De ce nu lucrează UMB pe Leghin-Moțca, parte din A8: „Sunt concentrați pe A7”

Muncitorii UMB se lasă în continuare așteptați pe primul șantier deschis al autostrăzii A8, între Leghin și Moțca. Contractul de lucrări a fost semnat în toamna anului 2023, dar stadiul de execuție este de doar 8%, iar cel financiar este de 4,3%. Termenul inițial de execuție era noiembrie 2026, dar lucrările au fost abandonate în urmă cu un an după ce ritmul lent de execuție a dus la pierderea finanțării PNRR. În prezent, segmentul de autostradă are alocați bani în bugetul de stat pe anul în curs.

„Sunt concentrați pe A7. Lucrează și pe A8, dar destul de slab. Dacă ies din grafic fără justificare primesc penalizări de întârziere. Dar una peste alta, important este să avem și secțiunea montană construită. Pentru că, altfel, degeaba facem noi 4 loturi care se opresc la poalele munților. Ca să nu mai spun cât de importantă este și secțiunea Pașcani-Iași -Ungheni. Dacă nu va fi construită, vom avea podul de la Ungheni muzeu”, a declarat pentru APIX.ro Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt al CNAIR.

Referințele acestuia la secțiunea montană și la tronsonul ieșean al A8 vin în contextul în care responsabil de aceste sectoare este cealaltă companie de autostrăzi – CNIR. În cazul Leghin – Moțca, proiectarea a demarat în februarie 2024, dar au fost înregistrate întârzieri majore. În februarie 2026, oficialul CNAIR declara că lucrările la acest segment vor fi reluate în luna mai 2026.

În timpul proiectării Leghin-Moțca, UMB a adus unele modificări la documentația inițială, dar constructorul și-a asumat atunci că nu vor fi întârzieri față de graficul de execuție agreat. Însă, pierderea finanțării PNRR a dus la un blocaj financiar.

Continuarea pe apix.ro

PULSUL ZILEI

Adolescent de 15 ani dus la Urgențe Pașcani după ce a fost bătut. Copilul a declarat că a fost lovit în baia unei școli

Un adolescent de 15 ani, din Tătăruși, a ajuns la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani după ce ar fi fost bătut. Băiatul avea sânge la gură și leziuni la nivelul capului, iar medicii au constatat și un traumatism în...

Elevi din Pașcani, premiați pentru rețete tradiționale românești – FOTO

Două liceele din municipiul Pașcani au participat zilele trecute la concursuri cu tradiție, pe teme culinare, la Iași. Mai exact, echipe de elevi și profesori de la Liceul Tehnologic Nicolae Iorga au fost la Concursul Gastronomic Studențesc – „Tradiție...

Investiții pentru un padoc la Târgu Frumos

Administrația din Târgu Frumos face demersuri pentru autorizarea padocului unde sunt adăpostiți câinii fără stăpân. În ședință de marți, 20 octombrie, la propunerea primarului a fost aprobată o rectificare bugetara prin care au fost alocați peste 120.000 de lei.  Banii...

Patru persoane, reținute în dosarul traficului de minori de la Centrul de Plasament Verșeni

Patru persoane, o femeie și trei bărbați cu vârste între 17 și 32 de ani, au fost reținute in cazul traficului de minori si droguri, ieșit la iveală la Centrul de Plasament din Verseni, comuna Miroslovesti. Două persoane minore...

Nu avem adăposturi, dar avem indicatoare de adunare sub cerul liber

În caz de cutremur, incendiu sau alte situații de urgență, angajații unor instituții și servicii din subordinea Primăriei Pașcani au acum puncte de adunare semnalizate. Indicatoarele au fost amplasate în mai multe zone, inclusiv la sediul Primăriei, Finanțelor și...

O nouă încercare de a angaja un cardiolog la Spitalul Municipal Pașcani. Instituția caută doi medici – DOC

Spitalul Municipal de Urgență Pașcani încearcă din nou să angajeze medici cardiologi, după mai multe demersuri fără nici un rezultat. De această dată, unitatea medicală a scos la concurs două posturi: unul de medic specialist în cardiologie și unul...

Trei profesori au fost eliminați din cursa pentru șefia școlilor din Iași. În joc au mai rămas 216 candidați. La a doua probă 40...

Rămân 216 candidați în cursa pentru conducerea școlilor din județul Iași, după ce trei profesori nu au reușit să obțină nota minimă 7,00 la proba de evaluare a cunoștințelor de management și legislație școlară. Rezultatele sunt semnificativ mai bune...

O nouă avarie pe aducțiune de apă. Se întrerupe furnizarea de apă la Pașcani

O nouă întrerupere a furnizării apei în municipiul Pașcani. Apa a fost întreruptă la robinete miercuri, 21 octombrie, începând cu ora 13:00, iar furnizarea ar urma să fie reluată joi, 22 octombrie, dimineața sau după ora 13:00. Operatorul ApaVital...

Tânăr găsit fără suflare la Ciohorăni

Tragedie în localitatea Ciohorăni la sfârșitul săptămânii trecute. Un tânăr de 22 de ani a fost găsit fără suflare într-o hală din spatele Primăriei din localitate. Descoperirea ar fi fost făcută chiar de apropiații bărbatului în vârstă de 22...

Pășcăneanul, Florin Bucșă, a demisionat din funcția de subprefect al județului Iași

Pășcăneanul Florin Bucșă de la USR a demisionat din funcția de subprefect al județului Iași. Anunțul a fost postat pe rețelele de socializare în cursul zilei de 21 octombrie a.c., după ce cu o zi înainte a demisionat și...
Paşcani
cer acoperit de nori
13.5 ° C
13.5 °
13.5 °
90%
3.1m/s
72%
J
15 °
vin
15 °
S
15 °
D
15 °
lun
16 °

Niciun articol afișat