DEPISTAT ÎN TRAFIC FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE ȘI SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI
La data de 06 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Paşcani au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 31 de ani, din comuna Moţca, pe strada 13 Decembrie, din municipiul Paşcani.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, întrucât bărbatul prezenta halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o alcoolemie de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, în autoturism a fost identificată proprietara vehiculului, o tânără de 28 de ani, din comuna Stolniceni Prăjescu, care ar fi încredințat autoturismul deși ar fi știut că bărbatul nu posedă permis de conducere.
În cauză s-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor subtanțe și încredințarea unuivehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știa că nu deține permis de conducere.