Demisii, în semn de protest, la Spitalului de Urgență Pașcani, după schimbarea politică a managerului

Situație tensionată la spitalul de Urgență din Pașcani după ce primarul municipiului Marius Pintilie a decis schimbarea din funcția de manager interimar a medicului chirurg Daniel Bechir, fără nici un motv. O parte din medicii specialiști au anunțat că își vor depune demisia, în cursul zilei de luni 3 februarie a.c. în semn de protest și au solicitat edilului să prezinte motivele pentru care a decis schimbarea directorului. Este vorba despre medicii de la Pediatrie, Obstetrica și ATI, majoritatea din Iași, dar este posibil să se alăture și alții.

„Credem ca numirea noului manager este una politică și cu un impact negativ asupra salariaților. Spitalul de Urgență Pașcani stă bine din punct de vedere financiar, al stocurilor de medicamente si al echipamentelor. Așteptăm ca primarul să ne spună care au fost motivele schimbării. Mulți  dintre noi facem naveta din Iași. Am venit aici la insistențele doctorului Bechir pentru a face o echipa, pe criterii profesionale. Schimbarea lui fără motive întemeiate, ne face să credem că astfel de sacrificii nu mai sunt apreciate.” a spus pentru BIT TV, unul dinte medici.

Menționăm că în cursul zilei de vineri 31 ianuarie a.c. primarul municipiului Pașcani a emis dispozițiile de revocare a doctorului Daniel Bechirdin funcția de manager interimar si numirea lui Ionuț Câmpeanu – foto  la conducerea spitalului, începând cu data de 3 februarie a.c.

Noul manager, in vârstă de 42 de ani este licențiat in drept in anul 2007 la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, specialist in științe penale si drept european. De-a lungul timpului a ocupat mai multe funcții politice, la PSD Iași:  șeful organizației de tineret, consilier județean si consilier parlamentar. In anul 2017 a fost numit in funcția de secretar de stat la Ministerul Mediului  iar in iunie 2022 a fost numit manager la Spitalul municipal Oltenița la recomandarea primarului liberal de acolo.

Un an mai târziu, în iulie 2023 televiziunea locală i-a cerut demisia în urma scandalului Azilul Groazei din orașul Voluntari. A fost schimbat din funcție după alegerile locale din 2024. Aceste recomandări i-au neliniștit pe medicii Spitalului de Urgență Pașcani.

PULSUL ZILEI

Muniție de război găsită în pădurea Stroești. Aproape 70 de proiectile, bombe și alte elemente

ISU Iași: Mai multe elemente de muniție neexplodată, ridicate din pădurea Stroiești O plimbare prin pădure sau o zi de lucru în natură poate aduce descoperiri care ascund un pericol. Pentru ca oamenii să se întoarcă în siguranță acasă, la...

Pensionarii români care vor primi 500 de lei în plus la pensie în luna decembrie 2026

Pensionarii români cu venituri lunare de până la 3.000 de lei pot primi, în decembrie 2026, a doua tranșă a ajutorului financiar oferit de stat conform Ordonanței de urgență nr. 23/2026. Sumele acordate variază între 300 și 500 de lei,...

5 octombrie, Ziua Mondială a Profesorilor. La mulți ani, dascălilor din întreaga lume!

În fiecare an, pe 5 octombrie, este sărbătorită Ziua Mondială a Profesorilor, o zi dedicată celor care au un rol esențial în educarea și formarea generațiilor viitoare. Evenimentul este organizat de UNESCO, în colaborare cu Organizația Internațională a Muncii...

„Rămânem rapid fără timp”: șapte dintre cele nouă sisteme vitale ale Pământului au depășit limitele de siguranță

Sistemele naturale care susțin viața pe Pământ sunt într-o stare tot mai gravă, avertizează oamenii de știință. Șapte dintre cele nouă limite planetare de care depind stabilitatea și reziliența planetei au fost deja depășite, iar patru dintre acestea se...

Reguli noi pentru bagajele de cabină ale pasagerilor din Uniunea Europeană. Când vor intra în vigoare

Pasagerii din UE vor beneficio de încă un bagaj de cabină. Începând de anul viitor, călătorii vor putea lua gratuit la bord, pe lângă obiectul personal, un rucsac, a geantă de mici dimensiuni, un bagaj de cabină de până...

Meseriile tehnice nu mai sunt ca pe vremea bunicilor. Sunt bine plătite și rezistente la AI. ”Nu mai vorbim despre muncă fizică”

Piața muncii din România trece în 2026 printr-un dezechilibru puternic. În timp ce companiile încearcă să optimizeze cât mai mult din costuri, fac disponibilizări sau îngheață anumite poziții cel puțin pentru o perioadă, mulți candidați se plâng că întâmpină...

Directorii și profesorii din toate școlile primare și gimnaziale se pot înscrie pentru a aduce activitățile de robotică, atelierele captivante inclusiv cu AI și...

Directorii și profesorii din școlile primare și gimnaziale se pot înscrie pentru a aduce în școala lor activități Logiscool de robotică, programare, inteligență artificială și tehnologie creativă. Activitățile pot fi adaptate vârstei și nivelului elevilor și pot fi organizate...

Anvelopele de iarnă nu devin obligatorii la o dată fixă

Anvelopele de iarnă nu devin obligatorii la o dată fixă. Ce trebuie să știe șoferii Venirea sezonului rece readuce în atenția șoferilor o întrebare importantă: când trebuie montate anvelopele de iarnă? Contrar unei idei răspândite în rândul conducătorilor auto, legislația...

Probleme ale bătrâneții în România de astăzi. Cum se vede îmbătrânirea populației de la Iași?

Cea mai grea problemă cu care se ocupă persoanele vârstnice din România este singurătatea. Această problemă nu apare pe talonul de pensie, nu se reflectă în coșul minim lunar pentru un trai decent. România îmbătrânește, iar Iașul, deși rămâne unul...

Se întorc temperaturile de vară, dar nopțile rămân friguroase. Cum va fi vremea în săptămâna 5–11 octombrie

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis prognoza pentru săptămâna 5 – 11 octombrie. Vremea va fi neașteptat de bună, cu soare. După câteva zile răcoroase specifice debutului de toamnă, vremea intră într-un proces accentuat de încălzire în majoritatea...
Paşcani
cer senin
11.7 ° C
11.7 °
11.7 °
70%
2.5m/s
0%
lun
24 °
mar
24 °
mie
22 °
J
24 °
vin
25 °

Niciun articol afișat