Cum se anunță vremea pentru ziua de miercuri, 13 decembrie

Miercuri (13 decembrie) Deşi temperatura aerului va marca o scãdere faţã de cea din intervalul precedent, în vestul, centrul şi nordul ţãrii, vremea se va menţine mai caldã decât în mod obişnuit la aceastã datã. Maximele se vor încadra între 6 şi 16 grade, iar minimele se vor situa între -1 şi 8 grade, conform meteoplus.

Vor fi înnorãri şi ploi, în cursul zilei în Banat, Crişana, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei, iar începând de seara, acestea se vor extinde şi în restul teritoriului. Izolat, în zona Carpaţilor Occidentali şi nordul Carpaţilor Orientali, cantitãţile de apã pot depãşi 15 l/mp.

La munte, la altitudini mari şi în special în nordul Carpaţilor Orientali, ploile se vor transforma trecãtor în lapoviţã şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri pe crestele montane. În zonele joase de relief, mai ales dimineaţa, pe arii restrânse, va fi ceaţã.

Conform meteorologilor, în județul Iași se va răci însă nu foarte tare. Maximele zilei vor fi de 10 grade Celsius, iar minimele vor fi de două grade Celsius. Specialiștii anunță posibile precipitații, cer înnorat după prânz, însă de dimineță își va face apariția soarele. Umiditatea va fi ridicată iar vântul va bate slab până la moderat.

PULSUL ZILEI

Parcări pentru mașini pe o porțiune din rampa CFR

Vești bune pentru cetățenii din zona Vale a municipiului. Primăria Pașcani va amenaja noi locuri de parcare pentru mașini pe strada Gării, pe o porțiune de teren folosită până acum de CFR, peste drum de Școala Specială. Terenul a fost...

Marcaje rutiere cu vopseaua săracului. Primarul își asumă compromisul, din lipsa banilor

Administrația locală din Pașcani face compromisuri în ceea ce privește marcajele rutiere din municipiu. Din lipsă de bani, acestea vor fi făcute și în acest an cu vopsele de proastă calitate care vor rezista puțin, ca și până acum....

Școală veche, demolată pentru parcări de mașini, la propunerea primarului Pașcaniului

Cea mai veche școală din Pașcani ar urma să fie demolată cât de curând pentru a face loc amenajării unor parcări pentru mașini. Este vorba de Școala nr. 1 din cartierul Vatra, o școală model „Spiru Haret” în care...

Jumătate din Pașcani va rămâne fără apă, la începutul săptămânii viitoare

COMUNICAT APAVITAL S.A. aduce la cunoștința publicului că, la solicitarea firmei constructoare care realizează lucrările de relocare și de protecție a conductei de distribuție a apei prin care sunt alimentați utilizatorii din Zona Deal a mun. Pașcani și din...

INVITAȚIE LA SIMPOZIONUL „CONSTANTIN CIOPRAGA”

Comunicat: Sâmbătă , 16 mai 2026 începând cu ora 11.00 în sala Arcadia a Casei de Cultură din Pașcani va avea loc cea de-a XII- a ediție a Simpozionului Constantin Ciopraga, critic și istoric literar român, poet, memorialist, profesor...

Antarctica 2027 – un proiect construit din România ajunge în etapa finală

  Comunicat: Medicul stomatolog Eduard Nica, din Pașcani, continuă proiectul Antarctica 2027 – Mount Sidley, ultima etapă a circuitului Seven Volcanic Summits, provocare care presupune ascensiunea celui mai înalt vulcan de pe fiecare continent. După ani de expediții și ascensiuni desfășurate...

Populaţia României riscă să scadă în 70 de ani la nivelul din 1900. Natalitatea, la cel mai redus nivel din ultimii ani

Natalitatea a ajuns la cel mai redus nivel din ultimii ani, iar perspectivele indică un trend permanent descendent, astfel că peste 70 de ani populaţia României ar putea ajunge la 11 milioane, cât era în anul 1900, a declarat...

Grupare care vindea în multe ţări suplimente alimentare contrafăcute ca tratament al bolilor incurabile, destructurată

O grupare infracţională specializată în spălarea banilor, fals informatic, înşelăciune şi evaziune fiscală, care promova şi vindea în multe ţări suplimente alimentare contrafăcute ca tratamente pentru boli incurabile, a fost destructurată de poliţişti, sub coordonarea procurorilor DIICOT Iaşi. Potrivit unui...
Paşcani
cer fragmentat
21.7 ° C
21.7 °
21.7 °
46%
5.8m/s
0%
vin
21 °
S
21 °
D
20 °
lun
21 °
mar
16 °

Niciun articol afișat