Dan Lungu (USR) și George Pleșu (PLUS) vin cu propuneri pentru autoritățile ieșene, destinate revitalizării sectorului cultural

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Comunicat: Cultura este unul dintre sectoarele cele mai afectate de pandemie, iar măsurile de sprijin și de relansare sunt un imperativ la toate nivelele. În acest context, Dan Lungu, senator USR și membru în Comisia de cultură și media a Senatului României și George Pleșu, manager cultural, președintele Comisiei de Cultură a PLUS Iași, solicită primarului Mihai Chirica, președintelui CJ, Maricel Popa, reprezentanților Consiliului Local și ai Consiliului Județean Iași să organizeze o consultare publică pentru identificarea celor mai adecvate măsuri de relansare a sectorului cultural independent local.

Pandemia provocată de virusul COVID-19 a accentuat situația de vulnerabilitate a tuturor celor care activează în sectorul cultural. De aceea, sprijinirea tuturor artiștilor independenți, asociațiilor, fundațiilor, antreprenorilor culturali, cât și a instituțiilor publice de cultură trebuie să devină cât mai curând prioritară pentru autoritățile locale. O consultare publică, cu participarea artiștilor independenți și operatorilor culturali de pe scena locală a Iașului, este mai mult decât necesară pentru identificarea reală, de la firul ierbii, a tuturor problemelor cu care aceștia se confruntă. Sunt urgente căutarea soluțiilor și setarea agendei publice ținând cont și de nevoile sectorului cultural.

Soluțiile propuse autorităților

La nivel național, se reclamă necesitatea adoptării unui Statut al Artiștilor și lucrătorilor și lucrătoarelor culturale, cerută de sectorul cultural independent de peste 15 ani de zile, precum și acordarea de urgență a unor „subvenții de continuitate”, pentru perioada 2020-2021. Aceste subvenții pot fi acordate din fondurile de asistență oferite de Uniunea Europeană prin programul „EU Coronavirus Response Investment”.

La nivel local, autoritățile ieșene trebuie să ia în calcul asigurarea unui fond de urgență pentru cultură, gestionat de o echipă independentă de experți. Un program de achiziții de artă contemporană, vouchere de consum cultural pentru studenți și elevi, burse de creație și un fond de mobilitate pentru tineri artiști vizuali, actori și scriitori sunt doar câteva măsuri care ar putea intra în discuție. Mai mult, asumarea acoperirii de către autoritățile locale a sumelor necesare cofinanțării unor proiecte culturale cu finanțare națională sau internațională (fonduri UE, norvegiene, granturi și programe non-UE etc.) ar încuraja ONG-urile și actorii privați să atragă mai multe resurse care vor aduce beneficii comunității locale, atât pentru echipele de proiect și colaboratorii lor, cât și pentru publicul larg.

„Evenimentele culturale ieșene deja consacrate nu trebuie oprite!”

„Solicităm autorităților, odată cu organizarea acestei consultări publice, să ia în considerare nevoia de continuitate pentru evenimentele culturale ieșene deja consacrate. Acestora nu trebuie să li se taie cu totul finanțarea, ci trebuie continuate – fie online, fie la nivel mai mic, conform măsurilor măsurilor de sănătate publică impuse. În niciun caz nu trebuie oprite, ar fi o mare greșeală. Iașul ține mult la blazonul de Capitală Culturală însă din păcate și-l onorează din ce în ce mai puțin”, a menționat Dan Lungu, senator USR.

Acesta a atras din nou atenția și asupra lipsei evenimentelor și activităților culturale din mediul rural, care nu este provocată numai de criza medicală, ci și de dezinteresul constant față de revitalizarea culturii la sate. „Vrem din partea Consiliului Județean Iași să iasă din indiferența față de cultura din mediul rural și să propună o schemă de finanțare destinată programelor căminelor culturale din județ”, a mai precizat Dan Lungu.

