De la 1 iulie, regulile de acordare a concediului pentru creşterea copilului se schimbă semnificativ

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

De la 1 iulie, părinţii vor putea să beneficieze numai de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani, iar indemnizaţia lunară aferentă acestuia va avea doar o limită minimă, se arată într-un act normativ publicat recent în Monitorul Oficial. În prezent, părinţii trebuie să opteze ori pentru concediu până când copilul împlineşte un an, ori pentru concediu până când copilul împlineşte doi ani, iar indemnizaţia are şi limite maxime.

Legea nr. 66/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor a apărut înMonitorul Oficial, Partea I, nr. 304 din 20 aprilie şi va intra în vigoare la data de 1 iulie.  continuarea AICI

PULSUL ZILEI

Pășcănenii colectează selectiv gunoaiele, Girexim le amestecă

În timp ce pășcănenii sunt amenintati cu amenzi din ce in ce mai mari dacă nu depozitează selectiv gunoiul menajer, muncitorii societății de salubritate pun la un loc gunoiul deja selectat pentru a fi dus la stația de sortare. Astfel...

Esplanada Primăriei contaminată cu ulei

După patru zile de distracție, administrația locală din Pașcani a rămas cu câteva zeci de mii de lei și o piațetă murdară de ulei. Mai exact, o parte din pavajul esplanadei este acoperit cu grăsime, urme lăsate de comercianți după...

TE ROX PROD Pașcani donează curtea fabricii

Fosta societate TE ROX PROD din Pașcani, acolo unde odinioară se producea scaune auto pentru copii, intenționează să doneze terenul din curtea fabricii Primăriei municipiului. Este vorba despre o suprafață de 267 de mp de teren și construcții. În acest sens,...

Strada primarului va fi asfaltată. Chiar dacă „o să cârâie lumea…!”

Dacă locuiți pe o stradă de pământ sau acoperită cu prundiș și sperați ca va fi asfaltată în perioada următoare, trebuie să mai așteptați pentru ca nu sunteți pe lista de priorități a Primăriei Pașcani. Edilul municipiului a anunțat într-o...

Primăria Pașcani așteaptă o donație de 700.000 de lei de la societatea care ocupă ilegal terenul din fața Gării

Administrația locală din Pașcani are bani în conturi dar nu-i poate folosi. Este vorba despre 700.000 de lei, taxă de închiriere achitată de un agent economic pentru ocuparea unei suprafețe de teren din domeniul public, în fața gării. Banii...

Când vor fi reluate lucrările la Parcul Riama?

De ce nu au fost reluate lucrările de la Parcul Riama? Este întrebarea care stă pe buzelor multor pășcăneni, mai ales a celor care locuiesc în zonă. Mesajele de nemulțumire au apărut și pe rețelele de socializare, în contextul...

Proprietarii de terenuri afectați de traseul drumului de mare viteză Ploiești – Pașcani, invitați să verifice planurile parcelare publicate de Primărie – DOC

Primăria Municipiului Pașcani a publicat planuri parcelare pentru terenurile aflate pe coridorul de expropriere necesar realizării drumului de mare viteză Ploiești – Pașcani. Documentele îi vizează în mod direct pe proprietarii ale căror terenuri se află pe traseul viitoarei...

MAI lansează campania „Niciun examen nu merită un copil pierdut. Cea mai mare notă este să știe că ești alături de el!”

În fiecare an, în perioada examenelor naționale, mii de copii traversează emoții intense, așteptări și temeri care nu se văd întotdeauna dincolo de rezultate. Pentru mulți, examenele sunt o etapă firească. Pentru unii însă, presiunea, frica de eșec sau...
Paşcani
cer fragmentat
23.9 ° C
23.9 °
23.9 °
48%
3.4m/s
20%
mar
23 °
mie
22 °
J
23 °
vin
25 °
S
26 °

Niciun articol afișat