Deputat de Iași Vasile Toma: Moldova, victima luptelor dintre USR și PNL. Autostrada Unirii rămâne așa cum au stabilit! Nimic!

Dacă un stat s-ar putea guverna din vorbe, bătăi cu pumnul în piept, demonstrații ipocrite și lupte intestine pe putere și privilegii, atunci, USR și PNL ar deveni un model mondial de bună guvernare. Însă realitatea guvernării presupune acțiuni responsabile, renunțarea la interesele personale și de grup, maturitate politică, competență și, mai ales, bunăvoință și bunăcredință, declară deputatul de Iași, Vasile Toma, într-o intervenție privitoare la blocarea construcției tronsonului de autostradă Iași-Târgu Frumos.
Poate că niciunde mai mult ca în cazul Moldovei nu am văzut cum bulimia de putere și inconștiența dusă la extrem pot avea efecte istorice dezastruoase pentru tot ceea ce înseamnă și va însemna pe viitor această regiune, continuă deputatul Toma, care avertizează că luptele și certurile dintre USR și PNL de la nivel național, sunt duse cu și mai mare cerbitate și lipsă de scrupule la nivel local, acolo unde regiunea Moldovei a devenit un fief de revendicare a unor interese meschine și profund antinaționale.

Neadevărurile pe bandă rulantă și mimările de la național sunt susținute de către reprezentanții locali ai USR și PNL prin acțiuni extreme care transformă Moldova într-o regiune de mâna a doua, ținută cu bunăștiință în izolare, limitare și sărăcie.

Cel mai concludent exemplu oferit de deputatul Vasile Toma este cel al Autostrăzii Unirii. Un proiect strategic socio-economic pentru care, subliniază acesta, nu este nevoie să fii vreun erou național și un geniu al guvernării pentru a-i recunoaște însemnătatea. Promisiunile și asigurările ipocrite menite doar a abate atenția și a oferi senzația de interes au fost înlocuite în ultima vreme de Planul Național de Redresare și Reziliență, devenit planul de afaceri al actualei guvernări și marota care li se arată românilor ori de câte ori le este convenabil USR-ului și PNL-ului. Însă dovezile pe care le resimțim cu toții sunt aceleași de când aceste două partide au decis că nimic și nimeni nu este mai important decât asigurarea puterii lor. Autostrada Unirii rămâne doar o eternă promisiune și o imposibilitate dovedită din simplul motiv că nu servește intereselor useriste și peneliste!

Cel mai aglomerat și important tronson din A8, respectiv Iași- Târgu Frumos, nu doar că a fost eliminat din PNRR, însă, la modul în care se prezintă situația, nici nu va putea fi concretizat atât timp cât USR și PNL nu îi văd utilitatea politică și economică în avantajul propriu.

Exact ceea ce se întâmplă cu orice alt aspect esențial României la nivel național și local, continuă deputatul, care declară că, atât timp cât un proiect nu servește intereselor proprii ale USR și PNL, singura politică așa-zis națională a acestora este: Pe aici, nu se trece!
Acesta este și motivul pentru întârzierile repetate, pentru care nu s-a realizat niciun grafic de execuție, nu există niciun orizont bine delimitat de așteptare și nicio sursă clară de finanțare pentru construcția acestui tronson de autostradă, dezvăluie deputatul, recunoscut pentru numeroasele intervenții cu privire la acest subiect. La fel, arată el, din același motiv eminamente subiectiv, s-a eliminat și continuă să se elimine pe bandă rulantă orice inițiativă sau amendare care are drept scop demararea lucrărilor de construcție a tronsonului de autostradă Iași-Târgu Frumos și pentru care în PNRR nu există nici măcar o singură literă referitoare la el.
Mai mult, interesele și certurile USR și PNL lasă deliberat la voia întâmplării cel mai aglomerat traseu de drum, răspunzător în prezent de numeroase accidente și o poluare extremă și nu se dorește a fi realizat nici măcar un inel de centură necesar fluidizării și securizării!
Orice argument și dovadă bazate pe date cât se poate de evidente sunt refuzate din start fără nicio explicație. Orice acțiune pozitivă este anihilată, conchide deputatul Toma, care, cu ocazia intervenției sale publice și-a anunțat intenția de a-și continua demersurile în scopul demarării construcției tronsonului de autostradă Iași-Târgu Frumos.

