De marti, peste 7000 de elevi din judetul Iasi vor sustine probele de la Evaluarea Nationala

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

La nivelul județului Iași, în vederea susținerii probelor pentru examenul de Evaluare Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a, s-au înscris 7034 de elevi.

Datele existente în acest moment arată că pentru 95 de elevi din 49 de școli ale județului Iași, Comisia județeană de evaluare națională a propus adaptarea procedurilor de susținere a examenului în vederea asigurării condițiilor de egalizare a șanselor.

Pentru elevii înscriși, 3300 din mediul rural și 3734 din mediul urban, sunt organizate 164 de centre de examen, 108 în mediul rural și 56 în mediul urban. Totodată, pentru corectarea tezelor vor fi organizate, în municipiul Iași, 4 centre de evaluare.

Absolvenții claselor a VIII-a care susțin Evaluarea Națională au învățat după un curriculum axat pe crearea de competențe, subiectele fiind construite după modelul PISA și sunt organizate, la toate disciplinele, într-o broșură care include atât cerințele, cât și spațiile pentru rezolvarea acestora.

La Evaluarea Națională 2024, lucrările vor fi scanate în clasă și corectate pe platforma digitalizată.

Absolvenții claselor a VIII-a vor susține prima probă, la limba și literatura română, pe 25 iunie, iar pe 27 iunie este programată proba la matematică.

Conform calendarului, pe 3 iulie vor fi afișate rezultatele înaintea contestațiilor (până la ora 14.00), iar contestațiile pot fi depuse, în zilele de 3 iulie (ora 16.00 – ora 19.00) și 4 iulie (ora 8.00 – ora 12.00). În perioada 4– 9 iulie se vor soluționa contestațiile, iar pe 9 iulie vor fi afișate rezultatele finale.

Continuarea pe TELE M

PULSUL ZILEI

Accident grav în Scobinți: a fost chemat elicopterul SMURD

Din primele informații, se pare că în camion se aflau șoferul și un pasager, care, înainte de impact, au sărit din autovehicul. Un accident rutier s-a produs în această după-amiază în localitatea Scobinți, unde, din primele informații, este implicat un...

Monitor nou pentru funcții vitale la CPU Pașcani

Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Pașcani ar putea avea un nou monitor pentru funcții vitale. Echipamentul medical, în valoare de 30.000 de lei, ar urma să fie achiziționat în urma unui proiect de hotărâre inițiat de consilierul...

Două seri de muzică și tradiții, la Tătăruși – VIDEO

Comuna Tătăruși a fost, în weekend, locul de întâlnire pentru muzică, tradiții și distracție. Evenimentul „Seri culturale la Tătăruși în Bucovina Mică” s-a desfășurat sâmbătă și duminică, pe terasa Centrului Cultural „Alexandru Vasiliu”. https://www.youtube.com/watch?v=VwdfzMlYm40 Prima seară a fost dedicată în special...

Regulamentul cimitirelor pe masa consilierilor 

Regulamentul privind administrarea cimitirelor din municipiul Pașcani a fost pus pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local de vineri, 28 august. Dacă va obține numărul de voturi necesar și va fi aprobat, regulamentul va deveni obligatoriu pentru...

Stadionul din Târgu Frumos intră în modernizare. Primăria vrea echipa în grupele competițiilor – VIDEO

Lucrările de modernizare a Stadionului „Neculai Rățoi” din Târgu Frumos ar urma să înceapă în această toamnă. Administrația locală își propune ca stadionul să fie pregătit pentru meciuri începând din primăvara anului viitor, iar în paralel are planuri ambițioase...

Zeci de meșteri populari s-au întâlnit la Hârlău. Spectacol folcloric și tradiții în Parcul Tineretului

Zeci de meșteri populari, producători locali și artizani s-au întâlnit, la sfârșitul săptămânii trecute la Hârlău, la cea de-a IX-a ediție a Zilelor Meșterilor Populari. Evenimentul s-a desfășurat în perioada 22–23 august, în Parcul Tineretului, unde vizitatorii au putut descoperi...

Bărbat arestat preventiv după ce a atacat un rival pe o stradă din Târgu Frumos

IPJ IASI: La data de 21 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Frumos au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 36 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de amenințare, lovirea sau alte violențe și portul...

Camioanele care depășeșc tonajul, în atenția autorităților

Direcția Județeană de Administrare a Drumurilor și Podurilor (DJADP) Iași, alături de Poliția Rutieră, va intensifica verificările de tonaj pe toate șoselele din județ. 📊 Bilantul de până acum: • Amenzi de peste 250.000 de lei aplicate deja în acest an. •...

Comunicat de presă: Lansare proiect Modernizare Colegiul Național Mihail Sadoveanu Pașcani

Municipiul Pașcani anunță lansarea proiectului Modernizare Colegiul Național Mihail Sadoveanu Pașcani. 

Acoperișuri verzi obligatorii și parcări ecologice în România. Noile reguli din Codul Urbanismului intră în vigoare săptămâna aceasta

Una dintre cele mai importante modificări va intra în vigoare la 1 ianuarie 2027 și vizează clădirile de birouri, spațiile comerciale, industriale și de depozitare, precum și parcajele acoperite cu suprafețe mai mari de 1.000 de metri pătrați. Pentru autorizarea...
Paşcani
cer senin
15.8 ° C
15.8 °
15.8 °
68%
3.2m/s
100%
mar
30 °
mie
21 °
J
25 °
vin
25 °
S
29 °

Niciun articol afișat