Chiar dacă este imposibil să descoperim reţete universale de „FERICIRE”, pentru că fiecare dintre noi are propria cale spre echilibru, există factori care ne pot influenţa viaţa şi implicit capacitatea de a ne găsi fericirea.
Deşi ne dorim cu toţii să fim mulţumiţi de propria noastră viaţă, avem tendinţa interioară de supraresponsabilizare, de a adopta un mod de gândire axat pe “ce trebuie făcut”, în contrast cu “ce mă face să mă simt fericit”. De cele mai multe ori, ne sprijinim trările pe unele valori false, care, într-un fel, ne condiţionează propria fericire, cum ar fi bunăstarea materială exagerată sau dorinţa de perfecţiune pe cât mai multe planuri. „Alţi factori sunt de natură externă şi aici putem enumera influenţa exercitată de familia în care am crescut, de cercul de prieteni sau cunoscuţi din care facem parte, de locul de muncă şi de societatea în care vrem să ne realizăm.
Asta dacă în copilărie s-au indus (conştient sau nu) idei de genul:
– „S-ar putea să nu meriţi întotdeauna ceea ce primeşti…”
– „Pentru a merita să fii iubit, să fii înţeles sau acceptat, trebuie să…”
– „Alţii au muncit mult mai mult pentru asta…”
Pe de altă parte, religia a implementat, la nivelul inconştientului colectiv, ideea de „păcat”, de a „merita” să te bucuri sau să fii fericit numai în urma unor anumite strădanii, sacrificii etc.
Pentru unii oameni a devenit aproape o utopie – dacă nu a fost dintotdeauna – să se simtă realizaţi şi fericiţi pe toate planurile şi, în acelaşi timp, a devenit aproape o constantă strădania de a revărsa, în interiorul familiei, toată insatisfacţia generată de stresul cotidian”, spune psihoterapeutul Anca Kosina pentru Gândul.
Continuarea pe gandul.info