Demersuri pentru dotarea Spitalului CF Pașcani, devenit suport COVID-19

Spitalul General CF din municipiul Pascani, devenit suport COVID 19, face demersuri pentru dotarea institutiei medicale, cu echipamente necesare tratarii pacientilor care se lupta cu aceasta boala. In prima faza, este vorba despre oxigenul medicinal, extrem de necesar bolnavilor.

Pentru cresterea administrarii acestuia au fost cumparate din veniturile spitalului, 20 de concentratoare portabile, doua dintre ele fiind deja livrate.

O alta achizitie facuta de spital sunt zece paturi ATI. Desi, in institutia spitaliceasca suport COVID nu functioneaza acum o astfel de sectie, se fac demersuri in acest sens, care necesita timp si multe lucruri de rezolvat. Printre acestea se numara necesitatea recalibrarii instalatiei electrice pentru un consum mult mai mare pe care il presupune un compartiment ATI COVID, existenta unei statii de productie si transport a oxigenului medicinal si aer comprimat, precum si cresterea numarului de medici si asistenti medicali ce deservesc un asemenea compartiment.

In curs de derulare este si proiectul de modernizare a statiei centrale de sterilizare. A fost cumparata aparatura, doua sterilizatoare cu aer cald, masina de spalat instrumentar si lavoare automate, ce urmeaza a fi instalate.

Spitalul incearca sa faca fata acestei situatii cu fortele proprii, dar are nevoie si de ajutorul comunitatii, prin donatii de dezinfectant, butelii de oxigen, echipamente de protectie si ajutor in amenajarea diverselor constructii.

Mentionam ca, in prezent, in spital sunt internati 35 de pacienti din Pascani si comunele din imprejurimi. Unitatea medicala a devenit suport COVID 19 in data de 16 octombrie a.c.. De atunci, au fost internati aproape 130 de pacienti care au avut forme usoare sau medii ale bolii.

 

PULSUL ZILEI

Concert și solidaritate, într-o seară dedicată prevenției, la Pașcani

Zeci de oameni s-au adunat, miercuri seara, în centrul Pașcaniului, pentru a transmite un mesaj simplu, dar important: sănătatea nu trebuie lăsată pe ultimul loc. Voluntarii Asociației Șansa 2010 au organizat, în fața Primăriei, un eveniment dedicat prevenirii cancerului de...

PSD Pașcani cere o planificare pentru asfaltarea străzilor din Pașcani 

Când va fi asfaltată strada unde locuiesc? Este o întrebare la care pășcănenii ar trebui sa primească răspuns din partea administrației locale, susțin social democrații pășcănenii.  Într-o recentă conferință de presă, Dragoș Ionescu președintele PSD Pașcani i-a solicitat edilului să...

Idei pentru transformarea versantului de lângă Parcul Peștișorul

Primăria Pașcani a organizat miercuri, 30 septembrie, o consultare publică privind proiectul de regenerare urbană care vizează platoul central si versantul împădurit din Parcul Municipal Pașcani.  Întâlnirea a avut loc pe platoul din parc. La dezbatere au fost puțini participanți:...

Pașcaniul are terenuri pentru investitori? Deputatul Năcuță: Nu sunt bani pentru parcurile industriale

Municipiul Pașcani are sau nu terenuri pentru a fi puse la dispoziția eventualilor investitori străini? Primarul Marius Pintilie susține că municipalitatea nu are ce oferi în momentul de față, dar în viitor va fi disponibil un parc industrial. Deocamdată...

Lattonedil România își extinde echipa fabricii din Stolniceni-Prăjescu, județul Iași, și recrutează pentru mai multe poziții în zona de calitate, comercial și producție

Lattonedil România își extinde echipa fabricii din Stolniceni-Prăjescu, județul Iași, și recrutează pentru mai multe poziții în zona de calitate, comercial și producție. Cu o istorie începută în Italia în 1969, Lattonedil este astăzi un grup industrial consacrat, cu facilități...

Polițiștii din Hârlău cu ochii pe vitezomani. Peste 30 de permise reținute în câteva ore – FOTO

IPJ Iași: ACȚIUNE LA HÂRLĂU, PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI RUTIERE În ziua de 1 octombrie a.c., în intervalul orar 12:00-20:00, polițiştii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au organizat și executat o acțiune în vederea creșterii siguranței rutiere și pentru menținerea unui...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Șmecherii PNL din zona Moldovei s-au tot rânduit, în ultimii ani, pe la DNA Iași

Șmecherii PNL din zona Moldovei s-au tot rânduit, în ultimii ani, pe la DNA Iași. Ba martori, ba suspecți, ba inculpați, mulți cu condamnări finale. Astăzi, însuși președintele PNL România și premierul demis, Ilie Bolojan, a fost chemat în...

Cerealele românești, lăsate pe linie moartă, agricultorii, trimiși spre faliment

În timp ce statul român discută securitatea națională în formule largi, cu strategii, comunicate și reuniuni, o problemă concretă se adâncește în tăcere: cerealele fermierilor români riscă să rămână blocate în baze, iar odată cu ele poate fi blocată...

Învățământ de stat cu bani de acasă. „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” pun presiune pe părinți: „Sunt familii care nu își permit”

„Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” rămân în orarul elevilor, însă multe dintre activitățile organizate sunt costisitoare pentru părinți. De la câteva zeci de lei pentru un bilet de film sau intrarea într-un muzeu, costurile pot ajunge la câteva sute...

Mitul care îi poate costa pe şoferi. Nu există „zonă de graţie” după indicatorul de intrare în localitate

Cine nu a uitat măcar o dată să ridice piciorul de pe acceleraţie atunci când a intrat în localitate? Atenţie, însă, pentru că doar câteva secunde de neatenţie vă pot aduce o amendă. Nu trebuie să picăm în mirajul că...
Paşcani
cer senin
13.3 ° C
13.3 °
13.3 °
61%
0.6m/s
0%
D
13 °
lun
23 °
mar
20 °
mie
21 °
J
23 °

Niciun articol afișat