Deputatul Bogdan Cojocaru, liderul PSD Iași: Coaliția de guvernare PSD-PNL nu e alibi pentru trândăvie la Consiliul Județean Iași. Terminați cu sindrofiile, faceți investiții!

„Ce îngrijorează la nivelul Consiliului Județean Iași este lipsa acută și cronică de investiții. Și, în special, a celor cu finanțare europeană, bani nerambursabili. Dotarea cu aparatură medicală a câtorva unități spitalicești și achiziția unor microbuze școlare, evident toate necesare, reprezintă extrem de puțin raportat la nevoile și pretențiile județului Iași, cel mai mare ca populație din România.

Administrația liberală din fruntea Consiliului Județean Iași și-a arătat, în acești cinci ani de când e la conducere, ineficiența și incompetența.

La Iași, lipsesc marile proiecte cu finanțare europeană în infrastructura rutieră, în Sănătate, Educație și Cultură. Șefii CJ Iași au vânturat câteva randări și machete, însă s-a așternut praful pe ele. Nu avem mari obiective cu finanțare UE în derulare și, poate și mai grav, nu avem nici măcar proiecte mature a căror implementare să înceapă imediat.

Singurele lucrări de anvergură derulate în ultimii 5 ani la Iași, cu bani nerambursabili, au fost cele demarate de administrația județeană, condusă de PSD, în perioada 2016 – 2020. Sau cele de la ApaVital și Aeroport, meritul fiind exclusiv al conducerilor celor două societăți.

Președintele PNL al CJ Iași e activ pe social media, promovează apusuri de soare, târguri și simpozioane, își prezintă excursiile peste hotare, plătite de ieșeni, dar doar cu beneficii turistice de ordin personal.

Unde sunt, domnule președinte PNL al CJ, drumurile modernizate, parcurile industriale, hub-urile medicale, șoselele ocolitoare, autogara și campusurile educaționale cu care i-ați intoxicat pe ieșeni în campaniile electorale?

Lipsa investițiilor cu fonduri UE înseamnă stagnare. Înseamnă servicii publice de slabă calitate, înseamnă izgonirea investitorilor privați, înseamnă salarii mai mici decât în restul țării. Leneșa administrație PNL din vârful Consiliului Județean înseamnă un singur lucru: sărăcie pentru Iași și pentru ieșeni.

Fac un apel public către conducerea Consiliului Județean Iași: ieșiți din amorțeală! Întocmiți, în regim de urgență, mapa marilor proiecte și depuneți-le pentru finanțare!

Indiferent că suntem în opoziție la CJ sau în coaliție la nivel național, noi, cei de la PSD Iași, vom fi parteneri ai proiectelor care aduc fonduri nerambursabile pentru locuitorii județului” a declarat deputatul Bogdan COJOCARU, președintele PSD Iași. (P)

Bogdan Cojocaru – președinte PSD Iasi, deputat PSD

PULSUL ZILEI

Dragoș Ionescu, președinte PSD Pașcani: 𝐀devăratul blat este Prodan–𝐀𝐔𝐑!

Comunicat: Vreau să fiu foarte clar: nimeni nu are nimic personal cu domnul Ionuț Prodan. Însă funcțiile publice pe care le deține le-a obținut cu sprijinul PSD, iar astăzi comportamentul său ridică serioase semne de întrebare. De luni de zile,...

Consilierul Ionuț Prodan: Conducerea PSD Pașcani face blat cu șeful PNL Pașcani

Comunicat: Decizia conducerii PSD Pașcani de a mă înlătura din Consiliul de Administrație al CSM Pașcani nu este fondată pe criterii obiective, ci pur personale și politice. Nu am fost niciodată contactat de Dragoș Ionescu, președintele organizației locale a...

Senatorul Lucian Rusu:Autostrada A8 trebuie să ajungă la Pașcani! Un obiectiv strategic pentru Moldova!

Am participat, în calitate de senator și vicepreședinte al Comisiei pentru transporturi și infrastructură din Senatul României, la întâlnirea organizată de Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR), la sediul Primăriei Pașcani, alături de reprezentanții autorităților locale implicate în...

9 octombrie, Ziua Mondială a Poștei. Scrisori incredibile

În urmă cu peste 140 de ani, la Berna, 22 de state au semnat actul de naştere al Uniunii Poştale Universale (UPU). Printre ţările prezente s-a aflat şi România, reprezentată de directorul general al Poştelor şi Telegrafului, George Lahovary....

După temperaturile de vară, vin ploile. Meteorologii anunță prognoza pe următoarele săptămâni

Temperaturile se vor situa în jurul valorilor normale pentru această perioadă, în toate regiunile țării, în următoarele patru săptămâni, potrivit estimărilor meteorologice pentru intervalul 12 octombrie - 9 noiembrie, publicate vineri. În prima săptămână, precipitațiile vor fi excedentare în regiunile...

CFR Călători suplimentează trenurile spre Iași cu ocazia pelerinajului de Sfânta Cuvioasă Parascheva

Compania CFR Călători a anunțat că, în perioada 8 – 15 octombrie 2026, va suplimenta capacitatea de transport feroviar către și dinspre Iași, pentru a veni în sprijinul persoanelor care participă la pelerinajul dedicat Sfintei Cuvioase Parascheva. Măsura constă...

Înalta Curte obligă Guvernul să plătească pentru exproprierile făcute pe traseul A8

Decizia vine ca o compensație tardivă la stabilirea traseului autostrăzii peste o investiție imobiliară din Rediu. Deținătorii afacerii au mers în justiție până la capăt, în vreme ce hotărârea de guvern așteptată stă de patru luni în faza de...

Deputatul Sorin Năcuță: România–SUA: ce înseamnă concret Parteneriatul Strategic pentru securitatea României?

Miercuri, 7 octombrie, la Parlamentul României, am participat la întâlnirea cu delegația de consilieri americani, pe probleme de securitate și experți ai unor importante think-tank-uri americane, alături de colegi din comisiile parlamentare de politică externă și apărare. Întâlnirea a avut...

Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni: ședință la Pașcani pentru facilitarea proiectării

Comunicat: În data de 8 octombrie 2026, ora 10:00, la sediul Primăriei Municipiului Pașcani a avut loc o ședință de lucru privind facilitarea accesului pentru investigațiile arheologice de pe Tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca) – Târgu Frumos al Autostrăzii...

PSD Pașcani solicită înlocuirea consilierilor PSD din CA-ul CSM Pașcani

Doi consilieri locali de la PSD ar urma să fie schimbați din Consiliul de Administrație al clubului sportiv CSM Pașcani. Este vorba despre Ionuț Prodan și Andrei Vârlan, numiți în această funcție prin votul legislativului local. Solicitarea a fost...
Paşcani
ploaie ușoară
14.9 ° C
14.9 °
14.9 °
74%
1m/s
39%
vin
24 °
S
24 °
D
24 °
lun
13 °
mar
13 °

Niciun articol afișat