De ce s-a prăbuşit podul de peste Siret din Neamț, lung de 216 metri, cu tot cu două vehicule: „La interior, polistiren”

Imagini dramatice în Neamţ: un pod peste Siret s-a făcut bucăţi exact în momentul în care o dubă şi un camion traversau construcţia . Maşinile au fost prinse sub dărâmături şi un şofer a fost rănit. Culmea, podul fusese „reparat” în timp record de o firmă abonată la contracte cu statul. Reporterii Observator au descoperit că stâlpii uriaşei construcţii au înăuntru polistiren şi se rup cu mâna. Deocamdată, mai marii judeţului nu-şi explică ce s-a întâmplat, cred că e mai degrabă greşeală de proiectare decât de construcţie.

„Ăştia erau stâlpii, cei de pe exterior, iar la interior …polistiren”, arată reporterul Observator, Clara Mihociu. Din podul de la Luţca, lung de 216 metri, a mai rămas doar o grămadă de beton şi fier. Podul peste Siret s-a sfărâmat din senin în zeci de bucăţi şi s-a făcut una cu pământul. Ca piesele de domino, stâlpii de rezistenţă ai podului s-au frânt. Doi şoferi care treceau pe pod fix în acel moment s-au trezit, dintr-o dată, că podul cade sub ei, iar autovehiculele au rămas prinse sub grămada de dărâmături. Un alt şofer, un bărbat de 56 de ani, a rămas blocat în maşină. Până să ajungă salvatorii, a fost scos de martori. A fost transportat de urgenţă la spital. Ca prin minune nu a murit nimeni.

Podul fusese reabilitat în urmă cu 6 luni

„Ieri am trecut pe pod, efectiv cu copiii la şcoală. Degeaba plătim impozite”, spune o femeie. 20 de oi, care păşteau pe sub pod, au murit strivite de bolovani. Şi într-adevăr podul care a căzut tocmai a fost reabilitat. Inaugurarea a fost în noiembrie 2021. Acum nici şapte luni. La acea vreme, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, instituţia în sarcina căreia a fost lucrarea de reabilitare, garanta mândru că zeci de ani podul de la Luţca nu va mai avea vreo problemă. Ba mai mult, Ionel Arsene asigura că podul a trecut testele de rezistenţă. De altfel, baronul local PSD a fost de mai multe ori pe şantierul de la Luţca. Mereu a avut laudele la el.

Continuarea pe Observator

PULSUL ZILEI

Ce se ascunde în supat? Explicația Institutului de Lingvistică al Academiei Române

În urma dezbaterilor intense generate de cuvântul „supat”, Institutul de Lingvistică al Academiei Române, „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, a publicat, sâmbătă, un comunicat referitor la încadrarea gramaticală a acestui cuvânt. Este un cuvânt vechi, preluat de dicționar și...

Articolele de Crăciun au apărut pe rafturi, printre decorațiunile de Halloween. Ce este fenomenul „Christmas Creep”

Mai e mult până la Crăciun, dar pe rafturile unor magazine și-au făcut loc elfii, globurile, beteala și renii. La fel și pe internet.  Reprezentanții Asociației Magazinelor Online spun că este vorba despre un fenomen internațional, cu efect de domino...

Coadă de peste 5 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva. Zeci de mii de pelerini au venit la Iași. 20 au ajuns la spital

Credinţa fierbinte, dar şi weekend-ul și vremea frumoasă i-au adus pe credincioși în număr mare la Iași.  Sâmbătă, 10 octombrie, a fost cea mai aglomerată zi a pelerinajului de Sfânta Parascheva. Au fost aproximativ 25.000 de oameni la rând, care...

Incendiu la o anexă gospodărească din Sticlăria. Un animal a fost salvat de pompierii militari

ISU IASI: Incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Sticlăria, comuna Scobinți. Un animal a fost salvat de pompierii militari În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași, pompierii...

Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc – FOTO

ISU IAS: Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc Un incendiu a izbucnit la un apartament situat într-un bloc de locuințe cu patru etaje din orașul Hârlău, județul Iași....

Protocol medical la Iași pentru depistarea HIV și a hepatitelor B și C

Iașul face un pas important în prevenția bolilor transmisibile! Spitalul de Neurochirurgie din Iași și Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” au încheiat un protocol de colaborare pentru testarea, diagnosticarea și tratarea pacienților cu infecții transmisibile. Sunt vizate...

Autostrada A8, un pas important înainte! Segmentul de 5,5 km ar putea lega Moldova de A7 în doar 12 luni

Compania Națională de Investiții Rutiere a organizat, joi, 8 octombrie, la sediul Primăriei Pașcani, o ședință de lucru pentru facilitarea accesului în teren pe tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca)-Târgu Frumos al Autostrăzii ,,Unirii”-A8. În cadrul întâlnirii de lucru la care...

Mii de părinți cer blocarea proiectului de lege privind drogurile. Medicii avertizează asupra riscurilor. Specialiștii antidrog contestă modificările

Mii de părinţi au semnat o petiţie lansată în urmă cu două zile menită sa blocheze un nou proiect de lege privind consumul şi traficul de droguri în România. Propunerea senatoarei Victoria Stoiciu continuă să trezească reacţii de dezaprobare...

A început goana după vaccinul antigripal. Cel mai prescris ser se găsește tot mai greu în plin sezon al gripei

Cel mai prescris dintre serurile de imunizare nu se mai găseşte, iar stocurile viitoare sunt incerte. Sunt disponibile însă alte variante, pe care fie medicii nu le scriu pe reţetă, fie pacienţii le refuză. Între timp, au apărut şi...

Incendiu puternic în Moțca. Mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări – FOTO

Un incendiu a izbucnit vineri seara, 9 octombrie, în jurul orei 17:30, la o anexa din Moțca. Flăcările s-au extins și la alte anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise...
Paşcani
cer senin
23.4 ° C
23.4 °
23.4 °
61%
4m/s
100%
D
26 °
lun
19 °
mar
14 °
mie
12 °
J
13 °

Niciun articol afișat