Cum va arăta noul sistem de taxe auto, în locul timbrului de mediu

Reprezentanții producătorilor și importatorilor de automobile din România au afirmat, joi, într-o conferință de presă, că susțin introducerea unui sistem cumulativ de taxe, ca alternativă la eliminarea Timbrului de mediu, sistem care să cuprindă atât taxarea la înmatricularea unui autovehicul, cât și un impozit aplicat diferențiat pentru mașinile noi și cele rulate.

”Există deja de ceva vreme pe agenda APIA o inițiativă care presupune, în egală măsură, legiferarea intrării în țară a vehiculelor și, de asemenea, a posesiei. Asta înseamnă o taxare la înmatriculare și, în același timp, un impozit care să catalizeze interesul consumatorului pentru mașinile mai noi, mai puțin poluante. Asta este propunerea pe care o veți regăsi în mai toate statele din Europa, unde parcul auto național are niște indicatori civilizați. Propunerea cuprinde, practic, un impozit mai mic pentru mașinile noi și un impozit mai mare pentru mașinile vechi. APIA recomandă, deci, nu de acum, ci de câțiva ani, folosirea unui sistem cumulativ de taxe care să legifereze în egală măsură intrarea vehiculelor în țară și, totodată, posesia lor”, a declarat Cristian Milea, membru în Consiliul director al Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), potrivit Agerpres.

La rândul său, președintele APIA, Ernest Popovici, a menționat că piața auto din România ar putea consemna o scădere a vânzărilor de mașini noi, ca urmare a dispariției Timbrului de mediu.

”(…) eliminarea Timbrului de mediu, fără ca acesta să fie înlocuit de măsuri echivalente, putem considera că avem, la începutul anului 2017, o conjunctură nefavorabilă pe piața auto, ceea ce face ca acest an să fie unul de scădere, poate chiar consistentă, a vânzărilor de autoturisme. Un calcul estimativ arată că, odată cu dispariția Timbrului de mediu, vom avea un raport al vânzărilor ce 1 la 5, față de 1 la 3 (mașină nouă vândută vs mașini rulate vândute, n.r.)”, a explicat Popovici.

Taxa auto pentru autovehicule la prima înmatriculare a fost introdusă pentru prima dată la 1 ianuarie 2007, imediat după aderarea României la Uniunea Europeană. La acea vreme, taxa de primă înmatriculare se calcula în funcție de trei variabile: vechimea mașinii, tipul de catalizator (euro) și capacitatea cilindrică a mașinii.

Pe 19 februarie 2009, taxa de poluare auto a fost modificată, iar Guvernul a scăzut valoarea acesteia cu o treime. De la 1 ianuarie 2012, taxa auto a devenit obligatorie atât la reînmatricularea mașinilor înregistrate în România înainte de 1 ianuarie 2007, cât și pentru cei care aduceau mașini din Vest. Începând cu 30 ianuarie 2012, taxa este suspendată până la 31 decembrie 2012, iar persoanele care plătiseră deja urmau să primească banii înapoi.

Din 15 martie 2013 intră în vigoare timbrul de mediu pentru autovehicule, iar din acel moment taxa auto este calculată exclusiv pe baza emisiilor de CO2, înscrise în cartea de identitate a mașinii.

Timbrul de mediu pentru autovehicule este inclus în cele 102 taxe nefiscale care urmează să fie eliminate de la 1 februarie.

PULSUL ZILEI

Cei trei pentru CA-ul societății de salubritate. Doar unul cu aviz pozitiv de la AMEPIP

Raportul final de selecție pentru desemnarea noilor membri în Consiliul de Administrație al societății CLP Ecoserv SRL Pașcani a ajuns pe masa consilierilor locali. Documentul se află pe ordinea de zi a ședinței extraordinare programate pe 10 noiembrie a.c....

Ședință pentru CA-ul societății de salubritate și documentațiile de asfaltare a unor străzi

O noua ședință extraordinară pentru legislativul pașcanean. Convocarea a fost făcută de primarul municipiului pentru ziua de marți 10 noiembrie 2026, începând cu ora 10.00.Pe ordinea de zi sunt șapte proiecte de hotărâre, după cum urmează: DP 1317Descarcă 7. Pr. HCL...