Lipsesc proiectele de sprijin destinate artiștilor tineri

George Pleșu, președintele Comisiei de Cultură a PLUS Iași, a atras atenția asupra lipsei proiectelor de sprijin destinate artiștilor tineri, aflați în an de studii terminal sau proaspăt absolvenți. „Lipsa de perspective de carieră artistică sau angajare în Iași îi determină pe mulți posibili studenți să se îndrepte spre alte centre universitare. După absolvirea studiilor sau chiar în timpul lor, artiști cu potențial sunt nevoiți să migreze către alte orașe, care le oferă mai multe oportunități”, a declarat acesta.
În scopul sprijinirii industriilor creative ieșene, George Pleșu propune Primăriei și Consiliului Județean Iași „identificarea de spații neutilizate, aflate sau nu în stare de degradare, și introducerea lor în circuitul cultural prin sprijinirea unor artiști/ ONG-uri/ start-up-uri creative să-și desfășoare activitatea sau să pună bazele unor hub-uri creative”.

PULSUL ZILEI

Cine urcă pe scena festivalului tradițional de la Târgu Frumos, din perioada 4-6 septembrie

Trei zile de muzică, dans și tradiție sunt pregătite la începutul lunii septembrie, la Târgu Frumos. În perioada 4-6 septembrie, pe scena amenajată în Parcul Central, pe esplanada din fața Primăriei, vor urca artiști de muzică populară și ușoară,...

Mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa a fost reamenajat

Mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa a fost reamenajat. "La Palatul „Alexandru Ioan Cuza" Ruginoasa au fost finalizate lucrările de reamenajare a mormântului Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, aflat lângă Biserica Domnească. Reamintim că, după cel de-al Doilea Război...

Proiectul pilot de la Colegiul Unirea, succes la admiterea în liceu

Proiectul pilot lansat la Colegiul Tehnic CF „Unirea” din Pașcani începe cu un semnal bun. Cele două clase pilot propuse pentru noul an școlar au atras mai mulți elevi decât numărul de locuri disponibile, iar toate locurile au fost...

Grădinița cu Program Prelungit nr.2 Pașcani, modernizată și pregătită pentru deschidere – FOTO

Peste 150 de copii se întorc, din toamnă, la Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 și Creșa nr. 1, după patru ani în care activitatea a fost relocată. Unitatea a fost reabilitată și modernizată, iar noul an școlar îi...

Tânăr din Ruginoasa, arestat pentru pornografie infantilă. S-a răzbunat pe iubita adolescentă după ce a rupt relația

TÂNĂR CERCETAT PENTRU PORNOGRAFIE INFANTILĂ Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași, au documentat activitatea infracțională a unui tânăr, de 18 ani,...

Percheziții în secția de psihiatrie a Spitalului Municipal Pașcani

Percheziții, miercuri, 26 august 2026 la Secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal de Urgență Pașcani, într-un dosar în care procurorii fac cercetări pentru înșelăciune, fals intelectual și uz de fals. Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, în data de...

Se caută membri pentru conducerea societății de salubritate

A început procedura de selecție pentru nominalizarea noului Consiliu de Administrație de la societatea locală de salubritate si transport public. Demersurile sunt făcute de societatea contractată de administrația locală iar anunțul de selecție a fost deja publicat pe site‐ul instituției.  Se...

ANUNŢ DE SELECȚIE PENTRU OCUPAREA A 3 (TREI) POSTURI DE ADMINISTRATOR ALE SOCIETĂȚII CLP ECOSERV S.R.L.

Acest proces de selecție se derulează în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare (O.U.G. nr.109/2011) și cu cele ale Hotărârii Guvernului nr. 639/2023 pentru...

Analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal, la Vânători

Analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal, la Vânători. "Luni, 31 august 2026 între orele 08:00 - 12:00 la Căminul Cultural din satul Vânători se vor face analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal . 📋 Cine poate participa? Femei și bărbați...

Senatorul, Lucian Rusu: Elevii și părinții au nevoie de predictibilitate, claritate și reguli corecte, în subiectul admiterii la liceu

Senatorul, Lucian Rusu: "Admiterea la liceu nu a apărut peste noapte. Regulile erau cunoscute încă din 2023. Problema nu este că discutăm despre admitere, ci că metodologia și regulile concrete trebuie pregătite din timp. Elevii și părinții au nevoie de predictibilitate,...
Paşcani
cer fragmentat
17.8 ° C
17.8 °
17.8 °
95%
3.1m/s
100%
J
22 °
vin
25 °
S
29 °
D
28 °
lun
33 °

Niciun articol afișat