De ce nu trebuie să renunțăm la pâine dacă vrem să slăbim, dar trebuie să fim atenți la ulei. Explicațiile unui medic

Pâinea nu ar trebui scoasă din alimentație, chiar dacă vrem să slăbim, pentru că este principala sursă de sațietate. În schimb, uleiul de măsline, chiar dacă e sănătos, are un aport caloric mare, spune medicul diabetolog Laura Ene.

„Mi se pare o mare problemă când oamenii renunță la pâine. Dacă o alegem integrală, de graham, cu secară, cu semințe, pâinea este din punctul meu de vedere sursa cea mai bună de sațietate. Dacă o îmbunătățim cu fibre și alegem o pâine dintr-o făină de calitate, din punctul meu de vedere ar trebui să rămână pe masa fiecăruia dintre noi”, a spus Ene.

Ea adaugă că putem mânca pâine la toate mesele.

„Și dimineața, se poate și la prânz două felii, iar seara, cu o felie de pâine de obicei obținem o sațietate foarte potrivită și prietenoasă și cu silueta”, a spus medicul.

Ea a vorbit despre dieta mediteraneană, considerată cea mai sănătoasă din lume, în care se mănâncă, de exemplu, pâine cu roșii și ulei de măsline.

„Aici e problema, pentru că nu tot ceea ce e sănătos e și prietenos cu silueta noastră. Din dieta mediteraneană, sunt două alimente sănătoase care îngrașă cel mai mult. Unul este uleiul, pentru că o lingură de ulei ne costă aproximativ 100 de calorii. Este foarte mult dintr-un buget care de exemplu, pentru o femeie ar fi de 1.200-1.400 de calorii să slăbească.

Dacă scapi din greșeală la fiecare masă principală câte două linguri de ulei, se poate să se adune 300-400 de calorii pe care să nu reușești să le cheltui. Și o persoană care ține o dietă mediteraneană fără să aibă grijă la cantitatea de ulei folosită, nu reușește să slăbească”, a spus ea.

sursa digi 24

 

PULSUL ZILEI

Accident rutier în localitatea Boureni. Patru persoane implicate

Comunicat: Un accident rutier s-a produs astăzi în localitatea Boureni, comuna Moțca, unde un autoturism a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un cap de pod. Patru persoane au fost implicate în eveniment. Astăzi, prin Sistemul Național...

Cum va fi vremea de Paște și în noaptea de Înviere: anunțul meteorologilor

Românii care merg la slujba de Înviere trebuie să se pregătească pentru o noapte rece și instabilă, cu precipitații în mai multe zone ale țării și temperaturi care vor coborî până la -5 sau -6°C. Deși vremea nu va...

Două persoane arestate pentru schingiuirea unui câine fără stăpân

La data de 8 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au reținut, pentru 24 de ore, două persoane bănute de săvârșirea infracțiunilor de instigare la schingiuirea animalelor și complicitate la schingiuirea animalelor. Din investigațiile efectuate până în...

Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Ce nu este bine să faci în această zi

În Vinerea Mare sau Vinerea Seacă, ţăranul român ţinea post negru, crezând, printre altele, că postul negru vindecă durerile de cap, dar şi alte beteşuguri. În această zi nu se lucra: nu se ţesea, nu se torcea, nu se spăla,...

Legislativul pășcănean, ședință pe 16 aprilie

Ședința ordinară pentru luna aprilie a.c. a legislativului pășcănean a fost programată pe 16 aprilie, de la ora 10.00. Iată care sunt proiectele propuse pe ordinea de zi: Ordinea de zi - Dispoziție Primar nr. 259/09.04.2026 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului...

Ce nu se mănâncă în Săptămâna Mare a Paştelui. Alimentele de post interzise în Săptămâna Patimilor

Creștinii ortodocși intră luni, 10 aprilie, în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare a Paștelui. Ce nu se mănâncă în ultima săptămână a postului Paștelui? Printre tradițiile specifice în Săptămâna Mare se numără păstrarea liniștii, respectarea strictă a postului, îngrijirea...

Peste 9.000 de polițiști și 400 de radare pe șosele, în minivacanța de Paște. Poliția Română: „Vor acționa zilnic la nivel național”

Peste 9.000 de polițiști și mai mult de 400 de aparate radar pentru monitorizarea traficului și prevenirea vitezei excesive sunt pregătite pentru șoferi în această minivacanță de Paște, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Bogdan Ghebaur, joi,...

Muzeul Municipal Pașcani partener în expoziția „Meșteșug, simbol și credință” de la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași – FOTO/VIDEO

Muzeul Municipal Regina Maria Iași: Expoziția „Meșteșug, simbol și credință” aduce în fața privitorului una dintre cele mai vechi și mai expresive forme de artă populară românească: închistrirea ouălor de Paști. Acest meșteșug, transmis din generație în generație, este o...
Paşcani
cer acoperit de nori
12.8 ° C
12.8 °
12.8 °
48 %
2.8kmh
97 %
lun
13 °
mar
14 °
mie
16 °
J
18 °
vin
15 °

Niciun articol afișat