marți, mai 20, 2025
18.3 C
Paşcani
Login

Curățenie în Piețele Agroalimentare din Pașcani

Primăria Paşcani face curăţenie în Pieţele Agroalimentare . Nu pe jos sau printre tarabe ci în rândul comercianţilor din Hala Centrală. Este vorba de cei care înregistrează restanțe la plata chiriei de luni de zile. Pe lista neagră ar fi cel puţin 21 de societăţi comerciale cu facturi restante de până la 6 luni de zile.
Cinci dintre cei vizaţi au aflat că le-au fost deja reziliate contractele de închiriere. Ei au venit astăzi la Primărie, după ce şi-au achitat datoriile pentru a cere prelungirea contractelor.

Problema a rămas nerezolvată. Viceprimarul Municipiului, Vasile Axinte, cel care a asigurat audienţele de astăzi a spus că întâi va verifica situaţia plăţilor apoi va decide dacă contractele vor fi prelungite sau nu

În cele două Pieţe Agroalimentare îşi desfăşoară activitatea sute de comercianţi, dintre care numai în Hala din Vale 120. Unii au contracte de închiriere pentru spaţiu iar alţii au obţinut locurile în urma unor licitaţii de concesionare.

 

Recomandări