9.1 C
Paşcani
marți, octombrie 15, 2024

Cutremurele vor fi anuntate pe telefoanele romanilor cu cateva zeci de secunde inainte de producere. Cate sanse are acest proiect

Ministrul delegat Mihnea Costoiu a declarat duminică, pentru MEDIAFAX, că populaţia va fi avertizată în timp real, simultan cu autorităţile, cu privire la producerea unui cutremur, printr-o aplicaţie ce ar urma să fie disponibilă pe telefonul mobil şi pe computer, prin internet.
Potrivit lui Costoiu, în prezent, o echipă de specialişti în software lucrează pentru realizarea aplicaţiei care va fi oferită populaţiei de către Guvern şi, totodată, se poartă negocieri cu diferite companii, cum ar fi cele de telefonie, în vederea implementării acesteia.
„Ne dorim ca, pentru populaţie, aplicaţia să fie gratuită, iar mesajele de avertizare să fie transmise, simultan, şi la TV şi la radio”, a mai spus ministrul delegat pentru învățământ superior, cercetare și dezvoltare tehnologică.
Practic, aplicaţia va oferi populaţiei informaţii privind iminenţa producerii unui cutremur care sunt destinate, în prezent, doar autorităţilor, prin Centrul de alarmare de la Institutul Național pentru Fizica Pământului de la Măgurele.
Potrivit specialiştilor, din momentul primirii unei astfel de alerte, beneficiarul are la dispoziţie un interval de câteva zeci de secunde pentru a reacţiona.
Mesajele ce vor ajunge inclusiv la populaţie vor anunţa seisme de magnitudine importantă, respectiv de minimum 5-6 grade pe scara Richter.
În acest context, Costoiu a subliniat importanţa educării populaţiei în privinţa modului de reacţie la cutremur. „Degeaba avem aplicaţia dacă nu ştim cum să folosim informaţiile. Toată lumea trebuie să ştie, de pildă, că nu e bine să fugi pe scări în cazul unui seism”, a explicat ministrul.
La începutul lunii octombrie, Mihnea Costoiu a vizitat Japan Meteorological Agency, instituţie specializată în studierea fenomenelor meteorologice din Japonia, cu predilecţie a celor seismice şi vulcanice, şi implementarea de soluţii tehnice privind avertizarea populaţiei cu privire la posibilitatea producerii unor cataclisme.
Costoiu a apreciat programele de educaţie a populaţiei derulate de Japonia, precum şi sistemele de alertare prezentate de experţii niponi, exprimându-şi dorinţa ca acestea să fie adoptate ca exemple de bună practică în ţară noastră, propunerea de colaborare fiind agreată.
La 6 octombrie, în Vrancea, zona cea mai activă din punct de vedere seismic din România, s-a produs un cutremur de 5,5 grade pe scara Richter, cel mai mare din ultimii patru ani. Sursa Ziarul de Iasi

Alte articole

Plantări de copaci în zona Catedralei din Pașcani

Administrația locală din Pașcani a început să planteze puieții...

O nouă stareță la Mănăstirea Voroneț – FOTO

În după-amiaza zilei de duminică, 13 octombrie 2024, monahia...

Președintele TSD, în campanie la Pașcani

Acțiune de promovare,  la Pașcani,  a programului electoral al...

Legislativul pășcănean, la sfârșit de mandat

Ultima întâlnire a legislativului pascanean va avea loc săptămâna...

Părintele diacon, Daniel Dumitriu Sîrghie, a fost hirotonit preot la Parohia Brătești

Marți dimineață, 15 octombrie, la final de pelerinaj, Preasfințitul...
Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70