoare ciudată, care prezintă pete de culoare, care sunt mult prea murdare sau care sunt crăpate. Aceste măsuri de precauţie sunt cu atât mai recomandate în cazul ouălor mai rare, cum sunt cele de struţ sau de prepeliţă. O altă modalitate prin care vă puteţi da seama dacă un ou este stricat sau cât de mult timp a trecut de când a fost ouat, se referă la testul scufundării într-un vas cu apă.

Continuarea pe adevarul.ro

PULSUL ZILEI

Incendiu puternic la o casă din Pârcovaci – FOTO

ISU IAȘI: Incendiu la o locuință în localitatea Pârcovaci – intervenție a pompierilor Astăzi, 23 martie, în urma unui apel primit prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, în Dispeceratul Integrat ISU-SMURD-SAJ Iaşi, a fost anunţată producerea unui...

Înscrierile la creșă și grădiniță, în consultare publică. Vezi calendarul

Ministerul Educaţiei anunţă că a fost pus în consultare publică proiectul privind calendarul de înscriere la creşă/grădiniţă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare pentru anul şcolar 2026-2027. Potrivit Ministerului Educaţiei, în grupele de nivel antepreşcolar (creşă) pot fi înscrişi...

Spectacol caritabil pentru prietenii patrupezi, la Pașcani. S-au adunat donații de 3.500 de lei – VIDEO

Spectacol caritabil pentru prietenii patrupezi, la sfârșitul săptămânii trecute, la Casa de Cultură Pașcani. Asociația Axi Hope în parteneriat cu Apistovet Clinica Medical Veterinară, Roxana Roșu și Roxana Savin au organizat un eveniment cu scopul de a crește gradul...

Lansare de carte și expoziție, la final de săptămâna, la Ruginoasa

Eveniment cultural deosebit la Palatul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Ruginoasa, la finalul acestei săptămâni, unde publicul este invitat la o lansare de carte dedicată patrimoniului tradițional moldovenesc. Sâmbătă, 28 martie, de la ora 11:00, va avea loc lansarea volumului...

Mai sunt câteva zile pentru reducerea de 10% la impozite. Primarul recunoaște șocul din luna ianuarie

Aglomerație la ghișeele pentru plata taxelor și impozitelor locale. Termenul limită pentru a putea beneficia de bonificația de 10% este sfârșitul lunii martie. Din acest motiv, atât persoanele fizice cât și societățile sunt interesate în aceste zile să își...

Primăria Pașcani cere ajutorul unei societăți pentru repararea unei străzi

Una dintre cele mai distruse străzi din municipiul Pașcani ar urma să fie reparată de o societate comercială, nu de Primărie. Este vorba despre strada Unirii pe tronsonul de la poarta 2 până la pod. După sezonul de iarnă, din...

Echipamentele din centralele termice vor ajunge la fier vechi

Echipamentele și instalațiile din centralele termice dezafectate de la Pașcani nu au prezentat interes pentru alte primării din țară. Administrația locală a lansat un anunț prin care și-au arătat disponibilitatea de a dona aceste echipamente pentru eliberarea centralelor. În această...

Senatorul Lucian Rusu: România are nevoie de acțiuni ferme pentru a proteja cetățenii și economia!

Am atras atenția și în alte ieșiri publice asupra accelerării prețurilor la carburanți și am subliniat constant că sunt necesare măsuri rapide pentru a stopa acest fenomen. În acest context, măsurile propuse de Guvern reprezintă un pas important: limitarea adaosului...

Scoateți sau nu păcănelele din Pașcani?

„Scoateți sau nu păcănelele din oraș?” Este întrebarea la care primarul din Pașcani, Marius Pintilie și consilierii locali, sunt somați să răspundă de urgență. Grupul Civic „În stradă” și Comunitatea Declic au trimis o solicitare oficială prin care cer...

Elevi din Pașcani și Todirești, premiați la Festivalul „Hai la teatru” de la Iași

La sfârșitul săptămânii trecute, sute de elevi au participat la Festivalul "Hai la teatru" ce a avut loc la Iași. Tineri talentați din zona Pașcaniului și-au adunat în palmaresul lor premii importante. De exemplu, liceenii de la "Miron Costin" din...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.1 ° C
4.1 °
4.1 °
73 %
1.8kmh
100 %
mar
15 °
mie
14 °
J
16 °
vin
14 °
S
15 °

Niciun articol afișat