PULSUL ZILEI

Momente tensionate într-un bloc din Pașcani. Pompierii chemați în ajutor

Momente tensionate într-un bloc din Pașcani, unde o femeie a avut nevoie de intervenția de urgență a pompierilor, după un apel la 112. "În cursul acestei zile, în urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență...

Șoferii amendați trebuie să prezinte un document în plus dacă vor permisul înapoi. Se poate obține online sau la ghișeu

Polițiștii îi avertizează pe șoferi că, de azi, trebuie să le prezinte dovada plății tuturor amenzilor de circulație dacă vor permisul înapoi. Atenție, din august, permisele rău-platnicilor se vor suspenda automat, potrivit ordonanței de urgență care a intrat în vigoare. Numai în primele...

Noua lege a salarizării, gata până la vară. Ce se va întâmpla cu sporurile

Până la vară, vom avea o nouă lege a salarizării. Calculele sunt făcute, spun guvernanţii. Nu scad salariile, însă, nu e clar ce se va întâmpla cu sporurile. Noua lege trebuie adoptată până la finalul lunii iunie pentru ca...

Trecem la ora de vară 2026: Cum se modifică ceasurile în această noapte și ce presupune schimbarea

România trece la ora de vară în această noapte de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie 2026, când ceasurile vor fi date înainte cu o oră, iar 03:00 va deveni ora 04:00. Schimbarea, aplicată la nivelul Uniunii Europene,...

Lumina Sfântă de la Ierusalim ajunge și anul acesta pe Aeroportul Suceava

La fel ca în anii trecuți, preoții vor aștepta Lumina Sfântă pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Suceava, unde ulterior va fi împărțită delegațiilor preoțești de la mănăstiri și de la parohii din Botoșani și Suceava. Credincioșii vor primi...

Doi prieteni au coborât împreună în halta sătească din trenul de Hârlău și s-au luat la ceartă. Unul l-a stropit pe celălalt cu benzină...

Un tânăr din Erbiceni a încercat să-și ucidă prietenul dându-i foc. Prezența de spirit a victimei i-a salvat viața. Agresorul a fost trimis în judecată pentru tentativă la omor calificat. Deși faptele prezentate de procurori în rechizitoriu erau clare,...

170 de camere video vor fi montate în comuna Ruginoasa

Comuna Ruginoasa va fi supravegheată video de 170 de camere. Lucrările de construcție au început, a precizat primarul, Ionuț Pristăvița, într-o postare pe Facebook. "Vă aducem la cunoștință faptul că am început lucrările de construcție la proiectul "ÎNFIINȚARE SISTEM INTELIGENT DE...

Primarul Pintilie nu ține cont de voința cetățenilor ci de interesul patronilor de săli de jocuri de noroc

Edilul municipiului Pașcani consideră că nu ar fi o opinie majoritară din partea pășcănenilor pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc în municipiu. Ci dimpotrivă, o bună parte dintre ei ar fi de acord cu mutarea activităților la periferia...

Cum s-au petrecut cele două atacuri asupra angajatelor în sălile de jocuri de noroc din Pașcani

Clipe de spaimă în două săli de jocuri de noroc din municipiul Pașcani, joi, 26 martie, de dimineață. Un individ de 30 de ani ar fi încercat să violeze două femei, angajate în locații diferite, atacurile având loc la...
Paşcani
cer acoperit de nori
11.1 ° C
11.1 °
11.1 °
64 %
4.3kmh
100 %
S
11 °
D
10 °
lun
11 °
mar
7 °
mie
7 °

Niciun articol afișat