Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a fost blocată deliberat dezbaterea privind organizarea unui referendum local pe tema jocurilor de noroc.
Dincolo de acest blocaj administrativ, situația scoate în evidență o problemă mai profundă: lipsa de consecvență a PNL în raport cu propriile principii. Există momente în politică în care memoria devine incomodă. Pentru unii, însă, pare să fie complet inexistentă.
În anul 2016, aceiași reprezentanți ai PNL – inclusiv actualul primar Marius Pintilie, pe atunci consilier local – susțineau ferm organizarea unui referendum, argumentând că acesta „pune în prim-plan cetățeanul”, că oferă „credibilitate și puterea de a participa la viața comunității” și că rolul consilierilor locali nu este de a bloca voința oamenilor din considerente politice.
Astăzi, în 2026, aceeași formațiune politică, aflată la conducerea administrației locale, face exact contrariul: nu doar că nu susține consultarea publică, dar blochează inclusiv posibilitatea organizării unui referendum.

„Nu putem să nu observăm diferența clară între discursul PNL din 2016 și acțiunile de astăzi. Dacă atunci se vorbea despre respectarea voinței cetățenilor, astăzi vedem exact opusul: blocarea unui referendum prin absență. Este o dovadă clară de dublu standard și de lipsă de consecvență.” a declarat Dragoș Ionescu, președintele PSD Pașcani.
Ceea ce ieri era considerat un drept fundamental al cetățeanului de a decide, astăzi este tratat ca un inconvenient. Ceea ce ieri era apărat ca expresie a democrației locale, astăzi este respins cu argumente care trădează mai degrabă disconfort politic decât responsabilitate administrativă.
Această schimbare radicală de poziție nu este doar surprinzătoare – este profund îngrijorătoare.
„Democrația nu este selectivă. Nu funcționează doar atunci când este convenabil politic. Refuzul de a permite consultarea cetățenilor arată o ruptură între administrație și comunitate. Mai grav este că vorbim despre o temă sensibilă, cu impact direct asupra familiilor și tinerilor din Pașcani. În loc să deschidă o dezbatere serioasă și să permită oamenilor să decidă, actuala administrație alege să evite votul. Asta nu este guvernare responsabilă, ci o fugă de responsabilitate.” a punctat deputatul Bogdan Cojocaru, președintele PSD Iași.
PSD Iasi
