Cum se calculează data Paștelui. De ce este o zi diferită în fiecare an. În 2025, ortodocșii și catolicii sărbătoresc în același timp

Sărbătoarea de Învierea Domnului se prăznuiește, în calendar, la o dată diferită în fiecare an. Calculul exact al zilei în care pică Paștele se face în funcție de două fenomene naturale, respectiv echinocțiul de primăvară și luna plină. În acest an, Paștele Ortodox și Paștele Catolic este în aceeași zi. Creștinii vor celebra sărbătoarea Învierii Domnului pe data de 20 aprilie 2025.

Formula după care se calculează data Sfintelor Paști a fost concepută și stabilită în cadrul Primului Sinod Ecumenic ținut la Niceea, în 325 d. Hr. În ceea ce privește ziua din săptămână în care se celebrează ziua Învierii Domnului, aceasta este întotdeauna dumincă. Cum se calculează data în care se sărbătorește Paștele Data Paștilor creștine depinde de două fenomene astronomice.

Unul dintre ele este cu dată fixă și are legătură cu mișcarea Soarelui pe bolta cerească, respectiv echinocțiul de primăvară (care este întotdeauna pe 21 martie). Celălalt eveniment, cu dată schimbătoare, este legat de Mișcarea de Rotație a lunii în jurul Pământului, respectiv luna plină de după echinocțiul de primăvară, numită și luna plină pascală.

Pentru a se stabili data exactă a sărbătorii, se iau în calcul ciclurile solare și lunare, cu o bază de 19 ani. Această formulă de calcul este cunoscută sub denumirea de ciclu pascal. Aceste două evenimente importante fac ca data sărbătorii Pascale să varieze în fiecare an.

Continuarea pe DIGI 24

PULSUL ZILEI

Postul intermitent pentru începători: ce este, cum se face corect și cine ar trebui să-l evite

Postul intermitent (intermittent fasting) a devenit una dintre cele mai populare strategii de nutriție din ultimii ani, fiind promovat ca o soluție rapidă pentru scăderea în greutate și chiar ca o metodă promițătoare de prelungire a vieții. Cu toate...

Şapte măsuri „urgente” anunţate de Guvern după atacurile din şcolile din Bistriţa şi Piteşti

Guvernul anunţă, vineri, măsurile care au fost decise în urma şedinţei de lucru pentru siguranţa în şcoli, printre acestea aflându-se întărirea pazei la intrare şi în incinta şcolilor, un mecanism de reacţie rapidă, creşterea numărului de consilieri psihologici, dar...

COPIII DE AZI, PROVOCĂRILE DE MÂINE. CUM SĂ COOPERĂM? O NOUĂ EDIȚIE A EMISIUNII SĂNĂTATE PENTRU TOȚI – VIDEO

Cum vorbim cu cei mici despre emoțiile lor? Cum construim o relație în care să aibă curajul să ne spună ce îi doare? Unde se termină tachinarea și unde începe bullyingul? Și, mai ales, cum îi putem ajuta fără...

Marș ecologic organizat de elevii Școlii Gimnaziale „Petru Rareș” din Hârlău – FOTO

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Hârlău au participat vineri, 23 octombrie, la un marș ecologic organizat în cadrul programului național „Săptămâna Verde”. Acțiunea, intitulată „Nouă ne pasă – Salvați natura!”, a avut ca scop...

Esplanada din Pașcani, zonă periculoasă? Primarul nu știe

Esplanada din Pașcani pare să fie o zonă  din ce în ce mai periculoasă, mai ales pentru tineri și oameni în vârstă. Cel puțin așa reiese din sutele de comentarii de pe rețelele de socializare postate in ultimele zile...

De ce nu sunt date în folosință bazinul de înot și noul cimitir

Bazinul de înot si noul cimitir al municipiului Pașcani nu vor fi date in folosință cel mai probabil pana la sfârșitul acestui an. Cel puțin așa reiese din motivele expuse de primarul municipiului, Marius Pintilie, dar care sunt greu...

Ședință importantă la sfârșitul lunii. Soarta vechiului cimitir și a Spitalului CF  – DOC

Legislativul pășcănean este convocat in ședință ordinară pe 29 octombrie, de la ora 10:00. Pe ordinea de zi sunt 13 proiecte de hotărâre, 11 dintre ele inițiate de primarul, Marius Pintilie, unul de consilierul, Vlad Macovei și un proiect propus...

Încă o majorare! Taxa de salubritate, mai mare cu circa 10% de anul viitor

Încă o veste neplăcută pentru cetățenii municipiului Pașcani. Taxa de salubritate ar urma să fie majorată pentru anul viitor cu cel puțin 10%. Anunțul a fost făcut de primarul municipiului, Marius Pintilie, în cadrul ultimei conferințe de presă în...

„Rampa Teatrală”, locul în care copiii dau viață poveștilor. A IX-a ediție organizată de Casa de Cultură Pașcani – FOTO

Scena Casei de Cultură Mihail Sadoveanu din Pașcani a fost, vineri, 23 octombrie, locul de întâlnire al copiilor și tinerilor pasionați de teatru, veniți din mai multe localități din țară, dar și din Republica Moldova. Cea de-a IX-a ediție...

BIT TV LIVE – CONFERINTA DE PRESA, PRIMARIA PASCANI – 23 OCTOMBRIE 2026

BIT TV LIVE - CONFERINTA DE PRESA, PRIMARIA PASCANI - 23 OCTOMBRIE 2026 Vezi subiectele discutate aici. https://www.youtube.com/live/LMzg4ECJWQA?si=35-9uFFtqBg001v_
Paşcani
cer acoperit de nori
11.4 ° C
11.4 °
11.4 °
85%
3.7m/s
0%
vin
12 °
S
14 °
D
15 °
lun
14 °
mar
12 °

Niciun articol afișat