De anul școlar viitor, profesorii beneficiază de premiul pentru activitate suplimentară

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

De anul școlar viitor, profesorii beneficiază de premiul pentru activitate suplimentară, acordat de două ori pe an, prin decizie a directorului unității de învățământ, potrivit Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Fondurile pentru acordarea acestui premiu se constituie în limita unui procent de 2% aplicat asupra fondului de salarii de la nivelul școlii, informează Edupedu.

Conform legii, criteriile specifice pentru acordarea premiului se propun de către consiliul de administrație al unității de învățământ, pe baza metodologiei-cadru aprobate prin ordin al ministrului Educației.

„Personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de premiul pentru activitate suplimentară, acordat de două ori pe an, prin decizie a directorului unității de învățământ. Fondurile pentru acordarea acestui premiu se constituie în limita unui procent de 2% aplicat asupra fondului de salarii de la nivelul unității de învățământ. Criteriile specifice pentru acordarea premiului se propun de către consiliul de administrație al unității de învățământ, pe baza metodologiei-cadru aprobate prin ordin al ministrului Educației, și se aprobă prin hotărâre a consiliului de administrație al DJIP/DMBIP.”

Se arată în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023.

Sursa TELE M 

PULSUL ZILEI

Avalanșă de cereri la Casa de Pensii pentru recuperea CASS la pensie. De ce fac pensionarii acest lucru?

Sute de cereri au fost depuse de pensionari pentru recuperarea CASS la pensie la o singură Casă de Pensii județeană. Pensionarii au aflat că CCR va analiza dacă impunerea CASS la pensii este constituțională. Vă spunem dacă demersul pensionarilor...

Bacalaureat diferențiat din 2030, adaptat specializării elevilor. Anunțul ministrului Educaţiei

Ministrul interimar al Educaţiei, Mihai Dimian, anunţă marţi că a semnat Ordinul de Ministru privind aprobarea probelor şi a disciplinelor examenului naţional de bacalaureat 2030, pentru elevii care încep în anul 2026 clasa a IX-a şi care introduce Bacalaureat...

Pășcănenii colectează selectiv gunoaiele, Girexim le amestecă

În timp ce pășcănenii sunt amenintati cu amenzi din ce in ce mai mari dacă nu depozitează selectiv gunoiul menajer, muncitorii societății de salubritate pun la un loc gunoiul deja selectat pentru a fi dus la stația de sortare. Astfel...

Esplanada Primăriei contaminată cu ulei

După patru zile de distracție, administrația locală din Pașcani a rămas cu câteva zeci de mii de lei și o piațetă murdară de ulei. Mai exact, o parte din pavajul esplanadei este acoperit cu grăsime, urme lăsate de comercianți după...

TE ROX PROD Pașcani donează curtea fabricii

Fosta societate TE ROX PROD din Pașcani, acolo unde odinioară se producea scaune auto pentru copii, intenționează să doneze terenul din curtea fabricii Primăriei municipiului. Este vorba despre o suprafață de 267 de mp de teren și construcții. În acest sens,...

Strada primarului va fi asfaltată. Chiar dacă „o să cârâie lumea…!”

Dacă locuiți pe o stradă de pământ sau acoperită cu prundiș și sperați ca va fi asfaltată în perioada următoare, trebuie să mai așteptați pentru ca nu sunteți pe lista de priorități a Primăriei Pașcani. Edilul municipiului a anunțat într-o...

Primăria Pașcani așteaptă o donație de 700.000 de lei de la societatea care ocupă ilegal terenul din fața Gării

Administrația locală din Pașcani are bani în conturi dar nu-i poate folosi. Este vorba despre 700.000 de lei, taxă de închiriere achitată de un agent economic pentru ocuparea unei suprafețe de teren din domeniul public, în fața gării. Banii...

Când vor fi reluate lucrările la Parcul Riama?

De ce nu au fost reluate lucrările de la Parcul Riama? Este întrebarea care stă pe buzelor multor pășcăneni, mai ales a celor care locuiesc în zonă. Mesajele de nemulțumire au apărut și pe rețelele de socializare, în contextul...

Proprietarii de terenuri afectați de traseul drumului de mare viteză Ploiești – Pașcani, invitați să verifice planurile parcelare publicate de Primărie – DOC

Primăria Municipiului Pașcani a publicat planuri parcelare pentru terenurile aflate pe coridorul de expropriere necesar realizării drumului de mare viteză Ploiești – Pașcani. Documentele îi vizează în mod direct pe proprietarii ale căror terenuri se află pe traseul viitoarei...
Paşcani
câțiva nori
19 ° C
19 °
19 °
69%
3.1m/s
100%
mie
24 °
J
23 °
vin
25 °
S
26 °
D
27 °

Niciun articol afișat