La data de 8 iunie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pașcani au oprit, pentru control, pe DN 2, în comuna Miroslovești, o autoutilitară, condusă de un bărbat, de 37 de ani, din județul Bacău.
Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
Cercetările continuă.
IPJ IASI