Depuneri de coroane de Ziua Eroilor în Pașcani și suburbii

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Ca in fiecare an, administratia locala a anuntat programul depunerilor de coroane la monumentele eroilor din Pascani si suburbii, ce are loc de Inaltare, joi, 10 iunie.


Comemorarea celor care au luptat si s-au jertifit pentru tara va incepe de la ora 8:30 la Biserica Lunca, apoi la Blagesti, Sodomeni, Gastesti, troita din cartierul Fantanele, Biserica Inaltarea Domnului din oras, monumentul eroilor de pe strada Stefan cel Mare, iar in final, la cel de la Biserica Sfintii Voievozi „Mihail si Gavril”.

La pranz, intre orele 12:30 – 13:00, va avea loc o slujba te-deum la Catedrala „Crinul Alb”.

De precizat este faptul ca in data de 10 iunie 2021 – Ziua Eroilor, la ora 12,00, în toate lăcașurile de cult se trag clopotele, iar în instituțiile publice și unitățile de învățământ se păstrează un moment de reculegere.

PULSUL ZILEI

Proiecte inițiate de consilierul Bodoașcă, cu ajutorul viceprimarului Bodoașcă – FOTO

Situație mai puțin obișnuită in legislativul pășcănean. Șapte din cele 14 proiecte de hotărâre de pe ordinea de zi a ședinței legislativului pascanean din 24 iulie 2026 au fost inițiate de viceprimarul, Claudiu Bodoașcă, în contextul în care a...

Ce note au fost luate la Titularizare în județul Iași

Rezultatele înregistrate la proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar 2026 (înainte de contestaţii)  Rezultatele obținute de cadrele didactice care au susținut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar...

Parcările de sub geam, contestate de locatari 

Nemulțumiri din partea unora locatari de la blocurile din zona Vale Pașcani în urma intervențiilor muncitorilor Primăriei pentru amenajarea unor locuri de parcare, mai ales cei care locuiesc la parter și etajul 1 reclamă faptul că locurile de parcare...

Proiect cultural pentru adolescenții din Târgu Frumos. Înscrieri până la sfârșitul lunii

Primăria Târgu Frumos, Biblioteca „Universul Cunoașterii” împreună cu Frilensăr vă invită să vă inscrieți într-un proiect colaborativ „NIMENI_NIMIC. jurnal performativ în târguri mici”. Demersul artistic al platformei culturale Frilensăr este destinat adolescenților din Târgu Frumos care își doresc să exploreze...

BIT TV LIVE – SEDINTA CONSILIULUI LOCAL HELESTENI – 28 IULIE 2026

BIT TV LIVE - SEDINTA CONSILIULUI LOCAL HELESTENI - 28 IULIE 2026. Vezi în direct AICI proiectele de hotărâre discutate și votul aleșilor local. https://www.youtube.com/watch?v=XjXRjFkRlTA

Ziua Națională a Ambulanței, cu salvatorii pășcăneni. Autospeciale noi la substația din municipiu și la Tătăruși – FOTO/VIDEO

Un apel, câteva informații esențiale și un echipaj care pleacă imediat spre o nouă urgență. Așa începe o zi obișnuită la Substația de Ambulanță Pașcani. Fiecare apel poate însemna o viață care depinde de fiecare secundă, iar pentru cei...

Înscrieri la fotbal pentru copiii din Tătăruși

Primăria Tătăruși în parteneriat cu Asociația Sportivă AS Viitorul ML organizează marți, 28 iulie, de la ora 12:00, pe terenul de sport din Tătăruși selecții pentru fotbal. Totul este gratuit iar antrenamentele sunt organizate de antrenori calificati.

Mircești: Bugetul local pe 2026 revine în Consiliul Local. O nouă încercare de deblocare a investițiilor

Mircești încearcă din nou adoptarea bugetului local pe 2026. Consilierii locali sunt convocați pe 29 iulie pentru revocarea hotărârii contestate și aprobarea unui nou buget, într-o ședință considerată decisivă pentru continuarea investițiilor în comună. Comuna Mircești se pregătește pentru o...

Trei posturi vacante la Primăria Todirești. Se organizează concurs

Primăria comunei Todirești, județul Iași, organizează concurs pentru ocuparea a trei funcții publice de execuție, pe perioadă nedeterminată. Este vorba despre un post de consilier, clasa I, grad profesional asistent, în cadrul Compartimentului Buget, Finanțe și Contabilitate, destinat absolvenților de...

România are cea mai scumpă motorină și benzină dintre vecini. Unde sunt cele mai mici prețuri la carburanți din UE

România se situează la mijlocul clasamentului european la prețurile carburanților, însă are cea mai scumpă motorină din regiune. Senatul a votat o lege care ar putea reduce prețurile la pompă cu până la 84 de bani pe litru.Cele mai...
Paşcani
cer fragmentat
26.3 ° C
26.3 °
26.3 °
41%
5.2m/s
0%
mar
26 °
mie
30 °
J
31 °
vin
34 °
S
37 °

Niciun articol afișat