Canadienii au pus ochii pe Rompak?

Rompak, compania care operează fabrica de drojdie Pakmaya din Pașcani, ar putea ajunge în proprietatea grupului canadian Lallemand, în cadrul unei tranzacții prin care acesta ar prelua afacerea cu drojdie a grupului turc Pak. Informațiile au apărut în presa...

Ședință în grabă pentru sisteme fotovoltaice la Pașcani, cu puțin timp înainte de închiderea sesiunii de finanțare 

O ședinta pregătită si convocată în grabă de primarul, Marius Pintilie, i-au luat prin surprindere pe consilierii pășcănenii. Ei au fost convocați joi, 5 noiembrie 2026, de la ora 15:00, pentru a vota o investiție importanta cu trei proiecte...

Opt percheziții în zona Hârlău, într-un dosar privind achiziția ilegală de arme și muniție

OPERAȚIUNEA JUPITER A AJUNS ȘI ÎN ZONA HÂRLĂU. OPT PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND REGIMUL ARMELOR ȘI MUNIȚIILOR Acțiunea JUPITER, desfășurată la nivel național, a ajuns și în zona Hârlău. Polițiștii ieșeni au făcut, joi, 5 noiembrie, opt percheziții domiciliare într-un...

România, pe locul 3 în UE la scumpirea alimentelor. Singurele ţări în care preţurile au scăzut

România este pe locul al treilea în UE la scumpirea alimentelor. În alte ţări europene, cele mai mari creşteri se văd la fructe şi legume. În Franţa, de exemplu, produsele proaspete s-au scumpit cu 8%, iar în sudul Italiei,...

Bani de chirie pentru tinerii care câştigă până la 4.000 de lei. Ce alte beneficii prevede proiectul de lege

Un proiect legislativ înregistrat la Parlament prevede că tinerii cu vârste cuprinse între 18-29 de ani care câştigă până la 4.000 de lei pe lună vor beneficia de ajutor pentru plata chiriei şi de transport la jumătate de preţ. Proiectul...

Liceul „Mihai Busuioc” sărbătorește 45 de ani prin concursuri, lectură și evenimente culturale

Liceul Tehnologic „Mihai Busuioc” din Pașcani marchează în această lună 45 de ani de existență, printr-o serie de activități dedicate culturii, lecturii, educației și generațiilor care au trecut prin băncile școlii. Sub genericul „Rădăcini, amintiri, generații – 45 de ani...

Deputatul Maricel Popa: 𝐅𝐨𝐫𝐮𝐦𝐮𝐥 𝐑𝐞𝐠𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 „𝐂𝐨𝐧𝐞𝐜𝐭ă𝐦 𝐌𝐨𝐥𝐝𝐨𝐯𝐚”

Am participat la Forumul Regional „Conectăm Moldova”, o dezbatere importantă despre unul dintre cele mai relevante proiecte pentru dezvoltarea regiunii noastre: 𝐀𝐮𝐭𝐨𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚 𝐔𝐧𝐢𝐫𝐢𝐢 – 𝐀𝟖. Dincolo de kilometri de asfalt și de indicatori tehnici, vorbim despre o investiție care poate...

Comuna Miroslovești se pregătește de sărbătoare. Două zile cu muzică, degustări și bal

Primăria Comunei Miroslovești, în parteneriat cu Asociația Socio-Culturală „Tradiții și Generații” din Comuna Miroslovești, are deosebita plăcere de a vă invita în data de 08.11.2026 🗓️ să participați la manifestările dedicate Sărbătorii Toamnei, prilej de întâlnire a comunității, de...
Paşcani
cer acoperit de nori
3.8 ° C
3.8 °
3.8 °
78%
4.6m/s
0%
S
7 °
D
10 °
lun
6 °
mar
8 °
mie
8 °

Niciun articol afișat