Cura de aerosoli la mare: cât ar trebui să dureze pentru a avea efect?

Prof. dr. Vasile Costinescu, Clinica ORL „Nicolae Costinescu“ din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon“ Iaşi:
„Marea, prin aerosoli, asigură o tonifiere a căilor respiratorii superioare şi la copii, şi la adulţi, ca să nu mai amintim că aerosolii stimulează imunitatea. Nici un aparat, oricât de perfecţionat ar fi, nu reuşeşte să producă aerosoli atât de binefăcători, precum marea. Cura cu aerosoli la mare este cu atât mai binevenită, cu cât tot anul căile aeriene superioare sunt bombardate de poluare. Expunerea la aerosoli trebuie începută la 6-7 dimineaţa prin plimbări cât mai aproape de apa mării, copiii trebuie să se joace la limita dintre nisip şi valuri. Tot de la 6-7 dimineaţa la 10,30 trebuie să se facă plajă, crescând timpul progresiv de la o jumătate de oră. Razele ultraviolete sunt stimulative pentru organism, dar şi pentru microorganismele din nas. După ora 10,30 până la ora 16,00 cei aflaţi la cura heliomarină trebuie însă să se ascundă de soare, de ultravioletele atât de rele. Dar nu trebuie să se abandoneze aerosolii, tocmai de aceea sunt foarte utile plimbările de 2 ore pe faleză şi mai ales pe dig, acolo unde este patria aerosolilor. Practic este minunat dacă puteţi face plimbări dimineaţa şi după-amiaza sau seara pe malul mării pentru aerosoli. Trebuie ştiut că în primele 2-3 zile, copiii pot avea mici crize de adaptare, nas înfundat, mici dureri de urechi, dar ele vor fi tratate ca acasă şi trec. Pentru copii, dar şi pentru adulţi cura heliomarină ideală este de 18 zile, dar nu trebuie să dureze mai puţin de 10 zile. Este indicat să urmeze apoi un mic concediu la munte, unde organismul se calmează şi se fundamentează efectele favorabile obţinute la mare“.

Indicaţii
Aerosolii marini favorizează activitatea aparatului respirator, motiv pentru care plimbările pe malul mării constituie o adevărată terapie pentru persoanele cu astm. Cura heliomarină este contraindicată persoanelor cu fracturi neconsolidate, cardiopatie ischemică, accident vascular cerebral, cancer sau tuberculoză. Mare atenţie: principalul în cura heliomarină este să nu ne expunem la soare în intervalul 11:00-16:00. „Din cauza acestor găuri în stratul de ozon, în intervalul 11-16 ultravioletele sunt atât de puternice încât vorbim de o adevărată iradiere dacă nu ne protejăm de soare în această perioadă a zilei“, arată prof. dr. Vasile Costinescu. De asemenea, trebuie ştiut că este contraindicată cura heliomarină cardiacilor. Este periculos să se asocieze soarele cu medicaţia vasodilatatoare recomandată acestor bolnavi. Dacă iau un tratament anticoagulant de fond şi se mai expun şi la soare, pacienţii cardiaci pot să dezvolte accidente vasculare cerebrale grave, cu evoluţie letală imediată. sursa ziaruldeiasi.ro

PULSUL ZILEI

Concert și solidaritate, într-o seară dedicată prevenției, la Pașcani

Zeci de oameni s-au adunat, miercuri seara, în centrul Pașcaniului, pentru a transmite un mesaj simplu, dar important: sănătatea nu trebuie lăsată pe ultimul loc. Voluntarii Asociației Șansa 2010 au organizat, în fața Primăriei, un eveniment dedicat prevenirii cancerului de...

PSD Pașcani cere o planificare pentru asfaltarea străzilor din Pașcani 

Când va fi asfaltată strada unde locuiesc? Este o întrebare la care pășcănenii ar trebui sa primească răspuns din partea administrației locale, susțin social democrații pășcănenii.  Într-o recentă conferință de presă, Dragoș Ionescu președintele PSD Pașcani i-a solicitat edilului să...

Idei pentru transformarea versantului de lângă Parcul Peștișorul

Primăria Pașcani a organizat miercuri, 30 septembrie, o consultare publică privind proiectul de regenerare urbană care vizează platoul central si versantul împădurit din Parcul Municipal Pașcani.  Întâlnirea a avut loc pe platoul din parc. La dezbatere au fost puțini participanți:...

Pașcaniul are terenuri pentru investitori? Deputatul Năcuță: Nu sunt bani pentru parcurile industriale

Municipiul Pașcani are sau nu terenuri pentru a fi puse la dispoziția eventualilor investitori străini? Primarul Marius Pintilie susține că municipalitatea nu are ce oferi în momentul de față, dar în viitor va fi disponibil un parc industrial. Deocamdată...

Lattonedil România își extinde echipa fabricii din Stolniceni-Prăjescu, județul Iași, și recrutează pentru mai multe poziții în zona de calitate, comercial și producție

Lattonedil România își extinde echipa fabricii din Stolniceni-Prăjescu, județul Iași, și recrutează pentru mai multe poziții în zona de calitate, comercial și producție. Cu o istorie începută în Italia în 1969, Lattonedil este astăzi un grup industrial consacrat, cu facilități...

Polițiștii din Hârlău cu ochii pe vitezomani. Peste 30 de permise reținute în câteva ore – FOTO

IPJ Iași: ACȚIUNE LA HÂRLĂU, PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI RUTIERE În ziua de 1 octombrie a.c., în intervalul orar 12:00-20:00, polițiştii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au organizat și executat o acțiune în vederea creșterii siguranței rutiere și pentru menținerea unui...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Șmecherii PNL din zona Moldovei s-au tot rânduit, în ultimii ani, pe la DNA Iași

Șmecherii PNL din zona Moldovei s-au tot rânduit, în ultimii ani, pe la DNA Iași. Ba martori, ba suspecți, ba inculpați, mulți cu condamnări finale. Astăzi, însuși președintele PNL România și premierul demis, Ilie Bolojan, a fost chemat în...

Cerealele românești, lăsate pe linie moartă, agricultorii, trimiși spre faliment

În timp ce statul român discută securitatea națională în formule largi, cu strategii, comunicate și reuniuni, o problemă concretă se adâncește în tăcere: cerealele fermierilor români riscă să rămână blocate în baze, iar odată cu ele poate fi blocată...

Învățământ de stat cu bani de acasă. „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” pun presiune pe părinți: „Sunt familii care nu își permit”

„Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” rămân în orarul elevilor, însă multe dintre activitățile organizate sunt costisitoare pentru părinți. De la câteva zeci de lei pentru un bilet de film sau intrarea într-un muzeu, costurile pot ajunge la câteva sute...

Mitul care îi poate costa pe şoferi. Nu există „zonă de graţie” după indicatorul de intrare în localitate

Cine nu a uitat măcar o dată să ridice piciorul de pe acceleraţie atunci când a intrat în localitate? Atenţie, însă, pentru că doar câteva secunde de neatenţie vă pot aduce o amendă. Nu trebuie să picăm în mirajul că...
Paşcani
cer fragmentat
8.9 ° C
8.9 °
8.9 °
74%
2.5m/s
0%
lun
24 °
mar
24 °
mie
22 °
J
24 °
vin
25 °

Niciun articol afișat