Cum va fi vremea de Paștele ortodox și cel catolic. Prognoza meteo pe următoarele patru săptămâni Citeşte întreaga ştire: Cum va fi vremea de Paștele ortodox și cel catolic. Prognoza meteo pe următoarele patru săptămâni

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Cu mai puțin de o lună înainte de Paștele catolic și cel ortodox, românii primesc vești bune de la meteorologi. Iarna care a mai dat semne în luna martie și-a făcut bagajele.

Potrivit estimărilor pe următoarele patru săptămâni publicate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), primăvara își intră în drepturi depline. Și, cu excepția unei singure săptămâni, va fi mai cald decât de obicei.

Astfel în săptămâna 28.03.2022 – 04.04.2022, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a țării, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile sud-estice. Cu alte cuvinte, în aceste părți ale țării va fi mai cald decât de obicei. Regimul pluviometric va fi excedentar în majoritatea regiunilor, dar mai ales în zonele montane, ceea ce înseamnă că ploile vor fi prezente în această perioadă.

Vremea se răcește în a doua săptămână din aprilie

După căldură, urmează o răcire. În săptămâna 04.04.2022 – 11.04.2022, temperatura medie a aerului va avea valori mai coborâte decât cele normale pentru acest interval în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zonele montane. Cantitățile de precipitații vor fi în general deficitare în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale, local excedentare la munte. Soare și căldură de Paște Credincioșii catolici se vor bucura de căldură de Paștele catolic, care pică în acest an pe 17 aprilie.

În Săptămâna luminată a catolicilor, temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval. Vor fi puține ploi în acest interval.

Aceleași vești bune și pentru ortodocșii care sărbătoresc Paștele pe 24 aprilie. În săptămâna 18.04.2022 – 25.04.2022, mediile valorilor termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval. Cantitățile de precipitații estimate pentru această săptămână se vor situa în general în jurul celor normale pentru această perioadă, în toată țara.

Sursa Libertatea 

PULSUL ZILEI

Cine urcă pe scena festivalului tradițional de la Târgu Frumos, din perioada 4-6 septembrie

Trei zile de muzică, dans și tradiție sunt pregătite la începutul lunii septembrie, la Târgu Frumos. În perioada 4-6 septembrie, pe scena amenajată în Parcul Central, pe esplanada din fața Primăriei, vor urca artiști de muzică populară și ușoară,...

Mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa a fost reamenajat

Mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa a fost reamenajat. "La Palatul „Alexandru Ioan Cuza" Ruginoasa au fost finalizate lucrările de reamenajare a mormântului Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, aflat lângă Biserica Domnească. Reamintim că, după cel de-al Doilea Război...

Proiectul pilot de la Colegiul Unirea, succes la admiterea în liceu

Proiectul pilot lansat la Colegiul Tehnic CF „Unirea” din Pașcani începe cu un semnal bun. Cele două clase pilot propuse pentru noul an școlar au atras mai mulți elevi decât numărul de locuri disponibile, iar toate locurile au fost...

Grădinița cu Program Prelungit nr.2 Pașcani, modernizată și pregătită pentru deschidere – FOTO

Peste 150 de copii se întorc, din toamnă, la Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 și Creșa nr. 1, după patru ani în care activitatea a fost relocată. Unitatea a fost reabilitată și modernizată, iar noul an școlar îi...

Tânăr din Ruginoasa, arestat pentru pornografie infantilă. S-a răzbunat pe iubita adolescentă după ce a rupt relația

TÂNĂR CERCETAT PENTRU PORNOGRAFIE INFANTILĂ Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași, au documentat activitatea infracțională a unui tânăr, de 18 ani,...

Percheziții în secția de psihiatrie a Spitalului Municipal Pașcani

Percheziții, miercuri, 26 august 2026 la Secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal de Urgență Pașcani, într-un dosar în care procurorii fac cercetări pentru înșelăciune, fals intelectual și uz de fals. Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, în data de...

Se caută membri pentru conducerea societății de salubritate

A început procedura de selecție pentru nominalizarea noului Consiliu de Administrație de la societatea locală de salubritate si transport public. Demersurile sunt făcute de societatea contractată de administrația locală iar anunțul de selecție a fost deja publicat pe site‐ul instituției.  Se...

ANUNŢ DE SELECȚIE PENTRU OCUPAREA A 3 (TREI) POSTURI DE ADMINISTRATOR ALE SOCIETĂȚII CLP ECOSERV S.R.L.

Acest proces de selecție se derulează în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare (O.U.G. nr.109/2011) și cu cele ale Hotărârii Guvernului nr. 639/2023 pentru...

Analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal, la Vânători

Analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal, la Vânători. "Luni, 31 august 2026 între orele 08:00 - 12:00 la Căminul Cultural din satul Vânători se vor face analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal . 📋 Cine poate participa? Femei și bărbați...

Senatorul, Lucian Rusu: Elevii și părinții au nevoie de predictibilitate, claritate și reguli corecte, în subiectul admiterii la liceu

Senatorul, Lucian Rusu: "Admiterea la liceu nu a apărut peste noapte. Regulile erau cunoscute încă din 2023. Problema nu este că discutăm despre admitere, ci că metodologia și regulile concrete trebuie pregătite din timp. Elevii și părinții au nevoie de predictibilitate,...
Paşcani
cer acoperit de nori
18.1 ° C
18.1 °
18.1 °
92%
2.5m/s
100%
J
19 °
vin
25 °
S
30 °
D
27 °
lun
21 °

Niciun articol afișat