Declaratia politica a senatorului Sorin Lazar

Ieri, in Senat, senatorul Sorin Lazar a facut o declaratie politica in legatura cu echivalenta dintre migratia politica si traseismul politic.
Senatorul sustine in prima parte a declaratiei faptul ca migratia politica a devenit un trend, ghidat de mirosul imbietor al puterii. Schimbarea optiunii politice se face de cele mai multe ori uitand de ideologii, de oamenii care au avut incredere si de cele promise.
„Problema uninominalului, din punctul meu de vedere, nu a fost suficient dezbatuta si consider ca ar trebui sa modificam această lege. Ma refer la spiritul legii pentru că, în fapt, uninominalul nu există. Un exemplu este relevant: dacă un parlamentar îşi încetează mandatul, atunci trebuie să se organizeze alegeri, pentru desemnarea succesorului său, dar, dacă un parlamentar trece de la un partid la altul vorbim tot despre uninominal.
O altă problemă este reprezentată de Decizia Curții Constituționale care a reglementat practic traseismul politic. Ceea ce e surprinzator este faptul ca până acum nicio formațiune politica nu a luat nicio măsură care să stopeze acest fenomen. Mai mult decat atât : pe principiul – hoțul strigă hoțule – două noi formațiuni politice care au ca membri fondatori migratori politici vorbesc despre acest fenomen cum ca ar trebui stopat.
Oricum, suntem constienți toți că traseismul politic este favorizat la momentul actual iar soluția de prevenție a acestui fenomen se găseşte chiar în interiorul partidelor politice care ar trebui să îşi selecteze candidaţii cu mult mai multă atenție introducând chiar criterii de integritate și moralitate” a declarat senatorul Sorin Lazar.

PULSUL ZILEI

Biserica Domnească de la Ruginoasa a primit aviz favorabil pentru restaurare

Biserica Domnească de la Ruginoasa, veche de peste două secole și legată direct de istoria lui Alexandru Ioan Cuza, face un pas important spre restaurare * documentația tehnică a primit aviz favorabil în septembrie 2026 * în același județ,...

BIT TV – SEDINTA CONSILIULUI LOCAL TARGU FRUMOS – 30 SEPTEMBRIE 2026

BIT TV LIVE - SEDINTA CONSILIULUI LOCAL TARGU FRUMOS - 30 SEPTEMBRIE 2026 Vezi aici proiectele de hotărâre discutate și votate de legislativul local. https://www.youtube.com/watch?v=P5HocaDnRNs

Șoferii vor fi opriți pentru anchete de trafic la Pașcani și Moțca. Prima verificare din zonă a avut loc la Maxut

Șoferii care circulă pe drumurile naționale din zona Pașcaniului trebuie să știe că, în perioada următoare, unele mașini vor fi oprite pentru scurte anchete privind traficul rutier. Acțiunile fac parte dintr-un studiu național derulat de CNAIR pentru a afla...

Când o simplă răceală nu mai este doar o răceală. Ce simptome ar trebui verificate la ORL (P)

Nas înfundat, durere în gât, urechi înfundate sau dureroase, tuse, respirație pe gură ori sforăit. Sunt simptome pe care mulți le pun pe seama unei răceli și așteaptă să treacă. Uneori trec. Alteori însă, faptul că reapar sau persistă...

BIT TV LIVE – SEDINTA CONSILIULUI LOCAL PASCANI – 30 SEPTEMBRIE 2026 – VIDEO

BIT TV LIVE - SEDINTA CONSILIULUI LOCAL PASCANI - 30 SEPTEMBRIE 2026 - VIDEO Vezi proiectele de hotârăre ce vor fi dezbătute și votate în ședință de legislativul local, în direct, AICI: https://www.youtube.com/watch?v=MYfpJYy79Y0

Descindere în Mogoșești Siret: un tânăr reținut după ce ar fi făcut retururi fictive la easybox – VIDEO

Descindere în localitatea Mogoșesti Siret într-un dosar de fals informatic și fraudă informatică în formă continuată. Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Roman, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, au efectuat, pe 28 septembrie, o percheziție domiciliară la...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Administrațiile PSD din jurul Pașcaniului sunt pregătite pentru venirea autostrăzii A7

Administrațiile PSD din jurul Pașcaniului sunt pregătite pentru venirea autostrăzii A7. La Pașcani și la Consiliul Județean, însă, de 6 ani, administrația PNL se împiedică prin birouri. ❗️După atâția ani, iesenii tot aud aceeași placă: “Se face PUZ-ul.” „Se...

Concurs de șah, de Ziua Educației, la Școala Gimnazială Ion Creangă Târgu Frumos

De Ziua Educației, 5 octombrie 2026, la Școala Gimnazială Ion Creangă din orașul Târgu Frumos va avea loc un concurs de șah. Competiția dedicată sportului minții se va desfășura pe mai multe categorii de vârstă de la clasele pregătitoare...

„Nocturna Bibliotecilor”, proiect cu tradiție la biblioteca Târgu Frumos pe 2 octombrie

𝗩𝗶𝗻𝗲𝗿𝗶, 𝟮 𝗼𝗰𝘁𝗼𝗺𝗯𝗿𝗶𝗲, vă invităm 𝗹𝗮 𝗡𝗼𝗰𝘁𝘂𝗿𝗻𝗮 𝗕𝗶𝗯𝗹𝗶𝗼𝘁𝗲𝗰𝗶𝗹𝗼𝗿 𝟮𝟬𝟮𝟲! Primăria Târgu Frumos și 𝗕𝗶𝗯𝗹𝗶𝗼𝘁𝗲𝗰𝗮 „Universul Cunoașterii” vă așteaptă la o întâlnire cu basme și 𝗽𝗼𝘃𝗲𝘀̦𝘁𝗶, 𝗺𝘂𝘇𝗶𝗰𝗮̆, 𝗷𝗼𝗰𝘂𝗿𝗶, expoziții, schimb de cărți 𝘀̦𝗶 𝗮𝗰𝘁𝗶𝘃𝗶𝘁𝗮̆𝘁̦𝗶 pentru copii și adulți, la sediul bibliotecii,...

Astăzi este ultima zi pentru plata taxelor locale. Contribuabilii riscă penalități pentru întârziere

Atenție mare pentru toți contribuabilii din țară! Astăzi este termenul limită pentru achitarea celei de-a doua tranșe din impozitele locale pe clădiri, terenuri și mijloace de transport. Direcțiile de Impozite și Taxe Locale amintesc proprietarilor că depășirea acestei date atrage...
Paşcani
cer senin
19.4 ° C
19.4 °
19.4 °
44%
2.8m/s
0%
mie
19 °
J
18 °
vin
17 °
S
17 °
D
19 °

Niciun articol afișat