Vor mai fi restricții dacă vine valul 4 în România? Andrei Baciu: „La nivel teoretic, acum știm ce funcționează”

Cifrele situației epidemiologice din România în prezent, chiar dacă par bune, nu sunt „nici pe departe” într-o zonă care să ne așeze într-o situație confortabilă, spune secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu. Cifrele mici pe care le vedem în raportările zilnice arată bine, însă tendința este una de natură să ne îngrijoreze.

Rata de reproducere, un indicator pentru evaluarea situației epidemiologice, a început să crească din nou în România și se apropie de 1, după ce în valul 3 al pandemiei din România ajunsese la niște cote enorme. În prezent rata de reproducere este de 0,98, dar scăzuse foarte mult și acum este din nou în creștere, apropiindu-se de 1.

O rată de reproducere 1 este punctul în care se accelerează transmiterea. Dacă avem o transmitere subunitară, în cifre absolute, sunt mai degrabă focare locale, punctuale, în diverse localități, unde mai apar cazuri și se transmit acolo unde oamenii nu sunt vaccinați, nu se protejează prin măsurile pe care le cunoaștem deja. Când se depășește valoarea 1, practic se accelerează transmiterea și putem să ne așteptăm la o creștere a numărului de cazuri diagnosticate pozitiv, a explicat la Digi24 Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

În Marea Britanie, de pildă, țară care înregistrează o creștere accelerată a numărului de cazuri noi, comparabile cu nivelul din ianuarie, rata de reproducere a ajuns la 1,21.

Trebuie să ținem cont și de variantele de virus care se transmit și care sunt caracteristicile lor. În Anglia, predominantă începe să fie varianta Delta, care este mult mai contagioasă. În România, avem până acum diagnosticate 89 de cazuri, e adevărat că avem capacități reduse de secvențiere, dar trebuie să le amplificăm mult mai mult pentru a atinge cota europeană de secvențiere. Secvențierea este necesară în cazul în care, de pildă, o persoană care a trecut prin boală se reinfectează. La nivel european, și capacitatea de testare se dorește a fi crescută, a menționat Andrei Baciu.

continuarea pe digi 24

 

PULSUL ZILEI

Guvernul pregătește sancțiuni ferme pentru violența în școli și măsuri împotriva radicalizării elevilor

Premierul Luca Niculescu a anunțat joi că Executivul finalizează un plan integrat pentru creșterea siguranței în unitățile de învățământ, pe baza măsurilor discutate de instituțiile responsabile și a propunerilor formulate de reprezentanții sistemului de educație. Documentul va stabili responsabilități...

Testare gratuită a glicemiei, la Pașcani, cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului

Diabetul poate evolua ani la rând fără simptome evidente, iar multe persoane ajung să descopere boala abia după apariția unor complicații. Pentru a încuraja depistarea timpurie, Clinica Bella Praxis din Pașcani organizează o campanie de testare gratuită a glicemiei,...

TESTARE GRATUITĂ A GLICEMIEI – 14 NOIEMBRIE | ZIUA MONDIALĂ A DIABETULUI

Cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului, Clinica BELLA PRAXIS vă oferă posibilitatea de a beneficia de testarea gratuită a glicemiei, în următorul interval: 14–21 noiembrie, între orele 10:00 și 14:00. Tema Zilei Mondiale a Diabetului pentru perioada 2026–2027 pune accent pe...

Tinerii din ATOR Pașcani organizează Priveghere în cinstea Sfântului Apostol Filip la Biserica Sfânta Vineri din Vale

Tinerii din ATOR Pașcani organizează Priveghere în cinstea Sfântului Apostol Filip la Biserica Sfânta Vineri din Vale. "Doamne ajută! 🙏📖 Tinerii din ATOR Pașcani organizează Priveghere în cinstea Sfântului Apostol Filip, slujbă ce va fi săvârșită de un sobor de...

Acțiuni de prevenire în școlile din Târgu Frumos. Polițiștii au discutat cu elevii și părinții

Polițiștii și jandarmii au desfășurat, timp de două zile, acțiuni pentru creșterea siguranței în școlile din Târgu Frumos. Elevii au participat la activități de prevenire a bullyingului, consumului de droguri și altor comportamente de risc, iar oamenii legii au...

Trei comune verificate de polițiștii pășcăneni

IPJ Iasi: ORDINE ȘI SIGURANȚĂ ÎN COMUNITATEÎn ziua de 11 noiembrie a.c., polițiștii Secției nr. 10 Poliție Rurală Ruginoasa, împreună cu polițiștii Biroului Rutier Pașcani și ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, au organizat o acțiune de tip BLITZ,...

UMB nu a primit acceptul să înceapă proiectarea autostrăzii Pașcani – Suceava dintr-un motiv incredibil!

* deși există un contract semnat, finanțarea SAFE nu are încă un titlu bugetar care să permită emiterea ordinului de începere! * deblocarea depinde acum de Ministerul Finanțelor și de Guvern La mai bine de șase luni de la semnarea...

Farmacii la tot pasul în orașe, niciuna în 486 de comune. Cum supraviețuiesc românii din localitățile fără acces la medicamente

Sute de mii de români care locuiesc în mediul rural nu au acces la medicamente și tratament, pentru că nu au nici măcar o farmacie în localitate. Potrivit unui studiu recent, în 486 de comune nu există nicio farmacie....

O nouă amânare la Tg Frumos-Lețcani, judecătorii au cerut timp pentru motivarea deciziei intermediare

Curtea de Apel București (CAB) a amânat continuarea procesului în cazul tronsonului de autostrada Târgu Frumos – Lețcani, parte din A8, până pe 9 decembrie. „Pentru a se motiva decizia intermediară şi a se lua cunoştinţă de aceasta”, se...

ANRE aprobă noi reguli pentru prosumatori. Este vizată și plata energiei electrice produse şi livrate în reţea

Prosumatorii vor beneficia de reguli mai clare şi mai flexibile pentru valorificarea energiei electrice produse şi livrate în reţea, în urma aprobării noii metodologii privind comercializarea, facturarea, decontarea şi alocarea valorică multi-loc, a anunţat, marţi, Autoritatea Naţională de Reglementare...
Paşcani
ploaie ușoară
10.8 ° C
10.8 °
10.8 °
94%
1.6m/s
25%
J
12 °
vin
22 °
S
9 °
D
7 °
lun
9 °

Niciun articol afișat